Practicanții Falun Dafa din mai multe orașe ale țării, împreună cu colegele lor de peste Prut, au susținut o acțiune educativă pentru copii și părinți în perioada 30 mai – 1 iunie în Palas Mall Iași.
Dacă în prima zi multe standuri pregătite așteptau forfota clasică pe care copiii nerăbdători o creează an de an la astfel de evenimente dedicate lor, la standul Falun Dafa copiii veneau rând pe rând, dornici să învețe să modeleze flori de lotus din origami, în semn de solidaritate cu acei copii mai puțin norocoși decât ei. Pe lângă farmecul florilor de lotus, copiii de toate vârstele au aflat atât pilda intitulată “Povestea lotusului”, cât și povestea reală care a stat la baza acestui demers instructiv de a învăța să modeleze din hârtie flori de lotus care în tradiția chineză reprezintă simbolul purității.
Erica a spus că se simte foarte bine cu practicanții Falun Dafa și în semn de recunoștință a adus o albinuță din ipsos, făcută de ea însăși cu drag pentru aceștia și două planșe pictate de ea spre amintirea momentelor frumoase petrecute împreună
O fetiță de 10 ani pe nume Erica a fost fascinată de frumusețea florilor de lotus, și din prima zi a modelat mai multe din acestea. A doua zi a revenit și a dorit să exerseze dexteritatea dobândită cu o zi înainte. Aflând că la acest eveniment sunt așteptați toți copiii din oraș care au drum prin mall, a dorit să pregătească alături de practicanții Falun Dafa petale de lotus, în ideea că acestea vor putea fi folosite pentru copiii de vârste mai mici, care nu pot realiza cu atâta îndemânare împăturirea hârtiei.
O parte din florile pe care le făcuse singură cu o zi înainte le-a adus înapoi la stand pentru a le dărui. A treia zi a venit din nou, de data aceasta știind deja că va ajuta și va face noi flori de lotus din origami pentru alți copii, iar într-o pauză a desenat unul din caracterele chinezești inscripționate pe coperta cărții “Povestea lotusului”. Acesta reprezenta „adevărul”, unul din principiile care stau la baza practicii Falun Dafa, alături de „compasiune” și „toleranță”. La final a spus că se simte foarte bine cu practicanții Falun Dafa și în semn de recunoștință a adus o albinuță din ipsos, făcută de ea însăși cu drag pentru aceștia și două planșe pictate de ea spre amintirea momentelor frumoase petrecute împreună.
O doamnă care profesa în învățământ a fost foarte încântată de proiectul Petalele Păcii și a luat materiale pentru a organiza o activitate similară la școală, urmând să discute și cu conducerea școlii despre acest proiect, pentru care a mulțumit de nenumărate ori.
Trei adolescenți au dorit să transmită de la inimă la inimă un mesaj practicanților Falun Dafa din China, care sunt persecutați de regimul chinez: „să rămână uniți și puternici în crezul lor și să continue ce au început”
Trei adolescenți au venit de două ori la stand pentru a face flori de lotus. A doua oară s-au oferit să pregătească materialele pentru copiii mici. Doi dintre ei, Matei și Alex au spus că le-a plăcut foarte mult atmosfera creată în jurul standului cu povești și flori de lotus.
După ce au aflat povestea micuței Fadu, rămasă fără tată pentru că acesta practica Falun Gong, o practică meditativă pașnică pe care Partidul Comunist Chinez și-a propus să o extermine, băieții au spus că „este extraordinar acest proiect, pentru că el deschide ochii lumii, pentru că în China totul este cenzurat din cauza regimului autoritar, nefiind ca în Europa, unde totul este mai deschis și la vedere”.
Alex a fost impresionat de povestea lotusului și în special de valorile morale descrise în această poveste și consideră că acestea îi pot fi de folos în viața de zi cu zi. În special adevărul consideră că este foarte important pentru el.
La finalul atelierului din a doua zi, tinerii au dorit să transmită de la inimă la inimă un mesaj practicanților Falun Dafa din China, care sunt persecutați de regimul chinez: „să rămână uniți și puternici în crezul lor și să continue ce au început”. Proiectul le-a mișcat inima atât de mult, încât și-au dorit să aibă o amintire de neuitat cu panoul informativ „Petalele Păcii”.
Învățând exercițiile Falun Dafa pe 1 iunie în Palas Mall Iași
David, un băiețel de 10 ani, a vrut să facă împreună cu surioara lui mai mică o floare de lotus. În timp ce plia petalele unei flori de lotus, când i s-a pomenit de tatăl fetiței Fadu care practica Falun Gong în China, David și-a ridicat privirea de la activitatea mâinilor sale și a întrebat-o pe una din practicantele de lângă el: “Ați auzit de Piața Tiananmen?”
La vârsta lui, David cunoștea elemente impresionante din istoria mondială și era la curent chiar si cu evenimente socio-politice recente, cum ar fi problematica Taiwan-ului sau despre religie, cum ar fi faptul că în istorie, budismul a fost cândva interzis. Cu această ocazie, a putut să-și sedimenteze cunoștințele și să afle că acolo unde principiile bune primează, acolo unde acestea sunt vizibile și respectate, acea țară trăiește în pace și prosperitate, iar la nivel individual, cine respectă și se ghidează în viață după principii și valori morale precum sunt adevărul, compasiunea și toleranța, dobândește înțelepciune și pace interioară.
Deși aceste cuvinte par greu de deslușit pentru un copil de 10 ani, David nu doar părea că înțelege ceea ce i se explică, dar participa activ la discuție punând întrebări punctuale despre lucrurile auzite. Aveai sentimentul că discuți cu un mic istoric în devenire. David a plecat împreună cu familia sa, cu promisiunea că va avea grijă să respecte în viață principiile bune despre care a auzit la acest atelier de artă origami.
De Ziua Copilului 2023 în Palas Mall din Iași: atelier de origami, povestiri istorice și povești cu tâlc
Delia are 12 ani și a învățat să plieze flori de lotus cu așa mare îndemânare și pasiune, încât la atelierul de a doua zi a revenit împreună cu sora ei, Teodora, care are 7 ani. Deliei îi place atelierul condus de practicanții Falun Dafa pentru că „este ceva simplu și ușor de făcut, care îți provoacă bucurie”. După ce fetele au citit povestea lotusului, Teodora a arătat cu degetul spre caracterele chinezești menționate pe coperta cărții și a spus că cel mai mult din tot atelierul i-au plăcut aceste “semne” și cum sunt reprezentate imaginile din carte.
Amir, în vârstă de 7 ani, odată ce s-a oprit la masa cu materiale Falun Dafa, a întrebat dacă nu cumva au trecut pe acolo și colegii lui. După ce a aflat povestea lotusului și după ce a învățat să modeleze o floare de lotus, când a auzit principiile care stau la baza practicii Falun Dafa - Adevăr – Compasiune – Toleranță, Amir a exclamat: “răbdarea e ca atunci când trebuie să aștepți să se facă popcorn!” A plecat de mână cu tatăl lui, cu floricica agățată la o mână.
Bucuria creației și dăruirii descoperită de Ziua Copilului 2023 la Palas Mall Iași
Întregul proces prin care trece o floare de lotus de origami este unul ușor de realizat, dar care necesită răbdare și perseverență: de la împăturirea primelor petale de lotus și până la „înflorirea” florii de lotus, cu mic, cu mare, practicanți Falun Dafa, părinți și copii, au ales ca preț de câteva minute bune să aloce nu doar timp, ci și bunăvoință, pentru a ajunge în etapa finală a proiectului și pentru a se bucura de frumusețea și delicatețea acestor flori. Răbdarea este o virtute care poate fi ușor indentificată și de părinții spectatori: "Ai văzut ce răbdare avea doamna care a făcut flori împreună cu tine?'' și-a întrebat unul din părinți copilul care tocmai terminase de împăturit o floare de lotus.
Răbdarea, alături de companioanele ei – Adevăr și Compasiune (Bunătate), au condus acțiunea Falun Dafa pe parcursul celor trei zile, unde zeci de copii s-au bucurat alături de părinți și au exersat aceste valori morale demne de urmat în viață.
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.