35 de practicanţi Falun Gong vestici au fost arestaţi astăzi în piaţa Tian-an-men pentru că au sprijinit libertatea de credinţă a practicanţilor Falun Gong în China. Acţiunea a fost iniţiată şi desfăşurată de practicanţi din peste zece ţări, incluzând Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Irlanda, Israel, Spania, Suedia, Elveţia şi Statele Unite.
Unul dintre practicanţi a fost rănit.
35 de practicanţi Falun Gong vestici demonstrează paşnic în Tian-an-men |
Aceşti practicanţi au apărut în piaţa Tian-an-men la 6 am (ora Londrei) şi 7 am (Centrul Europei) în această dimineaţă. Au rostit "Falun Dafa este bună" timp de şapte minute până când poliţia chineză i-a arestat şi i-a transferat într-o circă de poliţie locală.
Totalitarismul regimului de teroare din China a făcut ca zeci de mii de practicanţi Falun Gong să-şi piardă drepturile cele mai elementare. Citând asociaţii umanitare, peste 100.000 de practicanţi Falun Gong au fost arestaţi, zeci de mii au fost trimişi în lagăre de muncă fără judecată; cel puţin o mie au fost internaţi în spitale psihiatrice unde li s-au administrat medicamente cu forţa. 311 sunt cunoscuţi ca decedaţi în arestul poliţiei, dar surse din interiorul guvernului spun că cifra se ridică la peste 1.000. Milioane de practicanţi au fost forţaţi, ameninţaţi, sau au fost subiecţi ai programelor de spălare pe creier, de unde li s-a dat drumul numai dacă au renunţat la credinţele lor.
De mai mult de doi ani s-a încercat fără rezultat un dialog cu autorităţile chineze. A merge la Tian-an-men este ultima şansă ca vocea practicanţilor chinezi să fie ascultată. Cu un curaj enorm şi multă hotărâre, şi-au apărat cele mai fundamentale drepturi umane.
În Europa au existat mai multe ocazii în care s-a încercat înmânarea de scrisori ambasadelor chineze, dar ele au fost rejectate fără motiv. În ciuda apelurilor şi a sprijinului comunităţii internaţionale situaţia s-a deteriorat. Acum lumea se adună în lupta împotriva terorismului; facem clară hotărârea de a ne opune terorismului de stat al Chinei împotriva propriilor cetăţeni.
Facem apel la guvernele europene, mass media, asociaţii non guvernamentale şi la oameni în general pentru a ne sprijini în salvarea practicanţilor din China.
Împreună putem crea o lume mai bună. Lumea are nevoie de Adevăr, Bunătate şi Toleranţă - principiile de bază în Falun Gong. Este nevoie de fiecare pentru a fi siguri că această epocă nu este una a terorii.
20 noiembrie 2001
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.