Pe 08.06.2024 practicanții Faun Dafa din România și din Republica Moldova au organizat la Iași un eveniment de informare despre școala Falun Dafa din cultura tradițională chineză. Ei au demonstrat exercițiile, au afișat panouri și rollup-uri, au înmânat trecătorilor pliante și au răspuns întrebărilor acestora.
Un eveniment similar s-a desfășurat la aceeași dată în orașul turistic montan Brașov, unde practicanții au strâns semnături pentru Petiția adresată Preşedintelui României, pentru condamnarea recoltării forţate de organe de la practicanţii Falun Gong în China.
Tinerii din Iași susțin Falun Dafa
Miruna are 14 ani și este de acord cu valorile Falun Dafa, precum adevărul, compasiunea și toleranța: "Cred ca ar trebui să-i toleram, să nu le răspundem la fel celor care ne fac rău", a spus ea.
Maria: „Este impresionant ce fac practicanții în China și cum sunt persecutați pentru aceasta”
Destinhy: „Este bine că lumea se revoltă împotriva comunismului”
Stand Falun Dafa la Iași pe 08.06.2024
Practicanții Falun Dafa din România și Republica Moldova s-au întâlnit cu publicul din Iași
O practicantă din Brașov, Cristina, a postat un scurt video pe canalul său de media socială, cu următorul comentariu:
„Uneori, la punctul de informare Falun Dafa din Brașov, vântul bate tare, uneori este foarte cald, alteori plouă, uneori vin mulți oameni să ne cunoascā, alteori mai puțini dar ceea ce este important este cā oamenii au șansa să afle despre o practică de cultivare a caracterului moral, își deschid inima și se pozitionează de partea binelui atunci când semnează petițiile pe care care le promovăm.”
Practicanții Falun Dafa din România s-au întâlnit cu publicul din Brașov
Context: Ce este Falun Dafa și de ce o persecută PCC?
Falun Dafa (cunoscută și sub numele de Falun Gong) a fost prezentată pentru prima dată publicului de domnul Li Hongzhi în Changchun, China, în 1992. Disciplina spirituală este practicată în prezent în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume. Milioane de oameni care au îmbrățișat învățăturile bazate pe principiile adevărului, compasiunii și toleranței și au învățat cele cinci exerciții cu mișcări line, au experimentat îmbunătățirea stării de sănătate și a calității vieții.
Jiang Zemin, fostul șef al Partidului Comunist Chinez (PCC), a perceput popularitatea crescândă a acestei discipline spirituale ca pe o amenințare la adresa ideologiei ateiste a PCC și, la 20 iulie 1999, a emis un ordin de interzicere a acestei practici.
Sub conducerea personală a lui Jiang, PCC a înființat Biroul 610, o organizație de securitate extralegală care are puterea de a trece peste sistemele polițienești și judiciare și a cărei singură funcție este de a efectua persecuția Falun Dafa.
Minghui.org a confirmat moartea a mii de practicanți ca urmare a persecuției din ultimii 25 de ani. Se crede că numărul real este mult mai mare. Și mai mulți au fost închiși și torturați pentru credința lor.
Există dovezi concrete că PCC susține recoltarea de organe de la practicanții deținuți, care sunt uciși pentru a aproviziona industria de transplant de organe.
***
Cartea “NOUĂ COMENTARII DESPRE PARTIDUL COMUNIST” a determinat ca 410 milioane de chinezi să renunțe la Partidul Comunist și organizațiile afiliate, încurajând astfel o mișcare pașnică fără precedent în China, pentru transformare și schimbare.
* Vă invităm să semnați
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.