Franţa: Întrebare pusă de un deputat francez Ministrului Afacerilor Externe

ÎNTREBARE SCRISĂ NR.: 118686 publicată în JO la 20/02/2007, pagina: 1665
 
Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Textul ÎNTREBĂRII: Domnul Michel Raison atrage atenţia Domnului ministru al afacerilor externe asupra persecuţiei împotriva membrilor Falun Gong. Falun Gong este o mod de viaţă, împletind exerciţiile fizice cu meditaţia bazată pe ideile de adevăr, bunătate, toleranţă. Totodată, această metodă, profund ancorată în tradiţia chineză, este prezentată de autorităţile chineze drept o mişcare politică subversivă, căci ea concurează Partidul Comunist Chinez (PCC), ca organizaţie socială. Astfel, din 1999, mişcarea Falun Gong a fost interzisă în China, unde este supusă unei represiuni severe. Fiind sprijinit de o importantă comunitate de membri din străinătate, Falun Gong a lansat recent o campanie de denunţare a unor crime grave, legate de traficul de organe căruia i-ar cădea victime, în China, membrii mişcării. De asemenea, ei ar vrea să afle care sunt acţiunile diplomatice pe care Franţa le întreprinde în legătură cu această problemă, la fel ca şi demersurile europene care au fost făcute cu scopul de a veni în ajutorul membrilor Falun Gong din China.

Articol tradus din limba Franceză de la adresa:
http://fr.clearharmony.net/articles/200703/31848.html

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.