Povestiri din China antică: Nimic câştigat şi nimic pierdut

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Li Shiheng a fost membru al Academiei Imperiale (o instituţie care avea rolul de a scrie documentele confidenţiale ale guvernului) a dinastiei Song din China antică. El a fost trimis odată la Gaoli (în prezent Korea) ca şi mesager iar Yu Ying, un ofiţer militar, l-a însoţit ca asistent. După ce misiunea lor a fost îndeplinită cu succes, Li i-a încredinţat lui Yu toate cadourile valoroase pe care le-au primit.

Pe drumul de întoarcere, Yu Ying a observat că se ajunge apă în barcă şi s-a îngrijorat că avuţiile lui s-ar putea uda. Astfel că a pus pânza de mătase şi articolele din mătase fină care i-au fost date lui Li Shiheng sub lucrurile lui personale pentru ca lucrurile lui să nu se umezească.

În timp ce navigau pe mare, brusc un vânt puternic şi un val mare au izbit barca şi din cauza greutăţii mari pe care o căra, situaţia a devenit foarte gravă. Căpitanul vasului l-a rugat pe Yu Ying să arunce în apă din lucrurile care se aflau pe vas, pentru că altfel, vasul s-ar fi putut răsturna. În mijlocul haosului şi confuziei, Yu Ying a aruncat peste bord aproape jumătate din lucrurile ce se aflau în cabină. După un timp vasul s-a stabilizat şi ei au fost în afara oricărui pericol.

Când Yu Ying a verificat ce bunuri au mai rămas, el a aflat că lucrurile pe care le-a aruncat peste bord erau toate ale lui. Bunurile lui Li Shiheng fuseseră puse sub ale lui, aşa că niciunul dintre bunurile lui Li Shiheng nu au fost aruncate peste bord, acestea doar s-au udat un pic.

Aceste două persoane au avut o atitudine diferită în ceea ce priveşte cadourile pe care le-au primit. Li Shiheng le-a luat uşor şi nu le-a dat prea multă atenţie şi prin urmare nu a pierdut nimic. Yu Ying a fost foarte îngrijorat de proprietatea lui şi astfel nu a câştigat nimic. Nimic nu se întâmplă accidental. Li Shiheng a câştigat pentru că era o persoană dreaptă şi nu dădea importanţă prea mare, faimei şi bogăţiei. Diferenţa ideologică între cei doi a produs diferite rezultate. Recompensarea celor amabili şi pedepsirea ticăloşilor este legea naturală care guvernează totul.

* * *

Aici găsiți articolul în limba engleză:
http://en.clearharmony.net/articles/a40196-article.html

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.