Data de 20 iulie marchează debutul genocidului declanşat de regimul comunist din China împotriva practicanților Falun Gong, şcoală tradiţională de qigong care integrează, într-un mod de viață bazat pe valori universale precum adevărul, compasiunea și stăpânirea de sine, cinci exerciţii line, meditative. La această dată, practicanții din toată lumea organizează evenimente de informare pentru ca oamenii lumii să înțeleagă severitatea politicii de exterminare a susținătorilor valorilor morale, pe care Partidul Comunist Chinez o desfășoară de 26 de ani.
În România, practicanții Falun Dafa au organizat o serie de evenimente între 18 și 21 iulie la București, Brașov și Sinaia pentru a marca această tragedie și a aduce un omagiu tuturor celor care au murit din cauza persecuției PCC. Românii și-au exprimat încurajarea față de practicanții Falun Dafa care se opun persecuției și au sperat că aceștia vor reuși să își apere drepturile.
Un rezumat al evenimentelor
În România, anul acesta practicanții Falun Dafa au primit sprijin de la voluntari din Germania, Franța, Italia și Elveția pentru organizarea unor evenimente mai ample, ca urmare a escaladării represiunii transnaționale a Partidului Comunist Chinez (PCC).
Vineri 18 iulie, între orele 12:30 și 14:30 a avut loc un apel pașnic la Ambasada Chinei din București. Între orele 18:30 și 21:30, pe Calea Victoriei, la statuia regelui Carol, i-au comemorat pe practicanții Falun Gong din China care au apărat cu prețul vieții lor revenirea la cultura autentică distrusă de revoluția culturală maoistă.
Pe 19 iulie, între orele 9:00 și 11:00, practicanții au demonstrat exercițiile școlii în Parcul Regele Mihai I din București. Între orele 18:30 și 21:30 au organizat o zi de informare în centrul vechi din București. Tot sâmbătă, între orele 18:00 și 22:00 a avut loc un eveniment de informare în Brașov, pe strada Republicii din centrul vechi.
Pe 20 iulie, între orele 9:00 și 11:00, practicanții au demonstrat exercițiile școlii în Parcul Regele Mihai I din București. Între orele 13:00 și 16:00 a avut loc un eveniment de informare în Sinaia. Între orele 18:00 și 21:30 au demonstrat exercițiile la locul de practică din Brașov.
Pe 21 iulie între orele 13:00 - 20:00 au organizat un eveniment de informare în Sinaia.
Apel pașnic la Ambasada Chinei din București, pe 18.07.2025. Practicanții au efectuat exercițiile școlii și au expus portrete ale victimelor persecuției.
În memoria celor jertfiți
Vineri, între orele 18:30 și 21:30, pe Calea Victoriei, la statuia regelui Carol I, memoria practicanților căzuți victime ale persecuției a fost onorată prin amintirea valorilor pentru care au fost uciși. La ceremonie a fost prezentă o trupă de toboșari cu tobe de talie, care prin atmosfera creată a demonstrat frumusețea acestor valori și impactul pozitiv și susținător pe care Adevărul, Compasiunea și Toleranța le aduc în viața oamenilor. Practicanții au îndemnat oamenii să protejeze aceste valori prin semnarea petiției pentru oprirea persecuției, și au demonstrat exercițiile Falun Dafa. Trecătorii au citit panourile informative și pliantele oferite de practicanți și au stat de vorbă cu aceștia pentru a afla mai multe detalii. Când s-a înserat, s-au așezat ținând pe brațe portrete ale victimelor, și au încadrat perimetrul evenimentului cu lumânări aprinse.
Astfel, publicul român precum și turiștii străini, au înțeles importanța protejării acestor valori, fapt dovedit de numărul mare de semnături pe care le-au primit de la aceștia pentru Petiția lansată de ONG-ul Doctori împotriva recoltării forțate de organe (DAFOH) și Coaliția internațională pentru oprirea abuzului de transplant (ETAC) către națiunile G7+7.
Practicanții efectuează exercițiile Falun Dafa, pe Calea Victoriei, la statuia Regelui Carol I, pe 18.07.2025
Trecătorii citesc panourile informative, pe Calea Victoriei, la statuia Regelui Carol I, pe 18.07.2025
Practicanții înmânează materiale informative și colectează semnături de la trecători pentru Petiția către națiunile G7+7, pe Calea Victoriei, 18.07.2025
Evenimentele de la București au continuat pe 19.07.2025. Între orele 9:00 și 11:00, practicanții au demonstrat exercițiile școlii în Parcul Regele Mihai I din București. Întrucât Ziua Aviației și a Forțelor Aeriene a prilejuit prezența unor trupe relevante în zona locului de practică, mai mulți oameni au avut posibilitatea să afle despre Falun Dafa.
Practicând exercițiile la locul de practică din Parcul Regele Mihai I, pe 19.07.2025
După amiază, între orele 18:30 și 21:30 aceștia au organizat o zi de informare în centrul vechi din București. Trupa de toboșari a captat privirile publicului, mulți oameni i-au filmat și s-a strâns un număr record de semnături pentru Petiția către națiunile G7 + 7.
Alternativ, practicanții au demonstrat exercițiile.
Eveniment de informare și colectare de semnături pentru petiția G7+7, în centrul vechi din București, 19.07.2025, între orele 18:30 - 21:30
Eveniment de informare Falun Dafa și colectare de semnături pentru oprirea persecuției (Brașov, 19.07.2025, orele 18:00 - 22:00)
Eveniment de informare în Sinaia, pe 20.07.2025, între orele 13:00 - 16:00
Practicând exercițiile Falun Dafa la locul de practică din Brașov, pe 20.07.2025, între orele 18:00 - 21:30
Eveniment de informare în Sinaia, pe 21.07.2025 între orele 13:00 și 20:00
În cadrul evenimentelor care au marcat data de 20 iulie, oamenii și-au manifestat susținerea pentru principiile școlii Falun Dafa și și-au exprimat speranța că practicanții vor persevera să ia inițiative eficiente pentru oprirea persecuției. 676 de persoane au semnat petiția G7+7.
Angela: Cu principiile Falun Dafa „am trăi într-adevăr într-o lume mai bună”
Angela Sandu: „E un semnal de alarmă” (Sinaia, 21.07.2025)
Angela Sandu vede principiile Falun Dafa, Adevăr - Compasiune - Toleranță, ca pe un fundament pe care s-ar putea construi o societate stabilă.
„Dacă într-adevăr ar fi implementate principiile și lumea chiar ar crede în așa ceva, am trăi într-adevăr într-o lume mai bună. Dar nu vorbim despre a face o schimbare de azi pe mâine, ci despre ceva treptat, în timp, se construiește cărămidă cu cărămidă, ca să și dureze”, a spus ea.
Angela îi încurajează pe practicanții din toată lumea să depășească obstacolele pentru a ajuta oamenii să înțeleagă urgența sprijinirii acestora pentru oprirea persecuției.
„Este o inițiativă foarte bună, să continue în ceea ce fac și, chiar dacă lumea nu îi bagă în seamă tot timpul, să nu se dea bătuți și să nu fie descurajați, că până la urmă vor apărea și oamenii care să vrea să semneze petițiile respective, fie una, fie două, fie toate trei. E bine că fac așa ceva, e un semnal de alarmă până la urmă. E altceva decât să stăm în stradă degeaba și să nu facem nimic în timp ce în alte locuri se întâmplă ce se întâmplă. Multă baftă în continuare, țin pumnii să iasă bine, să fie cât mai puține persecuții până spre deloc și să fie totul bine până la urmă”, le-a urat ea.
Mariana Legat: „Adevărul este viața însăși. Despre Viață este vorba” (Sinaia, 20.07.2025)
Ioana Barlaboi: „m-am oprit la voi mai ales pentru ce am citit acolo: Adevăr, Compasiune și Toleranță.” (Sinaia, 20.07.2025)
Mariana Legat, pensionară din Ploiești, și prietena sa, Ioana Barlaboi, au vizitat evenimentul practicanților. Au fost șocate să afle de gradul de persecuție pe care practicanții au fost nevoiți să-l îndure în China.
„Nu sunt de acord [cu persecuția!], omul trebuie să fie stăpân pe trupul lui, indiferent de credințe, legi și alte programe. Le dorim multă sănătate, perseverență, și curaj, și să își continue lupta. Putere, să învingă până la urmă!”, a spus Mariana.
Cele două doamne și-au manifestat cu mult entuziasm susținerea pentru activitățile practicanților, și cu multă prețuire pentru principiile școlii.
„Aplicarea principiilor Falun Dafa în viața de zi cu zi ar aduce în primul rând o îmbunătățire spirituală și o curățare de idei și învățături negative. Este normal să avem o toleranță față de cei care nu înțeleg în același fel lucrurile cum le înțelegem noi, compasiune pentru cei aflați în nevoie, și adevărul - Adevărul este viața însăși. Despre Viață este vorba”, a spus Mariana.
Ioana a întărit spusele Marianei: „Subscriu tot ce a zis prietena mea, m-am oprit la voi mai ales pentru ce am citit acolo: Adevăr, Compasiune și Toleranță. La fel ca și ea, le urez multă sănătate, curaj, perseverență! Cu siguranță societatea s-ar schimba. Să scăpăm de ipocrizie, de minciuni.”
Adriana: „Voi vorbi cu toată lumea despre asta”
Adriana Delcea (Sinaia, 21.07.2025)
Adriana Delcea din București, pensionară, a semnat cele trei petiții.
„Am fost curioasă să văd despre ce este vorba, și dacă pot și eu să ajut cumva, sigur, am încercat. Dacă am fost de vreun ajutor, e bine. O să și vorbesc despre asta cu lumea pe care o cunosc din Sinaia, sau cu turiști care se află pentru un timp aici”, a spus ea.
De asemenea, și-a exprimat aprobarea pentru această practică și pentru modul în care aceasta îi învață pe oameni să fie buni. Adriana a sperat că practicanții de peste hotare vor avea un efect și mai mare în atragerea mai multor oameni de partea cauzei lor de a pune capăt persecuției.
„Să aibă capacitatea de a comunica și de a convinge, și spor să atrageți cât mai multă lume, pentru că înțeleg că e important nu numai pentru poporul chinez, ci și pentru noi ceilalți”, a spus ea.
La plecare, Adriana i-a asigurat din nou pe practicanți că îi va susține împărtășind povestea lor în comunitate.
„Cunosc multă lume în Sinaia, pentru că vara stau de regulă aici, și voi vorbi cu toată lumea, și știți, când stai pe o bancă, se întâmplă să cunoști oameni din țară. Voi vorbi despre asta. Este un subiect de conversație de interes. Vă doresc succes, noroc și să auzim și de bine!” a spus ea.
Theodor: „Măcar să fie trași la răspundere” cei implicați în represalii
Theodor Neagu: Semnăturile transmit un mesaj că lumea nu este de acord cu persecuția. (Sinaia, 21.07.2025)
Theodor Neagu este un psiholog din București, în vârstă de 25 de ani. El a fost întristat să afle că persecuția împotriva unui grup de credință continuă de 26 de ani în China și consideră că este timpul ca persoanele implicate să fie trase la răspundere.
„26 de ani e o perioadă foarte mare de timp. Mă gândesc că tot va fi nevoie de o perioadă de timp în care să se schimbe ceva. Dacă în fiecare zi, puțin câte puțin, se ajunge la mai mulți, mă gândesc că un ideal ar fi să se oprească. Poate măcar să fie trași la răspundere niște oameni care până acum nu au pățit nimic. Mă gândesc că aceste semnături sunt o formă de protest la ceea ce se întâmplă acolo și da, dacă s-ar strânge multe, măcar s-ar transmite un mesaj că lumea nu este de acord cu persecuția. Să fie perseverenți în acest lucru pentru că eu zic că până la urmă poate se va schimba ceva.”
Theodor consideră, de asemenea, că aplicarea sârguincioasă a principiilor Falun Dafa în viața de zi cu zi un remediu pentru problemele oamenilor.
„Dacă marea majoritate ar începe să practice în adevăratul sens al cuvântului, da, n-ar mai fi oameni atât de supărați. Și atunci când se duc la muncă, poate ar avea o altă atitudine, cel puțin poate expresia feței ar fi alta, nu supărată”, a evaluat el.
Mihaela: „S-ar schimba radical viața dacă am fi cât mai mulți care am pune în practică aceste trei valori.”
Mihaela Hogea: „putem beneficia de orice e pe pământ, cu condiția să depunem un efort constant și să dedicăm timp practicilor” (Sinaia, 21.07.2025)
Pentru Mihaela Hogea, Falun Dafa și valorile sale pot aduce beneficii deosebite indivizilor și societății în ansamblu.
„Probabil că, atunci când practici Adevărul, cei din jur te vor ataca și-ți vor spune că ești crud, când practici compasiunea ai inima deschisă și când ești tolerant accepți tot ce vine către tine fără să te opui. Vei învăța să-ți liniștești mintea, iar când mintea este liniștită, și viața îți este liniștită. Toate persoanele care încep să se iubească vor face fapte bune și vor învăța să aducă bucurie celor din jur. Când oferi iubire, primești iubire. Viața e iubire. Noi toți putem beneficia de orice e pe pământ, cu condiția să depunem un efort constant și să dedicăm timp practicilor. Mulți știu multă teorie dar puțini o și practică”, a spus ea.
De asemenea, ea și-a exprimat dorința ca persecuția să se încheie. „Persecuția asta este aproape crimă. Prin ce mijloace se poate opri? Știu doar că tot ce începe are și un sfârșit, că după mult rău urmează și mult bine.”
Nicolae Gheța, pensionar din Giurgiu: „Mi se pare o bună inițiativă, și să faceți cât mai multe asemenea reprezentații cât mai benefice. S-ar schimba radical viața dacă am fi cât mai mulți care am pune în practică aceste trei valori.” Transmite practicanților din toată lumea să persevereze în această activitate și să aibă succes. (Sinaia, 21.07.2025).
Grigore Elena pensionară din Sinaia: „Nu e normal să îi persecute. Avem nevoie de aceste valori. Le doresc succes. Să coopteze cât mai mulți și să își continue eforturile.”
O încurajare
Un practicant a povestit despre o întâlnire inedită pe care a avut-o în Sinaia:
„Un cuplu de vârstnici mi-a spus că deține două case, una în Sinaia și alta în New York. După ce le-am vorbit despre școala Falun Dafa și persecuție, au semnat petițiile, iar la un moment dat, soțul privea pixul și credea că acesta ar putea avea legătură cu practica sau activitățile noastre, adică să scrie pe el ceva despre practica Falun Dafa. Mi-a venit ideea să le arăt pixul pe care îl aveam în rucsac, de la Shen Yun. Era un pix mov, inscripționat cu caracterele Zhen Shan Ren (Adevăr Compasiune Toleranță) și sigla Shen Yun. I-am întrebat dacă au văzut reclame pentru Shen Yun în New York, iar soția mi-a spus că și-ar fi dorit să meargă la spectacolul de la Lincoln Center, dar nu au putut, deoarece soțul ei are proteze la picioare și probleme în zona abdominală. I-am încurajat ca, atunci când vor mai avea ocazia, să facă tot posibilul să participe.”
Mai multe imagini de la evenimente
Imagini VIDEO de la protestul pașnic din fața Ambasadei Chinei:
Imagini VIDEO de la evenimentul pentru colectarea de semnături din Calea Victoriei:
Imagini VIDEO de la locul de practică din Parcul Regele Mihai I, 19.07.2025:
Imagini VIDEO de la locul de practică din Brașov, 20.07.2025:
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.