„Cât mai mulţi oameni să fie conştienţi de ceea ce se întâmplă” - studentă la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din România

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

null


Practicanții Falun Dafa au întâmpinat publicul local și turiștii veniți în orașul montan Brașov, la standul organizat pe 21.09.2024. Ei au stat de vorbă cu oamenii despre Falun Dafa, le-au înmânat pliante cu informații și au colectat semnături pentru oprirea persecuției lansate de Partidul Comunist Chinez (PCC) în anul 1999.


null

Stand Falun Dafa la Brașov, pe 21.09.2024


Oameni din domenii diferite și-au exprimat susținerea pentru principiile Falun Dafa - Adevăr, Compasiune și Toleranță - și au evidențiat necesitatea promovării acestora pe scară largă. De asemenea, i-au îndemnat pe practicanți să informeze cât mai mulți oameni despre gravitatea persecuției cu care se confruntă la ordinul PCC.


Asistent medical: Falun Dafa ar trebui promovată mult mai mult

null

Monica Pavel, asistent medical: Să continue, și să continue să promoveze Falun Dafa pentru că este un bine pentru toți. Atâta timp cât ajută și pentru situația din China este o situație win-win, toată lumea câștigă.


Monica Pavel, asistent medical din Brașov a revenit la stand după câteva săptămâni în mod special pentru a semna petiția împotriva persecuției și pentru a pune mai multe întrebări despre practica Falun Dafa.

„Am citit un pliant acum câteva săptămâni și m-a atras simplitatea prin care o promovați. M-au interesat în mod special principiile acestei practici. Prin faptul că au fost persoane persecutate înseamnă că aceasta este o practică foarte importantă de care unii încearcă să scape și cred că este în beneficiul nostru să ne folosim de ea. Mai ales, atât timp cât se poate practica gratuit. Chiar aș fi interesată să practic exercițiile”, a spus ea.

Privind din perspectiva specialistului, Monica vede Falun Dafa ca pe o alternativă la îndemâna tuturor în domeniul prevenției.

„Sunt asistent medical pe gastro-enterologie și ar ajuta foarte mult în acest domeniu pentru că se spune că stomacul și, de fapt, tot sistemul digestiv este ca un al doilea creier, și lucrez și pe neuro-chirurgie, iar medicul cu care lucrez chiar recomandă sporturi, meditație și orice alternative care ar liniști și ar preîntâmpina o operație, pentru că sunt și alte soluții până la cuțit.” a afirmat ea.

Monica vede oportună necesitatea promovării Falun Dafa pe scară largă pentru îmbunătățirea stării populației în privința sănătății, dar și a stării societății în general.

„Cred că ar fi o transformare foarte mare, un bine pentru noi toți dacă toată lumea ar trăi conform principiilor Adevăr – Compasiune – Toleranță. Cred că ar ajuta și la evoluție, la schimbarea omului, care e cel puțin prins în monotonia zilei și în realitatea vieții de zi cu zi, fiindcă nu este o situație ușoară – trăim totuși în România și asta ne preocupă. Tot ceea ce poate veni gratuit și în ajutorul nostru, în beneficiul nostru, pentru sănătatea noastră, mai ales că sănătatea nu se poate cumpăra cu bani, de ce nu? Ar trebui promovată mult mai mult, în mai multe parcuri, cred eu, probabil chiar și aici în centru, pentru că sunt sigură că ar fi oameni care s-ar alătura. M-aș alătura eu dacă ar fi aici.”

Monica încurajează practicanții din întreaga lume să desfășoare activități de informare.

„Să continue, și să continue să o promoveze pentru că este un bine pentru toți. Atâta timp cât ajută și pentru situația din China este o situație win-win, toată lumea câștigă.”


Studentă la Școala Naţională de Studii Politice și Administrative: cât mai mulți oameni să fie conștienți de ceea ce se întâmplă

null

Clara Constantin, studentă: Adevărul, Compasiunea și Toleranța mi se par valori primordiale, toată lumea ar trebui să țină cont de ele.


Clara Constantin din București, studentă la Școala Naţională de Studii Politice și Administrative consideră că respectarea valorilor morale sunt esențiale în societate.

„Adevărul, Compasiunea și Toleranța mi se par valori primordiale, toată lumea ar trebui să țină cont de ele”, a spus ea.

Clara consideră că libertatea de gândire și de exprimare este un drept fundamental și inalienabil al ființei umane.

„Până la urmă fiecare este stăpân pe viața lui și nu ar trebui ca altcineva să ia decizii pentru noi, nici în ceea ce privește psihic, dar nici fizic. Fiecare are propria gândire și propriul mod în care percepe lucrurile și materializează mai departe tot”, a opinat ea.

Clara atrage atenția că oamenii lumii acordă prea puțină importanță lucrurilor grave din societate, în loc de a le expune public pentru a forma o masă critică în cunoștință de cauză, care să le respingă, să nu mai permită perpetuarea lor.

„Persecuția mi se pare un proces total dezgustător și animalic, adică nu sunt de acord cu așa ceva și nici nu promovez, și nu doresc să se întâmple lucrurile astea nimănui. Chiar mi-aș dori să fie mult mai materializat, să zic așa, și pe social media și pe stradă sau oriunde acest subiect, pentru că nimeni nu vorbește destul de mult despre aceste lucruri care sunt la ordinea zilei fără ca noi să știm de fapt.” a spus ea.

Clara a semnat petițiile lansate în scopul opririi persecuției, și a îndemnat practicanții să persiste în activitățile lor de informare.

„Mult succes pe mai departe și mult noroc, chiar sper să meargă proiectul cât mai departe, să ajungă la cât mai multe persoane, și cât mai mulți oameni să fie conștienți de ceea ce se întâmplă de fapt în jurul lor. Chiar sper și cred cu tărie că o să fie bine”, a spus ea.


Context: Ce este Falun Dafa și de ce o persecută PCC?

Falun Dafa (cunoscută și sub numele de Falun Gong) a fost prezentată pentru prima dată publicului de domnul Li Hongzhi în Changchun, China, în 1992. Disciplina spirituală este practicată în prezent în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume. Milioane de oameni care au îmbrățișat învățăturile bazate pe principiile adevărului, compasiunii și toleranței și au învățat cele cinci exerciții cu mișcări line, au experimentat îmbunătățirea stării de sănătate și a calității vieții.

Jiang Zemin, fostul șef al Partidului Comunist Chinez (PCC), a perceput popularitatea crescândă a acestei discipline spirituale ca pe o amenințare la adresa ideologiei ateiste a PCC și, la 20 iulie 1999, a emis un ordin de interzicere a acestei practici.

Sub conducerea personală a lui Jiang, PCC a înființat Biroul 610, o organizație de securitate extralegală care are puterea de a trece peste sistemele polițienești și judiciare și a cărei singură funcție este de a efectua persecuția Falun Dafa.

Minghui.org a confirmat moartea a mii de practicanți ca urmare a persecuției din ultimii 25 de ani. Se crede că numărul real este mult mai mare. Și mai mulți au fost închiși și torturați pentru credința lor.

Există dovezi concrete că PCC susține recoltarea de organe de la practicanții deținuți, care sunt uciși pentru a aproviziona industria de transplant de organe.

La 18 ianuarie 2024, Parlamentul European, a adoptat Rezolutia 2504 prin care recunoaște, încă o dată, această persecuție și dă statelor membre o serie de recomandări.

***

Vizitați Centrul de informare Falun Fong

***

Cartea “NOUĂ COMENTARII DESPRE PARTIDUL COMUNIST” a determinat ca 435 milioane de chinezi să renunțe la Partidul Comunist și organizațiile afiliate, încurajând astfel o mișcare pașnică fără precedent în China, pentru transformare și schimbare.

* Vă invităm să semnați

Petiția adresată Preşedintelui României, pentru condamnarea recoltării forţate de organe de la practicanţii Falun Gong în China

Petiția lansată de ONG-ul Doctori împotriva recoltării forțate de organe către națiunile G7+7: https://fohpetition.org/



* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.