(Minghui.org) Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost supus torturii constante, de la sfârșitul anului 2018, de când a fost încarcerat, pentru credința sa în practica Falun Gong. Părinții domnului Zhang Shude nu au primit nicio veste despre el în ultimele trei luni și sunt foarte îngrijorați pentru el.
Falun Gong, cunoscută și sub numele de Falun Dafa, este o disciplină spirituală care a fost persecutată de regimul comunist chinez din 1999.
Domnul Zhang Shude
Dl Zhang, originar din orașul Harbin, provincia Heilongjiang, a obținut o diplomă de master la Universitatea Tehnologică Harbin în 2014. Apoi a obținut un loc de muncă la Institutul de Proiectare Științifică și Tehnologică din orașul Dalian, din provincia Liaoning. Angajatorul său l-a mutat ulterior în orașul Panjin, aflat în apropiere, în aceeași provincie.
Când a mers la secția de poliție din Panjin pentru a-și reînnoi permisul de ședere temporară, la 26 iunie 2017, a răspuns afirmativ atunci când a fost întrebat dacă practică Falun Gong. Poliția a refuzat să îi proceseze cererea și l-a arestat trei zile mai târziu. El a fost judecat la Tribunalul Districtual Xinglong la 16 ianuarie 2018 și a fost condamnat la șapte ani de închisoare la 8 februarie.
Dl Zhang a fost internat în secția a 7-a a închisorii Dongling din orașul Shenyang la 27 decembrie 2018. Când și-a exprimat dorința de a face exercițiile Falun Gong, la 4 ianuarie 2019, doi gardieni și un deținut l-au bătut până la epuizare. Nasul domnului Zhang a sângerat și avea vânătăi peste tot.
Gardienii l-au supus pe dl Zhang unei supravegheri stricte și au refuzat să îl lase să facă duș sau să cumpere mâncare suplimentară atunci când nu îl hrăneau suficient. Pentru că gardienii l-au ignorat atunci când s-a plâns de lipsa de hrană, acesta a început pe 16 aprilie o grevă a foamei, în semn de protest.
Pe 22 aprilie, doctorul închisorii l-a hrănit forțat pe dl Zhang, dar acesta a continuat să vomite. Pe 24 aprilie, gardienii au făcut o altă încercare de a-l hrăni forțat pe dl Zhang, dar au eșuat din nou. Curând, acesta a devenit incapabil de a mai reține urina sau materiile fecale. Gardienii i-au promis că nu-l vor mai forța să renunțe la Falun Gong, dacă va înceta greva foamei. Astfel, domnul Zhang a început să mănânce din nou.
Dl Zhang a fost transferat în secția a 5-a la 10 iunie. Pentru că a refuzat să facă munca forțată, gardienii l-au încătușat, l-au electrocutat cu bastoane electrice și l-au bătut, ba chiar i-au strivit urechile și capul cu pantofii. Tortura a durat peste două ore, până când toate cele trei bastoane electrice au rămas fără curent. Ulterior, domnul Zhang a fost obligat să muncească.
Reconstituire de tortură: șocuri electrice
Pe 12 iulie 2019, din cauza durerii prelungite în urechi, dl Zhang a solicitat o intervenție medicală. Gardienii au răspuns prin electrocutarea lui cu trei bastoane electrice în același timp.
Ilustrație de tortură: încătușat de un pat
Din septembrie 2021, închisoarea a intensificat tortura practicanților Falun Gong. Gardienii au dispus ca doi deținuți să îl supravegheze pe domnul Zhang 24 de ore din 24. Acesta a fost forțat să stea pe un scaun mic, fără să se miște, timp de ore întregi, pe tot parcursul zilei. Nu i s-a permis să închidă ochii nici măcar pentru o secundă. Noaptea, gardienii îl încătușau pe domnul Zhang de pat, pentru a-l împiedica să facă exercițiile Falun Gong. De asemenea, l-au acuzat că a tulburat ordinea din închisoare atunci când a cerut să facă exercițiile.
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.