Cu ocazia Zilei Internaţionale Falun Dafa, pe 13.05.2023 practicanții au desfășurat în orașul Braşov o serie specială de activităţi informative şi de prezentare a exerciţiilor şcolii.
Activităţile au fost susţinute atât de practicanţi din Braşov, cât şi din alte regiuni ale țării. Cu un sentiment de bucurie şi onoare, practicanţii au celebrat împreună 31 de ani de la apariția practicii Falun Dafa în mediul public. Aceasta este o practică de qigong cunoscută în lume pentru beneficiile sale aduse sănătăţii, longevităţii şi liniştii interioare. Ea este apreciată şi de români, datorită faptului că practica Falun Dafa promovează îmbunătăţirea caracterului moral și ajută la dobândirea unei mai mari înțelepciuni.
Pe parcursul zilei, evenimentele au fost împărţite în două ateliere. Primul atelier a avut loc dimineaţa și a fost dedicat practicării exerciţiilor în parc, la locul de practică aflat pe Strada Turnului nr. 5. Al doilea atelier a fost dedicat acivităţilor de clarificare a adevărului cu privire la persecuţia din China organizată acum 24 de ani de către Partidul Comunist Chinez (PCC) împotriva practicanţilor Falun Gong. Standul informativ a fost amplasat pe Strada Republicii, care este renumită pentru marea aglomerație de turiști români și străini care tranzitează acest loc.
Ambele ateliere au avut ca principal obiectiv promovarea beneficiilor şcolii de qigong Falun Dafa, lucru realizat atât prin demonstraţii publice ale exerciţiilor fizice și meditative, cât şi prin oferirea de materiale informative precum pliante, flori de lotus, calendare și semne de carte, toate având menționate principiile care stau la baza învățăturilor Falun Dafa: Adevăr, Compasiune și Toleranță.
Atât în parc, cât şi la stand, practicanţii prezenți în cadrul evenimentului au interacţionat în mod direct cu oamenii care au arătat interes faţă de exerciţiile fizice prezentate şi față de codul moral al școlii bazat pe principiile sincerității, bunătății și ale răbdării (promovate și cunoscute drept Adevăr – Compasiune – Toleranță). Este interesant faptul că din ce în ce mai des, odată ce oamenii află despre persecuţia îndurată de practicanţii Falun Dafa din China, ei întreabă cum pot să ajute astfel încât persecuția să înceteze. Cu această ocazie, oamenii dornici să își ofere sprijinul află că pot semna atât fizic, la stand, cât și online, două petiţii prin care se solicită stoparea persecuției și a atrocităților comise de PCC.
Una dintre aceste petiții vizează recoltarea forţată de organe de la prizonieri de conștiință aflați în viață, precum uiguri, creștini, tibetani, practicanţii chinezi Falun Gong și alte minorități, și poate fi semnată la linkul de mai jos:
Cea de a doua petiție semnalează motivele pentru care fiecare om al planetei ar trebui să izoleze Partidul Comunist Chinez (PCC) și să îl respingă sub toate aspectele pentru a evita complicitatea cu acesta și consecințele nefaste ale susținerii sale. Petiția a strâns peste 3,5 milioane de semnături și poate fi semnată la acest link: https://endccp.com/ro/
Vlad, un tânăr român crescut în Belgia, însoţit de câinele său, a privit atent demonstraţia exerciţiilor Falun Dafa. Stând de vorbă cu o practicantă, Vlad a mărturisit că ceea ce l-a atras către locul unde se aflau practicanţii a fost câmpul energetic de vibraţie înaltă pe care l-a simțit. Întrebat fiind ce a simțit în acele momente când a privit exercițiile Falun Dafa, Vlad a spus că ceea ce l-a fascinat în acele momente a fost detașarea practicanților față de corpul lor fizic și față de forfota din mediul înconjurător. Tânărul auzise despre Falun Dafa înainte de acest eveniment şi și-a manifestat empatia față de suferința practicanţilor din China, care din păcate, sunt supuşi de prea multă vreme recoltării forţate de organe. El a venit la stand cu gândul să semneze una din petiţii, pentru a ajuta la stoparea fenomenului şi pentru a susţine cauza acestor oameni chinuiţi. Când a fost întrebat dacă ar dori să înveţe exerciţiile Falun Dafa, tânărul a răspuns că nu amestecă învățăturile a două şcoli spirituale diferite, însă a adăugat că în viitor este posibil să se alăture Falun Dafa, odată ce se va decide asupra căii de cultivare pe care va dori să o urmeze.
Vlad Perşinariu, tânăr român care, cunoscând suferința practicanţilor Falun Dafa, a semnat petiţia pentru oprirea recoltării forţate de organe de la practicanţii Falun Gong din China
O tânără din Braşov a stat de vorbă cu o practicantă, fiind curioasă să afle motivul pentru care sunt persecutaţi practicanţii în China. Privind exerciţiile executate pe un fundal de muzică lentă, tânăra nu înţelegea ce rău ar putea să le facă oamenilor aceste exerciţii, astfel încât cei care le practică în China să fie torturaţi şi omorâţi. Practicanta i-a explicat faptul că în China credinţa oamenilor în spiritualitate şi în conexiunea cu divinitatea este interzisă de PCC. Convingerea oamenilor că ei pot deveni mai buni prin cultivarea adevărului, compasiunii şi toleranţei şi practicând zilnic un set de exerciţii line meditative a devenit ţinta propagandei comuniste care, prin ideologia minciunii, a manipulării şi a terorii, urmăreşte controlul maselor şi suprimarea libertăţii acestora.
Tânăra semnând petiţia prin care se solicită oprirea recoltării forțate de organe de la practicanţi Falun Gong aflați în viață, din China
Mergând mai în profunzime, practicanta a întrebat-o pe tânără ce părere are despre practicanţii din China, ştiind acum că aceștia sunt persecutați. După ce a semnat petiţia, tânăra a spus că practicanții cărora li se recoltează forțat organe suferă o nedreptate cumplită şi că recoltarea forțată de organe este un fenomen foarte ciudat, cu implicații grave.
Trecând prin fața standului, domnul Radu Amariei a primit un pliant cu informații despre practica Falun Dafa și a dorit să semneze petiţia. La locul evenimentului s-a reîntâlnit cu un fost coleg de serviciu, devenit între timp practicant Falun Dafa. S-a bucurat să îl revadă pe acesta făcând voluntariat pentru o cauză umanitară în numele celor lipsiţi de libertatea de manifestare a credinţei lor în China. Domnul Amariei a spus că el încurajează orice formă de mişcare și a făcut o comparație între qigong şi sport, menționând că în opinia sa, qigong-ul favorizează o sănătate bună nu doar pentru că are la bază exerciţii fizice, dar mai ales pentru că se bazează pe valori morale.
Domnul Radu Amariei a venit să semneze petiţia după ce a primit un pliant de la un practicant din Braşov, pe care îl cunoştea de la serviciu
Un domn s-a oprit la un moment dat în fața standului Falun Dafa și a spus că se bucură foarte mult să afle informații despre practica Falun Dafa şi despre beneficiile pe care aceasta le aduce în plan moral. Întrebat fiind ce anume l-a atras la evenimentul de pe Strada Republicii, acesta a spus că fiind în trecere pe acolo, “lumina de pe chipul celor care făceau exerciţiile” i-a atras atenţia. Ascultând muzica şi privind exerciţiile, domnul a văzut materialele inscripționate cu caractere chinezești și a dorit să afle semnificația lor. A aflat astfel că acele caractere chinezești desemneză principiile de bază ale școlii Falun Dafa: Zhen – Shan – Ren, care traduse în limba română înseamnă Adevăr – Compasiune – Toleranță. Când a auzit semnificația caracterelor, domnul și-a manifestat dorința de a le învăţa direct în limba chineză, ceea ce este un fenomem mai rar întâlnit, oamenii în general fiind dornici să afle lucrurile în limba lor maternă. Domnul a repetat cu intonaţie blândă cuvintele percepute ca fiind magice, și primind astfel în inima lui frumusețea practicii Falun Dafa.
Un domn a primit în dar o floare de lotus și a învățat în limba chineză principiile școlii Falun Dafa: Zhen - Shan - Ren
Deși practică de curând Falun Dafa, Marlene a dorit să fie alături de colegii ei în cadrul evenimentului : “Doresc să le spun oamenilor despre beneficiile pe care școala Falun Dafa le aduce oamenilor, și despre faptul că practicanții dobândesc sănătate şi înţelepciune practicând exerciţii fizice şi ridicându-și nivelul de moralitate; mă bucur că aceste lucruri se pot învăţa şi în oraşul nostru, aici, la Braşov”.
Deși este în vârstă, Marlene a fost atrasă de exercițiile Falun Dafa, din momentul în care le-a văzut pentru prima oară, într-o dimineață, plimbându-se cu bicicleta prin parc. Exercițiile erau practicate în liniște de grupul local din Brașov.
În acea zi, Marlene s-a alăturat imediat grupului de practică: “De atunci, nu am lipsit niciodată de la exerciţii!”, spune ea. Fiind întrebată ce a determinat-o să înceapă practica, Marlene a spus: “Bunătatea, adevărul şi compasiunea sunt principiile care m-au călăuzit întreaga viaţă, și acestea sunt valori în care eu cred cu tărie”. Ea a mai adăugat că o şcoală care promovează, cultivă și insuflă oamenilor aceste valori nu poate fi decât un lucru extraordinar de bun, și se bucură că în sfârşit, l-a găsit.
Marlene învaţă exerciţiile de la Sorin, un practicant experimentat
Sorin, practicant Falun Dafa, a venit dintr-un oraş situat la 140 de km de Braşov. Acesta s-a alăturat evenimentului din Braşov, “pentru a celebra Ziua Internaţională Falun Dafa alături de alţi practicanţi şi pentru a vorbi oamenilor despre frumuseţea şi beneficiile practicii de auto-îmbunătăţire Falun Dafa”. Când Sorin a fost întrebat ce mesaj doresc practicanţii Falun Dafa să transmită oamenilor cu aceste ocazii în care practicanții desfășoară activități informative în stradă, Sorin a spus că “ne dorim ca oamenii să înţeleagă că practica Falun Dafa este una extrem de serioasă şi aceasta ajută la creșterea nivelului de îmbunătăţire personală a fiecăruia, prin realizarea unui set de exerciţii fizice bune pentru corp, şi printr-o creștere a moralității, susținută de aprofundarea principiilor de bază ale școlii Falun Dafa: Adevăr, Compasiune și Toleranță.”
Radu, un alt practicant Falun Dafa a venit de la 370 de km distanţă de Braşov, pentru ca împreună cu ceilalţi practicanţi să susţină evenimentul de la Braşov, din data de 13 mai. “Cel mai frumos lucru atunci când practicanţii Falun Dafa se reunesc, este că împreună pot face lucruri extraordinare”, a mai spus practicantul la sfârşitul evenimentului.
Radu explicându-i exerciţiile lui Ionică
“În general, oamenii sunt foarte interesaţi de beneficiile pe care practica Falun Dafa le aduce şi sunt atraşi de faptul că aceste exerciţii se pot învăţa chiar şi pe stradă”, a spus Radu.
Oferind oamenilor informații despre Falun Dafa la Brașov, de Ziua Internațională Falun Dafa 2023
În ziua imediat următoare, pe 14 mai, practicanţii din Braşov şi din ţară s-au alăturat grupului de practicanţi din Bucureşti pentru susţinerea evenimentelor din capitală, dedicate în continuare Zilei Internaţionale Falun Dafa.
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.