Un regizor de film începe să practice Falun Dafa (VIDEO)

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

null


Salutări onorabilului Maestru! Salutări colegilor practicanți!

Am citit Zhuan Falun și am urmărit spectacolele Shen Yun timp de cinci sau șase ani, dar am început cu adevărat cultivarea abia în 2021.

Când eram încă în liceu, în 2008, am dat examenul de admitere la facultate în SUA și am fost acceptat la cinci universități. Dar, la scurt timp după Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008, a izbucnit criza economică mondială. Tatăl meu, care a fost unul dintre primii comercianți internaționali din China, nu a putut scăpa. L-am văzut încărunțind peste noapte, iar eu am pierdut sprijinul financiar necesar pentru a studia în străinătate.

La începutul anului 2009, pentru a economisi din costuri, am aplicat doar la școli de artă din China. Din zeci de mii de studenți, am ieșit pe locul 5 în întreaga țară. M-am înscris la programul de regie la o Academie de Teatru, unde am cunoscut-o pe prietena mea, care este practicantă Falun Dafa.

Am început să lucrez înainte de a absolvi facultatea și fiecare film la care am lucrat a fost o producție majoră în valoare de zeci sau sute de milioane de dolari. Aveam propriul meu șofer, asistenți, echipă de regie și sute de oameni în comanda mea. Aveam doar douăzeci și ceva de ani, dar deja fumam și beam foarte mult. Foloseam înjurături în tot ceea ce spuneam, ca și cum ar fi fost semne de punctuație. Orgoliul meu era umflat de faima și bogăția nesfârșite. Eram ipocrit - la suprafață, eram umil față de aceia de care mă puteam folosi pentru a face bani. Pe dinăuntru, eram băgat până la genunchi în competiția acerbă cu oamenii obișnuiți.

În această perioadă am asistat la procesul de persecuție a PCC (Partidul Comunist Chinez) împotriva mamei prietenei mele pentru că practica Falun Dafa. Nu am încercat să o descurajez pe prietena mea atunci când am aflat că intenționa să renunțe la cariera ei în China și să se îndrepte spre Canada, pentru a face filme de clarificare a adevărului. Dar acest lucru pornea dintr-o noțiune egoistă, gândindu-mă că eu voi continua să fac bani în China, iar ea ar putea merge să-și stabilească rezidența canadiană. Dacă urma să fim împreună, acest lucru ar fi fost doar o parte a planului meu de investiții în străinătate.

Datorită naturii profesiei mele, în mediul meu de studiu și de lucru, am întâlnit multe femei care erau foarte atractive. Cele mai multe dintre ele m-au contactat în continuare, încercând să fie incluse în proiectele mele. Dar ele erau la lumi distanță în ceea ce privește standardele morale, în comparație cu prietena mea. Eu însă mă obișnuisem să fiu căutat de aceste persoane. După ce m-am despărțit de ea, m-am aruncat cu capul înainte în căutări lumești. Privind acum în urmă, pot vedea cu claritate sfârșitul inevitabil spre care mă îndreptam: până la capăt spre abisul distrugerii. Oricât de mizerabil eram, Maestrul Li (fondatorul Falun Dafa) m-a cules din această lume mondenă.


Pășind pe calea cultivării

La începutul anului 2018, am zburat la Toronto pentru a-mi vizita prietena, care lucra la New Century Films. La acea vreme, mulți practicanți îmi relataseră deja fapte și întâmplări miraculoase despre Falun Dafa, dar, ca persoană obișnuită, am fost sceptic și le-am considerat simple povești. Practicanții mi-au sugerat să mă uit la videoclipurile cu prelegerile Maestrului din Guangzhou. După ce am vizionat prima prelegere, am considerat-o destul de acceptabilă și am continuat cu cea de-a doua. Am adormit repede și m-am trezit abia spre sfârșitul ei. Temându-mă că ceilalți m-ar putea întreba despre conținutul prelegerii, am încercat să salvez aparențele derulând videoclipul până la punctul în care am adormit. În mod uimitor, mi-am amintit clar fiecare propoziție rostită de Maestru. Plin de atașamente umane, precum ego-ul, nu mi s-a părut curios. Am crezut că se datorează faptului că mi-l aminteam pentru că citisem anterior Zhuan Falun.

M-am hotărât să ies afară pentru o țigară. Era iarnă, temperatura era scăzută și a trebuit să fac mai multe încercări înainte de a reuși să aprind una. Un gust mucegăit și amar s-a răspândit imediat din vârful limbii în gură. M-am gândit: "Doamne, țigara asta e stătută, chestia asta străină nu e de bună calitate". Am stins țigara și m-am întors înăuntru pentru a urmări ultima parte a celei de-a doua prelegeri. Tocmai atunci Maestrul spunea:

"Unii adorm şi se trezesc din somn imediat cum termin cursul. De ce? Deoarece în creierul lor există boli care trebuie înlăturate. Nu pot suporta dacă se lucrează la creierul lor. Astfel că trebuie puşi într-o stare de anestezie sau inconştienţă. Totuşi, unii oameni n-au nici o problemă cu auzul. Deşi sforăie, aud totul fără să scape vreun cuvânt." (Lecția a doua , Zhuan Falun)

Mi-am dat seama că Maestrul începuse să-mi ajusteze corpul. În următoarele câteva zile, am încercat să fumez de câteva ori, dar gustul nu era cel cunoscut. Aveam o calitate slabă de iluminare și, în scurt timp după ce m-am întors în China, am reînceput să fumez un pachet de țigări pe zi.

Când eram copil, alcoolul mi se părea dezagreabil. Dar, la scurt timp după ce am intrat la liceu, mă îmbătam o dată la două zile. Situația s-a înrăutățit după ce am început să studiez artele teatrale, deoarece eram înconjurat de băutori înrăiți. Alcoolul a devenit un obicei zilnic, iar mai târziu o parte necesară a creației mele artistice: dacă eram treaz, abia dacă puteam produce o singură pagină de scenariu, dar când eram beat și aproape până la pierderea cunoștinței, puteam scrie cu ușurință zeci de mii de cuvinte peste noapte. Așa că, în mod firesc, alcoolul - și în special băuturile alcoolice puternice - erau esențiale pentru mine. O sticlă de lichior tare mă însoțea în permanență.

În timpul celor trei vizite pe care le-am făcut la Toronto pentru a-mi vedea prietena, am avut întotdeauna timp suficient pentru a discuta cu profesioniștii de la New Century Films. Miracolele Dafa și standardele morale înalte ale practicanților m-au impresionat întotdeauna. În ciuda faptului că eram o persoană obișnuită și nu știam de ce oamenii trebuie să părăsească Partidul, am clarificat adevărul despre persecuție aproape tuturor celor din jurul meu în China, pur și simplu din respect profund pentru Maestru. Îi sunt recunoscător Maestrului pentru că zecile de oameni cărora le-am clarificat adevărul, toți au o înțelegere corectă a Dafa și, mai târziu, aproape toți au renunțat la Partid - printre ei s-au numărat unele dintre cele mai prestigioase figuri din cercurile de film și de divertisment din China.


Plecarea din China

Vizitele mele frecvente în străinătate și faptul că prietena mea a jucat rolul principal în mai multe filme produse de New Century Films au speriat PCC, așa că, în cele din urmă, am intrat în atenția Biroului Național de Securitate. La 18 ianuarie 2019, la o zi după ce m-am întors la Shanghai de la Toronto, poliția din Shanghai a lansat o operațiune la nivelul întregului oraș pentru a mă aresta. Mi-au găsit echipa de filmare și chiar au încercat să mă localizeze cu ajutorul unui regizor renumit. Când am sunat-o pe prietena mea, mi-a spus să plec repede din China.

Călătoriile mele în Canada mi-au arătat în mod clar natura brutală a PCC și persecuția sa împotriva Falun Dafa, chiar dacă nu aveam o înțelegere profundă a învățăturilor acesteia. În mod ciudat, eram foarte lucid atunci: aveam acest gând că, plecând din China, aș putea deveni un om drept, dar că aș continua să duc o viață josnică dacă aș rămâne. Mi-am rezervat biletele, mi-am închis telefonul, mi-am scris pe mână cele două numere de zbor și am început evadarea mea de 4 ore.

Am experimentat miracolele și aranjamentele Maestrului, deoarece fiecare persoană care m-a ajutat să ajung la aeroport în acea zi erau oameni cărora le clarificasem adevărul. Mulțumesc, Maestre, pentru protecția ta! Când m-am urcat în avion, lacrimile îmi curgeau pe obraji în timp ce mă gândeam: "Maestre, dacă mă ajuți să plec din China, cu siguranță mă voi lăsa de fumat și de băut!" Privind acum în urmă, acest gând a fost lipsit de respect față de Maestru. Era ca și cum mă târguiam cu Maestrul. Am fost atât de ignorant! Dar, din acea zi, am scăpat de acele obiceiuri. Mulțumesc, Maestre!

Și uite așa, am revenit în Toronto - la doar 48 de ore după întoarcerea în China. Nici măcar nu-mi luasem la revedere de la familia mea. Zguduit și stresat, am ajuns în siguranță în Canada. Dar acesta a fost doar primul meu pas pe calea cultivării.

În China aveam un salariu frumușel și dețineam proprietăți imobiliare. În căutarea unei averi mai mari, majoritatea banilor mei erau gestionați de un manager financiar, așa că aveam puțini bani la mine. Prietena mea era voluntară la New Century Films și avea nevoie de sprijinul meu. După ce mi-am plătit biletul de avion, preplătit de practicanții din echipă, abia dacă mai aveam doi bănuți. Era imposibil să scot bani lichizi din China, deoarece trebuia să mă prezint personal la bancă cu un act de identitate pentru a face acest lucru. Îmi pierdusem bunurile, cariera, familia și prietenii într-o singură noapte. Până în ziua de azi, mai bine de trei ani de atunci, nu am mai avut contact cu familia mea. Toată faima, profitul și relațiile de care mă bucuram au fost reduse la zero peste noapte.

În acel moment, am simțit că am pierdut sensul vieții. În adâncul sufletului meu, o învinovățeam pe prietena mea pentru pierderea carierei și a tuturor viselor mele mărețe. Nu eram prea fericit nici când îmi vedeam colegii practicanți. Pe măsură ce resentimentul meu creștea, am dat vina pe toată lumea din proiect. Ceea ce crezusem a fi măreție nu-mi mai părea deloc așa, pe măsură ce deveneam pesimist în fața necazurilor.

Dar Maestrul nu a renunțat niciodată la mine și a fost plin de compasiune chiar și atunci când mă luptam cu acele gânduri negative. Timp de două nopți, am visat că mici inele roșii erau conectate la fiecare articulație din corpul meu cu o sfoară. La un moment dat, inelele se rupeau brusc, iar eu eram tras în sus, pe un plan înalt. Acolo îmi puteam vedea propriul corp din toate unghiurile, iar pământul era mic și mult mai jos. Apoi am coborât în viteză spre pământ. În timpul acelor nopți, îmi vedeam și părinții, prietenii și pe oricine doream să văd; puteam să le văd gândurile și modul în care își duceau zilele. Am vrut să vorbesc cu ei, dar nu mă auzeau. Visul se încheia întotdeauna cu mine văzând acel "eu", care îmi părăsise corpul, căzând încet înapoi și contopindu-se cu corpul meu care dormea în pat. În acel moment mă trezeam întotdeauna. Pentru că m-am atașat de acel sentiment uimitor, nu s-a mai întâmplat niciodată. Îi eram însă recunoscător Maestrului: îi văzusem pe cei după care tânjeam și m-am simțit împăcat.

Când am ajuns la capătul puterilor, practicanții mi-au sugerat să mă căsătoresc cu prietena mea. Am fost reticent, crezând că nu aveam cum să o întrețin. Toate aceste frământări se reduceau la faptul că eram falit - a trebuit să mă împrumut pentru a-mi plăti avocatul, pentru a solicita statutul de refugiat. Cum îmi puteam permite o nuntă?

Dar practicanții de la New Century Films au organizat o nuntă simplă, însă memorabilă pentru noi. M-au ajutat să caut un restaurant și au pregătit petrecerea. Cheltuielile au fost împărțite între toți practicanții din echipă. În comparație cu nunțile extravagante organizate de oamenii din zilele noastre, a noastră a fost simplă, dar caldă și solemnă. Cel mai mult m-au impresionat atmosfera însuflețită de recunoștință pentru Maestru și promisiunea noastră ca discipoli Dafa. A fost cea mai extraordinară nuntă la care aș fi putut spera. Vă mulțumesc, Maestre!

Multă vreme îi judecasem pe practicanții din jurul meu. Dar, pe măsură ce a trecut timpul, mi-am dat seama că nu numai că nu-mi purtau ranchiună, dar erau și mai grijulii și mai înțelegători față de atașamentele mele. Ne împărtășim gândurile și experiențele de două ori pe săptămână, iar acestea sunt experiențe înduioșătoare. În timpul acestor discuții, întotdeauna practicanții recurg necondiționat la introspecție, analizând cum își pot îmbunătăți caracterul. Chiar așa egoist cum sunt eu, sunt emoționat și le admir deschiderea. Vreau să devin la fel ca ei.

În mod miraculos, acei practicanți, pe care eu îi consideram lipsiți de apreciere artistică, au părut dintr-o dată iluminați și mi-au depășit așteptările. În cadrul proiectului au apărut și alte miracole - în doar trei ani, echipa a produs aproape 50 de filme și a câștigat sute de premii la festivaluri internaționale de film pentru cea mai bună regie, cel mai bun scurtmetraj, cel mai bun cântec original, cele mai bune costume, cea mai bună actriță, cel mai bun actor, cea mai bună cinematografie și cel mai bun montaj. Acest lucru a fost pur și simplu miraculos!

Am lucrat în culise pentru o perioadă de timp la acest proiect, folosind numele de scenă "Freeman". Eram reticent să îmi arăt fața și, cu atât mai mult, să fiu actor. Acest lucru se datora, pe de o parte, grijii față de familia mea rămasă în China, iar, pe de altă parte, noțiunilor întortocheate de ierarhie și profit pe care le dobândisem ca persoană obișnuită. Cunoscusem mulți actori și actrițe; zilnic întâlneam alte sute, dar, cu câteva excepții, majoritatea actorilor erau de fapt niște nimeni, care aveau vise mari, însă trăiau doar de pe o zi pe alta. Nu aveau niciun rost în viață, cu atât mai puțin vreo putere. Deși păreau plini de farmec, adevărul este că, dacă rămâneau sau plecau depindea doar de noi, regizorii și investitorii. Nu mă puteam imagina niciodată trăind într-o asemenea stare de pasivitate.

Într-o seară, pe când ne apropiam de sfârșitul unui schimb de experiență săptămânal, am ridicat mâna și am spus: "Vreau să fiu rolul principal masculin". Habar nu aveam de ce am rostit acele cuvinte. Eu și ceilalți practicanți ne-am uitat unii la alții și am început să râdem.

Cu toate acestea, trei zile mai târziu, filmul mut "O simplă broșură" a intrat în sală, iar eu chiar am devenit rolul principal masculin. Poate că Maestrul a văzut că, în trecut, am făcut filme de clarificare a adevărului pentru a lupta împotriva PCC care mă persecuta, din furie și competitivitate, dar acum aveam o autentică dorință ca fiecare ființă simțitoare să afle adevărul despre Dafa, inclusiv cei care încă lucrează în acel sistem. Maestrul mi-a oferit șansa de a face ca această dorință să devină realitate.

În cele din urmă, aș dori să subliniez faptul că anul acesta am împlinit 30 de ani, chiar în momentul în care lumea sărbătorește cea de-a 30-a aniversare a răspândirii Falun Dafa. Nu știu prin ce a trebuit să trec în nenumăratele mele vieți înainte de a ateriza aici. Nu am idee cât de mult a îndurat Maestrul, sau ce a ajustat și ce a aranjat pentru mine. Vreau să-i spun Maestrului: Este clar că am încă o multitudine de atașamente și noțiuni egoiste, dar vreau să fiu un discipol Dafa și un cultivator adevărat!

Aceasta este experiența mea de cultivare, vă rog frumos să îmi semnalați orice neajunsuri.

Vă mulțumesc, Maestre! Mulțumesc, colegi practicanți!

(Prezentat la Conferința pentru schimb de experiență în cultivare Falun Dafa din Canada din 2022)


Sursa: en.Minghui.org

Film de scurt metraj:

https://www.youtube.com/watch?v=1CowDPWP2kA

Short Film: A Simple Pamphlet (English Subtitles)

Un film mut: Nu există cuvinte în film, dar încălzește inimile.

Premii:
Onyko Films Awards: Cea mai bună dramă
Festivalul Internațional de Film Halicarnassus: Cel mai bun scurtmetraj

Subtitrare: "The World's Film": Engleză, Germană

©2022 New Century Films. Toate drepturile rezervate.
New Century Films este o organizație nonprofit. Nu ezitați să vă abonați și să o susțineți.
Subscribe Now:https://bit.ly/subNCFen
Sprijină-ne:https://bit.ly/3zoTuco
PayPalCAD - https://bit.ly/DonateNCFcad
PayPalUSD - https://bit.ly/DonateNCFusd
Facebook:@NewCenturyFilms
Twitter:https://twitter.com/The_NCF
Instagram: https://www.instagram.com/newcenturyf...
Website:https://www.thenewcenturyfilms.com/

**************************************************************

New Century Films:

https://www.youtube.com/channel/UCLo4R4KaDrnf06f2f...

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.