Știri din România
-
România: Spectacolul Shen Yun, primit cu căldură de public
2008-04-22Pe data de 7 aprilie 2008, începând cu orele 19:00, la Teatrul Naţional din Bucureşti, a avut loc spectacolul Shen Yun, realizat de compania nord-americană Divine Performing Arts. Spectacolul a fost invitat în România de către Asociaţia Falun Dafa, şi doreşte să reînvie tradiţia chineză originară, nealterată de Partidul Comunist Chinez. Acesta ne poartă timp de două ore şi jumătate, prin intermediul muzicii, al imaginii şi al dansului, în lumea minunată a tradiţiilor, valorilor, miturilor, legendelor chinezeşti vechi de mii de ani şi la reflexia acesteia în China contemporană. Acest amestec rafinat de antic şi modern a trezit interesul spectatorilor aflaţi în sală şi i-a îndemnat să ne împărtăşească din impresiile lor.
-
România: Serbările Zăpezii la Câmpulung Moldovenesc au debutat cu semnături pentru oprirea persecuţiei Falun Gong în China
2008-04-05La Poalele Rarăului, Serbările Zăpezii s-au întâlnit în 2008 cu Anul Nou Chinezesc 'sărbătorit' printr-o activitate de drepturile omului. Aproape 200 de oameni din Câmpulung au semnat pentru oprirea persecuţiei inumane pe care regimul comunist din China o desfăşoară împotriva propriilor cetăţeni, practicanţii Falun Gong.
-
Practicanţii Falun Dafa din România doresc respectuos Maestrului Li un An Nou Fericit
2008-02-09 -
România: Oamenii din oraşele Piteşti, Făgăraş, Târgu Mureş, Reghin şi Piatra Neamţ au primit cu bucurie şi interes Falun Dafa
2007-11-12În luna august a acestui an, practicanţi Falun Dafa români şi italieni au efectuat un turneu în câteva oraşe din România, în care localnicii nu aflaseră foarte multe despre Falun Dafa. Astfel, în decurs de o săptămână Falun Dafa a poposit în 5 oraşe, lăsând oamenii să afle despre frumuseţea ei, precum şi principiile după care discipolii săi se ghidează: Adevăr, Bunătate, Toleranţă.
-
România: Dinu Zamfirescu, preşedinte INMER (Institutul National pentru Memoria Exilului Romanesc), către CIPFG
2007-11-05Ca vechi militant pentru aplicarea şi respectarea drepturilor omului pretutindeni în lume, consider că acceptarea de către organele olimpice a desfăşurării Jocurilor Olimpice din 2008 în Republica Populară Chineză este o insultă deosebit de gravă la adresa umanităţii.
-
România: Evenimentul Zilei a publicat articolul: „Crimele pentru recoltarea de organe, confirmate de o ancheta. VIDEO”
2007-06-29Un raport de 45 de pagini care a fost facut public astazi prezinta soarta tragica a detinutilor de lagarul de concentrare Sujiatun, ucisi pentru a le fi folosite organele. Toti cei ucisi erau practicanti de Falun Gong, o practica traditionala chinezeasca pentru minte si corp ce consta in miscari lente, blande ale corpului si meditatie. Autorii raportului, un fost secretar de stat canadian ( David Kilgour ) si un avocat pentru drepturile omului ( David Matas ) au concluzionat ca ceea ce initial erau doar simple zvonuri sunt, din pacate, si realitate.
-
România: Sărbătorirea zilei Falun Dafa la Sibiu
2007-06-07În zilele de 12 şi 13 mai 2007 Sibiul a găzduit o manifestare prilejuită de sărbătorirea în întreaga lume a Zilei Mondiale a Falun Dafa. Practicanţii Falun Dafa din România au venit din diferite oraşe ale ţării pentru a sărbători această zi specială – prezentarea scolii Falun Dafa publicului larg în China la 13 mai 1992 şi de asemenea ziua de naştere a fondatorului Falun Dafa, domnul Li Hongzhi.
-
România: Sărbătorirea zilei Falun Dafa la Sibiu
2007-05-29În zilele de 12 şi 13 mai 2007 Sibiul a găzduit o manifestare prilejuită de sărbătorirea în întreaga lume a Zilei Mondiale a Falun Dafa. Practicanţii Falun Dafa din România au venit din diferite oraşe ale ţării pentru a sărbători această zi specială – prezentarea scolii Falun Dafa publicului larg în China la 13 mai 1992 şi de asemenea ziua de naştere a fondatorului Falun Dafa, domnul Li Hongzhi.
-
Practicanţii Falun Dafa din România îi urează cu respect La Mulţi Ani! Maestrului!
2007-05-16 -
România: Prezentarea raportului “Recoltarea sângeroasă” de către Hon. David Kilgour
2007-05-01În data de 4 aprilie 2007, la hotelul Intercontinental din Bucureşti, România, Hon. David Kilgour a ţinut un discurs în care şi-a prezentat raportul numit RECOLTAREA SÂNGEROASĂ: ADEVĂRURI ÎNFIORĂTOARE DEZVĂLUITE ÎN PRAGUL OLIMPIADEI DIN 2008 DIN CHINA
-
Bucureşti: Activităţi Falun Dafa cu ocazia – Zilei internaţionale a drepturilor omului
2006-12-18Cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului, Asociaţia Falun Dafa România a organizat un eveniment de informare a publicului bucureştean. Practicanţii Falun Gong din România au dorit prin aceasta, să atragă atenţia asupra gravelor încălcării ale drepturilor omului din China.
-
România: Sute de oameni semnează pentru ADEVĂR-COMPASIUNE-TOLERANŢĂ, în micul Fălticeni
2006-09-25Aproape 500 de semnături împotriva persecuţiei ilegale Falun Gong s-au strâns în oraşul Fălticeni, (jud. Suceava) pe 2, 3 şi 10 septembrie. Acţiunile de strângere de semnături, cu aprobarea primăriei Fălticeni, au fost organizate de practicanţii Falun Gong din Fălticeni, cărora li s-au alăturat, pe 10 septembrie, şi practicanţi din Suceava, Piatra Neamţ şi Iaşi.
-
România: Acţiune de clarificare a adevărului în Bucureşti.
2006-07-2120 iulie 2006 – 7 ani de la data la care a început în China genocidul practicanţilor de Falun Gong. Anual, în întreaga lume, unde există practicanţi Falun Gong, se fac o serie de activităţi de comemorare a celor care au murit şi continuă să moară în torturi groaznice în China pentru că nu şi-au abandonat credinţa în Adevăr – Bunătate – Toleranţă.
-
România: Practicanţii Falun Gong au clarificat adevărul despre persecuţie în Bucureşti
2006-07-18Practicanţii Români au organizat un Info-Day pentru a clarifica adevărul despre persecuţia împotriva practicanţilor Falun Gong din China de către regimul Comunist Chinez. Evenimentul a avut loc în parcul central al capitalei române. Mulţi practicanţi din mai multe oraşe ale României şi din Bulgaria au clarificat faptele trecătorilor, demonstrând cele cinci exerciţii de meditaţie şi oferind detalii despre persecuţie, prezentând afişe cu fotografii şi texte despre practică.
-
România: Zi de informare Falun Dafa în Suceava şi Fălticeni
2006-06-02Adulţi şi copii au venit să afle Adevărul despre Falun Dafa la Suceava şi la Fălticeni - 13 şi 14 mai. Se pare că Cerul se hotărâse să îi ajute pe organizatori, căci am avut parte de primele zile cu adevărat călduroase, care au scos oamenii din casă, trimiţându-i la plimbare în parcuri şi pe străzi ca să afle despre Falun Dafa. Copiii au dorit să înveţe de la practicanţii Dafa cum se fac lotuşi de hârtie, au dorit să înveţe să practice exerciţiile Falun Dafa, iar adolescenţii şi adulţii au semnat pentru oprirea persecuţiei, după ce au aflat despre atrocităţile ce se comit în China împotriva celor care cred în Adevăr – Bunătate – Toleranţă. Mulţumim tuturor.