Purtătorul de cuvânt al departamentului de stat al Statelor Unite: Oricine a fost responsabil pentru sau a săvârşit în mod direct violări severe ale libertăţii religiei este inadmisibil pentru intrarea în Statele Unite

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Au trecut 6 ani din iulie 1999, când a început brutala persecuţie a practicanţilor Falun Gong. La început, oficialilor PCC care s-au supus ordinului lui Jiang de a persecuta Falun Gong nu le era frică de nici o consecinţă a faptelor lor rele. Dar acum, ei au început să realizeze că trebuie să suporte responsabilitatea pentru toate consecinţele care rezultă din faptele lor.

Ministrul chinez al comerţului Bo Xilai, fostul guvernator al provinciei Liaoning şi primar al oraşului Dalian, provincia Liaoning, a planificat să viziteze Canada împreună cu liderul PCC Hu Jintao. În timpul exercitării funcţiilor lui Bo în provincia Liaoning, persecuţia Falun Gong era foarte severă în toate provinciile din China. El poartă o responsabilitate pentru persecuţia severă. Prin urmare, numele lui Bo a fost inclus pe lista de supraveghere a „Programului Canadian al crimelor împotriva umanităţii şi crimelor de război” (PCCÎUCR) a „Poliţiei Canadiene roiale călare” (PCRC). La 5 septembrie, numele lui Bo a dispărut de pe lista delegaţilor. La 8 septembrie, Bo nu a fost văzut în delegaţia lui Hu în Canada. Se crede că anularea vizitei lui Bo Xilai în Canada se datorează apelului puternic al poporului canadian, membrilor parlamentului, avocaţilor şi suporterilor Falun Gong.

Cu ocazia posibilei vizite a lui Bo Xilai în Statele Unite, practicanţii Falun Gong au făcut apel la guvernul american pentru a bloca intrarea lui Bo în Statele Unite. Dna Julie Furuta-Toy, directoarea oficiului de relaţii publice şi diplomatice, departamentul de stat al SUA, ca răspuns la apelul practicanţilor Falun Gong, a reafirmat că “oricare străin care, în timpul exercitării funcţiei de oficial guvernamental străin, a fost responsabil pentru sau a săvârşit în mod direct, în orice moment al perioadei de 24 luni precedente, violări severe ale libertăţii religiei …este inadmisibil” pentru intrarea în Statele Unite. Ea a afirmat că “Statele Unite se opun cu fermitate actelor de persecuţie religioasă ce au loc în orice parte a lumii.” Dedesubt este scrisoarea din partea Dnei Julie Furuta-Toy.


Departamentul de Stat al Statelor Unite
Washington, D.C. 20520

22 Septembrie 2005

Vă mulţumesc pentru scrisoarea dumneavoastră din 29 August 2005 către Secretarul Condoleezza Rice în care v-aţi exprimat grijile cu privire la posibila acordare a vizei pentru d-nul Bo Xilai. Datorită procedurilor de triere a scrisorilor, am primit doar recent scrisoarea dumneavoastră. Apreciez răbdarea dumneavoastră în aşteptarea unui răspuns.

Legea Imigrării şi Naţionalităţii (LIN) reglează cu stricteţe eliberarea vizelor de călătorie în Statele Unite. Ordonanţa Legii Internaţionale a Libertăţii Religiei din 1998 a corectat LIN astfel încât să conţină Secţiunea 212(a)(2)(G), care susţine că “oricare străin care, în timpul exercitării funcţiei de oficial guvernamental străin, a fost responsabil pentru sau a săvârşit în mod direct, în orice moment al perioadei de 24 luni precedente, violări severe ale libertăţii religiei …este inadmisibil” pentru intrarea în Statele Unite

Statele Unite se opun cu fermitate actelor de persecuţie religioasă ce au loc în orice parte a lumii, şi noi apreciem că aduceţi în atenţia noastră problema posibilei necalificări a lui Bo Xilai conform secţiunii 212 (a)(2)(G). Puteţi fi siguri că toate cererile pentru viză, indiferent de rasă, sex, naţionalitate, sau afiliere religioasă, sunt adjudecate egal conform criteriilor LIN.

Sper ca această informaţie să fie folositoare.

Cu sinceritate,
Julie Furuta-Toy
Director

Oficiul de relaţii publice şi diplomatice
serviciul vize


Imagine a scrisorii


În cele din urmă, Bo Xilai nu a fost văzut în delegaţia lui Hu în America de Nord. El nu a fost singurul. Între 22 -24 septembrie 2005, o delegaţie din oraşul Dalian, China a vizitat Toronto, Canada. Primarul din Dalian, Xia Deren, care a planificat să conducă delegaţia, nu a apărut la vizita delegaţiei în Canada. Pe baza „programului canadian al crimelor împotriva umanităţii şi crimelor de război”, Xia Deren a fost de asemenea pe lista de supraveghere a „poliţiei canadiene roiale călare” (PCRC) pentru crimele sale în persecuţia Falun Gong.

Data articolului original: 10/5/2005

Versiunea articolul în limba engleză este disponibilă la adresa:
http://www.clearwisdom.net/emh/articles/2005/10/5/65595.html

Versiunea articolul în limba chineză este disponibilă la adresa:
http://minghui.ca/mh/articles/2005/10/2/111647.html

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.