Falun Dafa a fost pentru prima dată făcută publică în China în 1992 şi s-a răspândit în 80 de ţări. Practicanţii Falun Gong, atât chinezi cât şi englezi, pot fi văzuţi în toată Marea Britanie din Londra până în Scoţia. Ei sunt atraşi de principiile „Adevăr, Compasiune şi Toleranţă” şi se conduc după aceste principii. Indiferent ce se întâmplă, ei întotdeauna se gândesc la ceilalţi şi încearcă cât mai mult să devină altruişti plasându-i pe ceilalţi primii. Prin realizarea zilnic a seturilor de cinci exerciţii, aceşti oameni au beneficii atât fizice cât şi mentale. Treptat tot mai mulţi oameni încep practica.
Momentan sunt cam patruzeci de clase de exerciţii în douăzeci şi opt de oraşe pe tot teritoriul Marii Britanii, organizate de practicanţii locali. Toate aceste clase sunt gratuite şi conduse de voluntari. Oamenii care sunt interesaţi pot veni şi pleca liberi din moment ce nu există liste sau orice fel de formular de completat.
Falun Dafa s-a răspândit larg în Marea Britanie:
Vizitatori ai Expoziţiei de Artă Adevăr, Compasiune şi Toleranţă au dorit să înveţe Falun Gong imediat |
Practicanţi Falun Gong care iau parte la parada din Edinburgh |
Demonstraţie a exerciţiilor Falun Gong în faţa primăriei oraşului. Podul Londrei se vede în fundal. |
În China, 6000 de practicanţi Falun Gong au fost condamnaţi ilegal şi sute de mii de oameni sunt deţinuţi în lagăre de muncă fără judecată. Mii de oameni sănătoşi sunt trimişi în spitale psihiatrice şi torturaţi cu medicamente intravenoase care distrug sistemul nervos central. Nenumăraţi practicanţi sunt de asemenea răpiţi şi închişi în „clase de spălare a creierului” locale; mulţi suferă nu numai de tortură mentală dar sunt de asemenea bătuţi şi extorcaţi de bani.
Pentru a opri această persecuţie şi pentru a arăta adevărul întregii lumi, practicanţii Falun Gong din Marea Britanie s-au aliniat cu practicanţii din toată lumea pentru a explica adevărul oamenilor locali şi guvernului, pentru a le spune despre ceea ce este Falun Gong cu adevărat şi despre persecuţia ce are loc în China. Ei cer atenţia oamenilor pentru acei practicanţi care sunt persecutaţi în China şi apelează la ajutor pentru oprirea acestei persecuţii.
Apelul paşnic din faţa ambasadei chineze din Londra |
Expoziţie anti-tortură |
În 2001, un marş SOS pentru salvarea urgentă a practicanţilor chinezi Falun Gong a fost un pas important în eforturile practicanţilor Falun Gong din Marea Britanie pentru a opri persecuţia. De la Birmingham la Londra (193 km), de la Edinburgh la Londra (724 km) şi de la Londra la Brussels din Belgia, pe parcursul a trei ţări europene (621 km). Practicanţii au mers aproape 1609 km în total. Pe tot parcursul drumului au împărţit informaţii şi scrisori de apel pentru oameni, mass-media şi guvern. Datorită razei mari de acoperire a mass-mediei mulţi oameni au avut şansa să afle cum PCC persecută Falun Gong.
Din 5 iunie 2002 practicanţii au început un priveghi de douăzeci şi patru de ore în faţa ambasadei chineze din Londra, protestând paşnic şi făcând apel pentru terminarea persecuţiei. Asta a început acum de trei ani şi jumătate. În toate anotimpurile indiferent cât de cald sau frig a fost, practicanţii nu s-au oprit din apel. Cetăţenii din vecinătate au adus băuturi, maşinile care treceau îşi arătau suportul claxonând, numeroşi oameni au acceptat fluturaşii şi le-au citit cu atenţie.
În 2005, practicanţii au ţinut o Expoziţie de Artă Adevăr, Compasiune şi Toleranţă în Edinburgh şi Glasgow, Londra, Cambridge şi Reading. Toate picturile sunt create de practicanţii Falun Gong. Aceşti artişti au descris multe aspecte ale experienţelor lor din Falun Gong, precum şi persecuţia PCC asupra practicanţilor Falun Gong şi cum practicanţii au rămaşi credincioşi „Adevărului, Compasiunii şi Toleranţei” în mijlocul persecuţiei. Unele picturi au descris câteva metode de tortură; altele au prezentat practicanţi Falun Gong de peste hotare realizând bannere şi făcând apel în faţa ambasadei chineze.
În aproape fiecare sfârşit de săptămână sau vacanţă, practicanţii Falun Gong renunţă la timpul liber şi îşi folosesc economiile pentru a tipări fluturaşi şi a călători pentru activităţi Falun Gong. Ei merg pe străzi, locuri de interes, arii centrale etc. pentru a arăta adevărul în mod egal oamenilor chinezi şi englezi. Ei spun oamenilor ce este Falun Gong şi ce este persecuţia. De asemenea solicită oamenilor să îţi exprime interesul pentru drepturile omului şi să ajute la oprirea persecuţiei.
În ultimii ani practicanţii Falun Gong au folosit expoziţiile anti-tortură. Ei au folosit imagini şi oameni reali ca sa simuleze modul în care PCC torturează practicanţii Falun Gong. În acest fel, acele metode inumane de tortură folosite în lagăre de muncă şi în clasele de spălare a creierului sunt expuse în faţa oamenilor lumii. În oraşele în care s-au ţinut expoziţiile anti-tortură oamenii au fost şocaţi când au văzut asemenea cruzime şi s-au adunat ca să semneze petiţia pentru oprirea persecuţiei.
Mai mult, persecuţia nu este numai pentru practicanţii Falun Gong însăşi, ci toate familiile lor suferă din cauza persecuţiei de asemenea. Pentru a salva acei copii care au devenit orfani datorită părinţilor care au fost persecutaţi până la moarte doar pentru că au refuzat să îşi abandoneze credinţa, practicanţii Falun Gong au ţinut multe activităţi şi spectacole ca să atragă atenţia oamenilor asupra condiţiei acestor copii. Cu toate că acolo nu sunt prea mulţi muzicanţi profesionişti printre practicanţii Marii Britanii, ei au lucrat din inimă şi în armonie folosind muzica, dansul şi spectacole dramatice scurte pentru a permite la mai mulţi oameni să cunoască despre persecuţie şi poveştile acestor orfani.
În timpul ultimilor ani, practicanţii Falun Gong au participat la câteva parade tradiţionale cu tobe chinezeşti, dansuri tradiţionale chinezeşti şi platforme împodobite cu flori. Oamenilor din Marea Britanie nu le-a fost arătată doar frumuseţea culturii tradiţionale chinezeşti, ci de asemenea atitudinea spirituală. Grupul Falun Gong a câştigat premiile întâi de patru ori la rând în timpul Festivalului anual de Artă din Edinburgh şi au fost invitaţi să participe la parada de celebrare a anului nou din Oxford. Muzica compusă de practicanţi şi demonstraţia exerciţiilor a fost apreciată de turişti şi comunităţile locale din Oxford.
Partidul Comunist Chinez încă mai răspândeşte minciuni şi mai persecută brutal practicanţii Falun Gong din China continentală. Practicanţii Falun Gong din Marea Britanie va continua să expună această persecuţie folosind toate metodele paşnice, vor cere ajutor din partea oamenilor chinezi virtuoşi şi comunităţilor internaţionale până când într-un final va fi oprită.
* * *
Aici găsiți articolul în limba engleză:
http://en.clearharmony.net/articles/a31392-article.html
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.