Tovarăşul Confucius?

Institutele Confucius din lume (prin bunăvoinţă)

Confucius este peste tot în ziua de astăzi.

O mulțime de dansatori îmbrăcaţi ca acest înţelept au defilat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing.

Statuia sa a fost ridicată în Piaţa Tiananmen anul trecut, în faţa unei clădiri guvernamentale importante.

Institute care îi poartă numele şi care sunt finanţate de China apar în cadrul universităţilor din întreaga lume.

Ar părea că sunt vremuri bune pentru filozoful transformat peste noapte în ambasador cultural. Pare să fi găsit audienţa politică pe care și-a dorit-o, dar nu a avut-o niciodată, în vremurile sale.

Dar în spatele aparenţelor, este ceva înşelător. Unele lucruri lipsesc. Porţiuni mari ale filozofiei lui Confucius lipsesc cu desăvârşire. Mesajul său este schimbat.

Nu se mai vorbeşte despre o viaţă simplă şi frugală, care să se bazeze pe ritualurile relaţiilor ierarhice, sau pe reverenţa faţă de Cer.

Critica faţă de conducerea opresivă lipseşte şi ea cu desăvârşire. Totuşi Confucius a fost cel care a declarat discipolilor săi: „Tirania este mai rea decât un tigru mâncător de oameni”.

Am putea-o numi filozofia Confucius în varianta superficială.

Înţeleptul este peste tot, dar nicăieri.

Ideologii comunişti au selectat şi înlăturat părţile incomode din doctrina confucianistă şi au inventat o parodie uşoară care are de toate pentru fiecare, dar fără să ameninţe pe nimeni.

Această schimbare nu este totuşi doar ceva minor. Este o strategie în scopuri politice.

Problema implică de asemenea o întrebare mai amplă şi mai problematică: poate cultura tradiţională chineză să coexiste cu o China condusă de Partidul Comunist? Sau mai exact, i-ar permite Partidul să existe?

Ca să găsim răspunsul, trebuie avut în vedere că partidul de la conducerea Chinei nu este un lucru prea chinezesc.

Iar acesta ştie asta.

Ideologia comunistă existentă în China a fost crescută în Rusia sovietică şi născută din focul gândirii marxist-leniniste din Europa. La începutul secolului al XX-lea, doctrinele sale ateiste şi înclinaţia spre violenţă au fost importate în China şi apoi impuse peste străvechea civilizație a Chinei.

S-au potrivit ca nuca în perete.

Valorile vechi de secole, cum ar fi cinstea, armonia, bunătatea şi respectul pentru bătrâni au fost inversate. „Lupta” a devenit noua ideologie, iar violenţa, caracteristica principală.

Sub Mao, atacurile asupra culturii erau uimitor de evidente. Cetăţenii erau constrânşi să „nimicească vechea lume” a Chinei tradiţionale. Templele budiste au fost dărâmate cu buldozerele, statuile lui Confucius atacate cu barosul. Scrierile clasice au fost arse în orgii de zel „revoluţionar”.

Chiar dacă astăzi nu se mai dărâmă cu barosul, cultura chineză are în continuare de suferit.

Mare parte din ceea ce înfățișează astăzi conducătorii este diametral opus valorilor, credinţelor şi idealurilor milenare ale Chinei.

Aşadar, atunci când expresiile autentice ale culturii chineze apar singure şi nu mediatizate şi dirijate de Partid, cum se va simţi acesta?

Ameninţat.

Să luăm ca exemplu efortul bizar al Partidului de a interfera cu compania de dans clasic chinez, Shen Yun Performing Arts. Compania încearcă să reînvie cultura clasică chineză, dar Partidul face presiuni asupra sălilor de spectacol din întreaga lume pentru a-i anula spectacolele. Este inutil să menționăm că spectacolele Shen Yun nu sunt permise în China.

Un alt exemplu este contrastul dintre China şi Taiwan – o ţară cu o moştenire culturală chineză, care nu este condusă de Partidul Comunist. Acolo, Shen Yun nu are parte de asemenea piedici şi în schimb a primit onoruri oficiale.

Toate acestea ilustrează într-o nouă lumină aversiunea Partidului faţă de Falun Gong.

În Falun Gong, conducătorii Partidului au văzut tocmai opusul ideologiei comuniste: principii şi credințe fundamentate în antichitatea chineză şi care totuşi rezonează cu inimile şi minţile oamenilor de azi.

Este tot ceea ce nu este Partidul.

Învăţăturile Falun Gong despre Adevăr, Compasiune şi Toleranţă au avut un efect pozitiv asupra societății chineze, inspirând acte de altruism, bunătate şi umanitate.

De cealaltă parte, doctrina Partidului şi ideologia sa de „luptă” au condus la corupţie, intoleranţă şi acte oribile de violenţă.

Lui Confucius nu i-ar plăcea aşa ceva.