München, Germania: Locuitorii laudă Falun Dafa - "Aceste principii ar trebui să fie practicate peste tot"

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

null

CITIȚI ACUM


În preajma Anului Nou chinezesc, timp de trei sâmbete consecutive, practicanții Falun Dafa au instalat un stand și bannere pe strada Sendlinger, pentru a promova practica și pentru a expune persecuția care se desfășoară în China. Aceștia au povestit trecătorilor cum timp de două decenii regimul chinez a persecutat brutal Falun Dafa, a recoltat în mod sistematic organele practicanților în timp ce aceștia erau în viață și i-a încarcerat pentru că au refuzat să renunțe la credința lor. Mulți oameni au semnat petiția prin care se solicită Partidului Comunist Chinez (PCC) să pună capăt persecuției și atrocității recoltării de organe. Un elev a spus că Adevărul - Compasiunea - Toleranța, care sunt principiile Falun Dafa, ar trebui să fie practicate peste tot.


Pe 21 ianuarie 2023, practicanții au demonstrat exercițiile pe strada Sendlinger din München, în ciuda vremii înzăpezite


Pe 28 ianuarie și pe 4 februarie 2023, practicanții au demonstrat exercițiile pe strada Sendlinger și le-au vorbit oamenilor despre Falun Dafa și despre cum aceasta este persecutată în China


Practicanții au demonstrat exercițiile Falun Dafa lângă standul lor, pe 21 ianuarie, 28 ianuarie și 4 februarie 2023. Muzica liniștitoare și mișcările lor pașnice au atras atenția multor oameni care s-au oprit să pună întrebări. Mulți au semnat petiția și au cerut Partidului Comunist Chinez (PCC) să pună capăt persecuției Falun Dafa,care se desfășoară în China de 23 de ani.


Oamenii au semnat petiția pentru a pune capăt persecuției Falun Dafa organizată de PCC și care se desfășoară de 23 de ani


Trecătorii semnează petiția pentru a pune capăt persecuției

Doamna Susanne Müller, specialistă în calculatoare, a declarat: "[Mișcările] mi-au atras atenția, deoarece par liniștite. Practicanții arătau ca și când ar fi fost înconjurați de o atmosferă minunată și profundă". Despre persecuția care se află în desfășurare în China, a spus că este dezolant că PCC a interzis oamenilor să practice Adevărul, Compasiunea și Toleranța. "Mă lasă fără cuvinte, deoarece principiile reprezintă ceea ce este necesar pentru a fi om." În final, doamna Müller a semnat petiția pentru a susține efortul practicanților de a stopa persecuția.


Dr. Edgar Widmann a semnat petiția prin care se solicită PCC stoparea atrocității recoltării de organe


Dr. Edgar Widmann a văzut bannerele care expun recoltarea sistematică de organe de la practicanți în viață organizată de PCC. A mers la stand și a cerut să semneze petiția: "Am citit despre acest lucru și nu știu ce altceva pot face pentru a opri acest lucru, în afară de a semna petiția. Poate că semnătura mea va fi de ajutor. Recoltarea de organe nu ar trebui să existe absolut deloc!"

"Cred că este foarte bine ca practicanții să expună aceste crime. Recoltarea de organe de pe viu merge prea departe."

Când a aflat că în ultimii 23 de ani PCC i-a persecutat pe practicanți în China, el a spus: "Din perspectiva umanității, acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple. Se pare că PCC se teme de această practică și simte că trebuie să o suprime".


Recoltarea de organe este inumană

Doamna Kühn a spus că principiile Falun Dafa sunt "cu adevărat minunate"


Doamna Kühn și nepotul ei au trecut pe lângă standul practicanților și s-a oprit să vorbească cu ei. După ce a aflat despre atrocitățile recoltării de organe, ea a spus: "Mă opun unui astfel de comportament inuman". De asemenea, a menționat că principiile Falun Dafa sunt "cu adevărat minunate".


Principiile ar trebui să fie practicate pretutindeni

Un grup de elevi de gimnaziu, după ce au discutat cu practicanții, au semnat petiția. Sebastian a spus că îi place să-i privească pe practicanți făcând exercițiile pentru că îi dă un sentiment de pace. I-a fost greu să creadă că PCC a interzis oamenilor să practice Adevărul, Compasiunea și Toleranța. "Astfel de principii mărețe ar trebui să fie practicate peste tot", a spus el.

Sebastian și prietenii săi au acceptat pliantele și florile de lotus din hârtie de la practicanți și au plecat cu zâmbetul pe buze.


* Context: Ce este Falun Dafa și de ce o persecută PCC?

Falun Dafa (cunoscută și sub numele de Falun Gong) a fost prezentată pentru prima dată publicului de către Li Hongzhi în Changchun, China, în 1992. Disciplina spirituală este practicată în prezent în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume. Milioane de oameni care au îmbrățișat învățăturile bazate pe principiile adevărului, compasiunii și toleranței și au învățat cele cinci exerciții cu mișcări line ușor de învățat, au experimentat îmbunătățirea stării de sănătate și a calității vieții.

Jiang Zemin, fostul șef al Partidului Comunist Chinez (PCC), a perceput popularitatea crescândă a acestei discipline spirituale ca pe o amenințare la adresa ideologiei ateiste a PCC și, la 20 iulie 1999, a emis un ordin de interzicere a acestei practici.

Sub conducerea personală a lui Jiang, PCC a înființat Biroul 610, o organizație de securitate extralegală care are puterea de a trece peste sistemele polițienești și judiciare și a cărei singură funcție este de a efectua persecuția Falun Dafa.

Minghui.org a confirmat moartea a mii de practicanți ca urmare a persecuției din ultimii 22 de ani. Se crede că numărul real este mult mai mare. Și mai mulți au fost închiși și torturați pentru credința lor.

Există dovezi concrete că PCC susține recoltarea de organe de la practicanții deținuți, care sunt uciși pentru a aproviziona industria de transplant de organe.

Jiang Zemin a decedat pe 30 noiembrie 2022, la vîrsta de 96 de ani, dar persecuția lansată de el continuă.

***

Citiți și cartea “CUM CONDUCE SPECTRUL COMUNISMULUI LUMEA”

scrisă de ECHIPA EDITORIALĂ A “THE EPOCH TIMES” CARE A PUBLICAT “NOUĂ COMENTARII DESPRE PARTIDUL COMUNIST”, determinând ca mai mult de 386 de milioane de chinezi să renunțe la Partidul Comunist și organizațiile afiliate, încurajând astfel o mișcare pașnică fără precedent în China, pentru transformare și schimbare.

VIDEO - CUM CONDUCE SPECTRUL COMUNISMULUI LUMEA

***

Chinese version available

Munich, Germany: Residents Praise Falun Dafa, “These Principles Should Be Practiced Everywhere”

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.