Rusia: Prezentarea Falun Dafa la un festival cultural în Ryazan

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

null

Departamentul de Cultură al Administrației din Ryazan a invitat practicanții Falun Dafa din Rusia să participe pentru a cincea oară la Festivalul Oka Meridian al Culturilor Naționale, care a avut loc la Palatul de Cultură Prioksky din Ryazan pe 18 februarie 2024.

În cadrul festivalului, practicanții au amenajat un stand și au povestit oamenilor ce este Falun Dafa. De asemenea, ei au vorbit despre principiile călăuzitoare Adevăr - Compasiune -Toleranță și despre cum au beneficiat ei de pe urma acestei practici.


Practicanții au prezentat Falun Dafa în timpul unui festival cultural în Ryazan, pe 18 februarie 2024.


Svetlana a spus că mai multe persoane au fost interesate să învețe despre Falun Dafa în acest an. "Mi-am dat seama că oamenii erau sincer interesați și că vedeau speranță din adâncul inimii lor", a spus ea. "Ei înțeleg importanța practicii de cultivare, așa că acest lucru este foarte emoționant."

Mulți oameni s-au oprit la stand pentru a vorbi cu practicanții și pentru a afla cum practica Falun Dafa îi poate ajuta în privința sănătății mentale și fizice.

O femeie a descris provocările din viața ei. Avea dificultăți de comunicare cu copilul ei, iar soțul ei avea o stare de sănătate precară. Când a auzit cum practicanții au beneficiat de Falun Dafa, a fost emoționată și a simțit că această practică i-ar putea ajuta familia. "Practicanții radiază cu toții și cred că acest lucru nu este întâmplător. Falun Dafa trebuie să le fi adus multe schimbări pozitive!", a spus ea.

O femeie a explicat că în timpul unui festival anterior, practicanții i-au arătat cum să facă flori de lotus din hârtie. Ea a participat din nou la eveniment și a înțeles mai bine în ce constă Falun Dafa și care sunt principiile sale. Ea a spus: "Am o bună înțelegere a principiilor Adevăr - Compasiune -Toleranță. Nu este ușor să le urmez".

Cu toate acestea, ea a spus că aceasta este o provocare pe care ar dori să o accepte. "Aș fi foarte interesată să învăț exercițiile Falun Dafa pentru a-mi îmbunătăți sănătatea", a spus ea.


Chinese version available

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.