Pe calea aranjată de Maestru

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

null


(Minghui.org) Salutări, onorabil Maestru! Salutări, colegi practicanți!

Sunt o practicantă Falun Dafa în vârstă de 70 de ani. Îi sunt extrem de recunoscătoare Maestrului pentru că mi-a întărit gândurile drepte pentru a face bine cele trei lucruri, mi-a purificat corpul și mintea și am devenit astfel o persoană care este întotdeauna binevoitoare și gata să ajute alți oameni.

Neclintită în Dafa

Nu la mult timp după ce a început persecuția, câteva zeci de practicanți Dafa țineau o conferință Fa, când un grup de ofițeri de poliție a intrat brusc și a început să ne filmeze. Unii practicanți s-au speriat și au aruncat rapid cititoarele de e-books (cărți electronice).

Persecuția din zona noastră era foarte severă în acel moment. Nu erau multe cărți Dafa disponibile, așa că mulți dintre noi studiau Fa cu un cititor de e-books. Eu mi l-am pus pe al meu în buzunar, spunând în inima mea: "Nu trebuie să mă părăsești și nici eu nu te pot părăsi. Nimeni nu te poate lua de lângă mine. Ai Dafa instalată în tine și ești prețios. Dafa este fundamentul vieții mele". Cu un astfel de gând pur în inima mea, am fost protejată de Maestru.

Polițiștii, doi bărbați și două femei, au început să-i percheziționeze corporal pe toți. Am păstrat un gând în inima mea: "Nu mă puteți percheziționa." Când mi-a venit rândul, cei doi ofițeri de sex feminin au fost brusc chemați să plece și nu am fost percheziționată.

După ce am fost duși la un centru de detenție, o femeie gardian mi-a ordonat să mă dezbrac pentru a mă percheziționa. Am refuzat și am chestionat-o într-o manieră dreaptă: "Cine a spus că trebuie să ne dezbrăcăm?!" A tăcut și nu m-a percheziționat.

După ce am fost dusă într-o celulă, din nou o deținută a venit să mă percheziționeze. I-am dat cititorul de e-books unei practicante de lângă mine, care tocmai fusese percheziționată, și i-am spus să mi-l dea înapoi după percheziția corporală. Practicanta nu a putut suporta presiunea în acel moment și l-a pus pe patul mare pe care îl împărțeau toți cei din celulă.

Deținuta m-a percheziționat de sus în jos, fără să vadă cititorul de e-books de pe patul de lângă noi. După percheziție, l-am pus repede înapoi în buzunar. Nicio clipă nu am simțit vreo presiune protejând cititorul de e-books, pentru că avea Dafa în el, și Dafa este atât de prețioasă.

În timpul celor două luni petrecute în centrul de detenție, eu și celelalte practicante am folosit pe rând cititorul de e-books, și multe dintre ele au memorat poemele din Hong Yin II. Când s-a descărcat bateria, am scos-o și am ținut-o pe rând în mâini, iar aceasta s-a reîncărcat în mod miraculos. Am putut să folosim din nou cititorul de e-books pentru a studia Fa!

Când am fost transferată într-un lagăr de muncă forțată, am luat cititorul de e-books cu mine. Regulamentele din lagărul de muncă erau mult mai stricte, iar perchezițiile erau obișnuite și frecvente. Uneori, eram percheziționați de mai multe ori pe zi, dar gardienii nu au găsit niciodată cartea electronică. M-am întors cu ea acasă când am fost eliberată, doi ani mai târziu.

Maestrul a spus: "Cultivarea depinde de eforturile personale ale fiecăruia, gong-ul depinde de maestru." (LECȚIA ÎNTÂI, Zhuan Falun) A fost cu adevărat așa!

Privind în urmă, mi-am dat seama că motivul persecuției prin care noi am trecut la acea vreme a fost acela că nu aveam o înțelegere clară a principiilor Fa și nu am negat în mod fundamental persecuția organizată de vechile forțe.

Cu câțiva ani în urmă, am fost oprită de un ofițer de poliție în timp ce treceam printr-un control de securitate într-o gară. Ofițerul s-a uitat la biletul meu și a spus: "Nu veți pleca nicăieri". Mi-au percheziționat geanta și au găsit o copie a Zhuan Falun (textul principal al Falun Dafa) și alte materiale Dafa.

M-am gândit: "Materialele de clarificare a adevărului sunt pentru salvarea oamenilor, inclusiv a poliției." Așa că i-am rugat să citească materialele. Unii dintre ei au făcut-o, și câțiva au fost de acord, de asemenea, să părăsească Partidul Comunist Chinez (PCC) și organizațiile sale de tineret.

Mai târziu, când poliția a vrut să ia Zhuan Falun, le-am spus: "Nu puteți lua această carte. Viața mea depinde de ea". Așa că mi-au dat cartea înapoi.

Mi-au ordonat să merg cu ei într-un centru de detenție, dar am refuzat. M-am gândit că, dacă m-ar fi arestat ilegal, ar fi comis un mare păcat împotriva Dafa și ar fi cauzat pierderi pentru salvarea ființelor simțitoare.

L-am întrebat pe Maestru în inima mea: "Maestre, nu se poate să merg cu ei. Te rog să mă ajuți". Aproape instantaneu, am prezentat un simptom grav de boală și am fost dusă înapoi acasă în aceeași zi.

Am privit în interior după aceea și am descoperit că atașamentele mele față de familie au fost cele care au dus la această persecuție.

Cultivarea pentru rectificarea Fa este o chestiune foarte serioasă, și Fa are cerințe foarte stricte pentru noi. Numai atunci când ne aliniem cu Fa și renunțăm în mod constant la atașamentele noastre, putem să ne parcurgem bine calea.

Cooperarea bună cu colegii practicanți în validarea Fa

În timpul cultivării mele în Dafa în ultimii peste douăzeci de ani, Maestrul m-a întărit, ajutându-mă să am gânduri mai pure. De-a lungul anilor, indiferent unde mă aflu, când vine vorba de validarea Fa, pot întotdeauna să renunț la ego și să cooperez necondiționat cu colegii practicanți, ca un singur corp. Mai jos sunt câteva exemple.

Atârnarea panourilor de afișaj și a bannerelor

În timp ce stăteam în capitala provinciei, am agățat de mai multe ori un panou de afișaj cu o lățime de doi metri și un banner vertical, de un pasaj suprateran.

Odată, eram pe punctul de a agăța un banner vertical de 3 metri lungime. Un coleg practicant ne-a întrebat unde să-l agățăm. "Agățați-l din cel mai înalt punct al pasajului, pentru ca mai mulți oameni să-l poată vedea", am sugerat eu.

Bannerul a fost atârnat de cel mai înalt punct de pe pasaj. Era foarte frumos și atrăgea privirile, cu caracterele mari "Falun Dafa este bună" imprimate pe materialul auriu și mătăsos. În partea de jos a bannerului era imprimată și o floare mare de lotus roz. Aveam credința că va mișca inima și sufletul oamenilor atunci când îl vor vedea.

Uneori, oamenii treceau pe lângă noi când agățam bannerele. Întotdeauna îi încurajam pe colegii practicanți: "Nu avem de ce să ne temem. Putem să le dăm o copie a pliantului, ca să cunoască faptele".

Într-o zi era foarte vânt, în timp ce agățam un banner pe un pasaj. Cineva a venit și ne-a întrebat: "Ce faceți?".

"Agățăm un banner, vino să ne ajuți", i-am spus calm.

"Cu ce vă pot ajuta?", a întrebat el.

"Poți să mă ajuți să leg coarda?", l-am întrebat eu. A fost de acord și ne-a ajutat să fixăm bannerul mare.

Odată, am reușit să atârnăm un banner mare pe un pod de tren. Era imprimat cu cuvintele "Adevăr-Compasiune-Toleranță sunt bune" și "Falun Dafa este bună". Bannerul era clar vizibil pentru toți cei care treceau pe sub pod, fie că erau pietoni sau în mașini. Bannerul a rămas acolo timp de peste un an. Chiar dacă i s-a estompat puțin culoarea, mesajul a rămas clar și puternic.

La începutul acestui an, un practicant local mi-a dat niște autocolante de clarificare a adevărului. Le-am purtat cu mine tot timpul și le-am afișat oriunde mergeam. Am observat că unele dintre autocolante erau încă lipite șase luni mai târziu.

Clarificarea adevărului cu ajutorul bancnotelor

În urmă cu câțiva ani, când locuiam în capitala provinciei, mergeam adesea în cartierul de afaceri pentru a schimba cu proprietarii de magazine bancnote pe care erau imprimate mesaje de clarificare a adevărului. De fiecare dată, am reușit să schimb între 10.000 și 20.000 de yuani.

Odată, o colegă practicantă mi-a spus că avea sute de mii de yuani în bancnote cu mesaje de clarificare a adevărului și că acestea trebuiau schimbate înainte de Anul Nou.

A doua zi, am ieșit în cartierul comercial, care era plin de magazine, prăvălii și cluburi. Am mers la fiecare magazin pentru a schimba bancnote. Toți proprietarii au fost destul de bucuroși să facă acest lucru, deoarece mulți proprietari de afaceri știau că inițiativa de a cheltui bancnote cu mesaje de clarificare a adevărului le-ar putea aduce noroc și binecuvântări. Am reușit să schimbăm toate bancnotele în decurs de o săptămână.

Odată, proprietarul unei tarabe a numărat un teanc de bancnote de 1 yuan. A făcut-o de două ori și a spus că ne lipsea o bancnotă. L-am întrebat: "Ce-ar fi să le numărăm din nou? Pot garanta că erau 100 de bancnote în teanc". A numărat din nou și a confirmat că aveam dreptate.

La un club de mahjong, cineva a vrut să schimbe 3.000 de yuani, dar nu avea suficienți bani la el. I-am spus să aducă banii de acasă și noi îl vom aștepta. A fost foarte fericit, iar când s-a întors, a schimbat 5.000 de yuani pe bancnote cu mesaje dezvăluind adevărul.

Nu a existat nicio greșeală în niciunul dintre teancurile noastre de bancnote, iar toți oamenii cu care am făcut schimb de bani și-au făcut o impresie foarte bună, considerându-ne onești și de încredere.

În timp ce făceam schimburi de bancnote, distribuiam și diverse alte materiale, cum ar fi CD-uri și Nouă comentarii despre Partidul Comunist. De asemenea, am convins oamenii să renunțe la PCC și la organizațiile afiliate acestuia. Majoritatea oamenilor au fost foarte receptivi și au demisionat cu ușurință.

Întotdeauna fac tot ce pot pentru a coopera cu ceilalți

Când m-am întors să locuiesc în zona mea locală, am cooperat cu practicanții locali în tot ceea ce a fost nevoie să fac. Unul dintre proiectele noastre a fost trimiterea prin poștă a unor scrisori de clarificare a adevărului către locuitorii din zonă. De fiecare dată când trimiteam scrisori, comunicam cu ele în mintea mea și le ceream să ajute oamenii să înțeleagă mai bine Falun Dafa.

Am mers prin oraș pentru a expedia scrisorile în diferite cutii poștale. Nu am acordat niciodată prea multă atenție camerelor de supraveghere de pe stradă, deși colegii practicanți m-au avertizat adesea să mă țin departe de ele. Uneori, când le observam, le spuneam: "Camere de supraveghere, misiunea voastră este de a monitoriza oameni răi, nu discipoli Dafa".

Cu câțiva ani în urmă, Organizația Mondială pentru Investigarea Persecuției Falun Gong (WOIPFG) a emis un anunț în care expunea ofițerii de poliție relevanți și personalul din sistemul judiciar care au fost implicați în persecuția din zona noastră. Colegii practicanți au tipărit copii ale anunțului, le-au pus în plicuri cu adresă, iar eu le-am trimis prin poștă celor implicați în persecuție. Aceasta a fost pentru a-i avertiza pe răufăcători că trebuie să înceteze să mai persecute Falun Gong, și să se îndrepte.

Într-o zi, o colegă practicantă a venit la mine cu cinci scrisori și m-a întrebat dacă pot să le trimit prin poștă. "Nicio problemă", i-am spus. Ea mi-a spus apoi că ar fi mai bine dacă aș putea să livrez eu însămi scrisorile către agențiile relevante. "Nicio problemă, o voi face", i-am spus practicantei fără ezitare.

Era o dimineață de iarnă, iar eu încă nu luasem micul dejun. Am luat scrisorile și m-am dus la secția de poliție locală. Scrisorile erau pentru șeful poliției, șeful adjunct și instructorul politic. Aveam numele fiecăruia dintre ei scrise pe plicuri. Pe lângă scrisoare, le-am pregătit și flash drive-uri cu informații suplimentare despre Falun Dafa.

Poarta secției de poliție era încuiată cu un lanț. Am strecurat scrisorile între cele două panouri ale porții, gândindu-mă că le vor vedea atunci când vor veni dimineața la serviciu.

Celelalte două scrisori, pentru un judecător și un procuror local, le-am trimis pur și simplu prin poștă. Mai târziu, m-am dus și la secția de poliție locală și la procuratură pentru a le da exemplare din Nouă comentarii despre Partidul Comunist și Scopul ultim al comunismului.

Unii practicanți care fuseseră reținuți mai devreme au spus că scrisorile de clarificare a adevărului au avut un impact pozitiv, iar după ce poliția a primit acele scrisori, acest lucru a atenuat în mare măsură persecutarea practicanților Dafa din zona noastră. Unii practicanți au fost eliberați la scurt timp după ce au fost arestați.

Odată, după ce o colegă practicantă a fost arestată ilegal, alți practicanți nu cunoșteau numele procurorului care se ocupa de cazul ei, ceea ce a făcut dificilă salvarea ei.

Inspirată de o experiență avută cu șase ani înainte, când am găsit numele ofițerilor de poliție pe peretele secției de poliție, m-am dus la procuratură și am obținut numele procurorului.

În experiența mea anterioară, niciunul dintre practicanții locali nu știa cine a arestat un alt practicant. Pentru a afla, am mers la secția de poliție și am văzut fotografiile ofițerilor de poliție și numele acestora pe peretele din hol. Am așteptat acolo puțin timp, iar apoi un ofițer a venit și m-a întrebat ce fac acolo. I-am spus că îi căutam pe ofițerii de poliție care se ocupă de zona noastră rezidențială. Mi-a spus să verific pe hol și să copiez eu însămi numele lor.

În timp ce făceam acest lucru, un alt ofițer a venit de afară și m-a întrebat ce fac. Am vorbit calm cu el în timp ce continuam să copiez toate numele și numerele de telefon. Cu ajutorul numerelor, colegii practicanți pot să dea telefoane la poliție și să le clarifice faptele.

Să fim sensibili la presiunea și dificultățile pe care le pot întâmpina colegii practicanți

Pe măsură ce timpul a trecut, cu îndrumarea și protecția Maestrului, am devenit și mai fermă în credința mea, iar inima mea a devenit, de asemenea, mai pură și mai plină de compasiune. Aveam mereu un singur gând: Maestrul are grijă de mine și eu urmez doar aranjamentele Maestrului!

Odată, un coleg practicant mi-a spus că va avea loc o verificare din ușă în ușă a practicanților locali. "Acest lucru nu are nimic de-a face cu mine. Nu vor veni la mine acasă", i-am spus eu.

Cu acest gând în inimă, Maestrul m-a ajutat și m-a protejat în toți acești ani. În ultimii câțiva ani, de când m-am întors în zona noastră locală, autoritățile nu m-au hărțuit niciodată. Chiar și în timpul izolării impuse pentru virusul Wuhan, când poliția a efectuat o înregistrare din ușă în ușă, nu au venit niciodată la mine acasă.

De-a lungul anilor, colegii practicanți aduc adesea lucruri la mine acasă pentru a le depozita în siguranță, iar eu le accept întotdeauna fără ezitare. Atâta timp cât sunt pentru rectificarea Fa și salvarea ființelor simțitoare, le accept întotdeauna necondiționat. Înțeleg că acești colegi practicanți le aduc la mine pentru că sunt sub presiune, iar eu ar trebui să privesc întotdeauna lucrurile din perspectiva lor și să ajut necondiționat la reducerea presiunii și a stresului lor.

Anul trecut, o colegă practicantă mi-a spus că o altă practicantă fusese arestată și declarase poliției că a primit materialele informative Dafa de la mine.

"Acest lucru nu are nimic de-a face cu mine. Maestrul are grijă de mine", i-am spus practicantei.

"Dar știi cine te-a denunțat?", m-a întrebat din nou.

"Nu vreau să știu cine m-a denunțat. Nu are nimic de-a face cu mine. De mine se ocupă doar Maestrul", am răspuns eu.

Cu toate acestea, ea mi-a spus totuși numele colegei practicante care spusese poliției că primise materialele de la mine.

Nu am simțit nimic, nici măcar un pic de resentiment, deoarece înțelegeam presiunea și dificultățile enorme pe care practicanta trebuie să le fi experimentat din partea poliției.

După ce a fost eliberată, m-am întâlnit cu ea pe stradă într-o zi. La început nu m-a văzut, așa că am salutat-o călduros. Și ea a fost foarte fericită să mă vadă. Simțeam ca și cum ar fi făcut parte din familia mea. Prețuiesc cu adevărat legătura sacră dintre practicanții Dafa și ocaziile prețioase pe care le avem de a fi împreună în această viață.

Anul trecut, din cauza unei arestări ilegale pe scară largă a colegilor practicanți din zona noastră, am avut parte de unele interferențe și întârzieri în distribuirea materialelor noastre de clarificare a adevărului.

Un coleg practicant mi-a adus câteva sute de seturi de materiale pentru a le distribui, inclusiv Nouă comentarii despre Partidul Comunist și Scopul ultim al comunismului, precum și Minghui Weekly. Erau stive de materiale pe patul meu și în dulap.

Nu puteam să le distribui suficient de repede de una singură, așa că am rugat câțiva practicanți să mă ajute. Am ieșit să distribuim materialele noaptea și, în scurt timp, toate materialele au fost distribuite.

De asemenea, am clarificat adevărul oamenilor față în față ori de câte ori a fost posibil. Le dau materiale de clarificare a adevărului și îi încurajez să renunțe la PCC și la organizațiile afiliate acestuia.

Când am distribuit calendarele de Anul Nou cu informații despre Dafa, parcă toată lumea cerea unul.

Odată, i-am dat unui bărbat în vârstă un exemplar din "Scopul ultim al comunismului". El l-a luat și îl citea cu atenție. Un coleg practicant a venit și l-a întrebat ce citea. "Tu nu ai primit un exemplar, dar eu am primit. Aceasta este o comoară", a răspuns cu un zâmbet mândru bărbatul.

Indiferent unde mă duc să distribui materiale de clarificare a adevărului, fie pe stradă, fie în supermarket, nu mă uit în jur pentru a verifica dacă există camere de supraveghere sau dacă sunt mașini de poliție în apropiere. Pur și simplu clarific adevărul oamenilor pe care îi întâlnesc, le dau o copie a materialelor și le spun să le răsfoiască atunci când ajung acasă și să le împărtășească cu membrii familiei lor.

Transformarea fizică prin cultivarea Dafa

Odată, nepoata mea din capitala provinciei m-a întrebat: "Bunico, Dafa este atât de minunată, cum se face că nu am văzut niciun miracol întâmplându-ți-se ție?".

Am zâmbit și i-am spus: "După ce am început să practic Falun Dafa, nici măcar nu mai am nevoie să port haine groase sau pantofi grei iarna, și nu simt frigul chiar dacă port doar o pereche de pantaloni tricotați și pantofi subțiri. Aveam o grămadă de afecțiuni, dar acum sunt complet sănătoasă și nu am nevoie de niciun medicament."

"Ai dreptate, bunico. Este cu adevărat uimitor!", a fost de acord nepoata mea. "Bunica mea din partea mamei ia medicamente în fiecare zi și merge foarte des la spital."

Înainte de a începe să practic Falun Dafa, aveam diverse afecțiuni, cum ar fi reumatism și probleme cu coloana vertebrală. Maestrul m-a salvat și mi-a oferit o a doua viață. Când ies iarna în haine subțiri și pantofi ușori pentru a vorbi cu oamenii despre Dafa, nu simt frig și îmi este chiar foarte cald, iar uneori mi-e atât de cald încât transpir.

Îmi amintesc că în urmă cu zece sau mai mulți ani, când soțul meu era încă în viață, s-a îmbolnăvit foarte tare într-o zi și a căzut din pat. Era foarte greu, dar am reușit să îl pun înapoi în pat de una singură - și aveam 60 de ani. Ar fi fost pur și simplu imposibil fără ajutorul Maestrului!

Cu câteva zile în urmă, a trebuit să mut o canapea extensibilă dublă dintr-o cameră mică într-o altă cameră de la etaj. Chiar și pentru un om puternic, nu ar fi fost o treabă ușoară. M-am gândit să aștept până când un coleg practicant va veni să mă ajute. Apoi m-am gândit: Acesta este un atașament de a te baza pe alții. Aceasta este propria mea corvoadă și ar trebui să o fac singură.

I-am cerut Maestrului să mă întărească și am început să mut singură canapeaua-pat. Când a venit colegul practicant, a fost foarte surprins să vadă ce am făcut. S-a uitat la canapea și apoi la mine, clătinând din cap, neîncrezător, pentru că era pur și simplu incredibil că am putut muta o canapea atât de mare de la parter, de una singură, o doamnă în vârstă de 70 de ani!

Știu adânc în inima mea că, pe calea cultivării, este responsabilitatea și misiunea mea să renunț necondiționat la ego și să cooperez cu colegii practicanți, ca un singur corp. Prin cultivarea în Dafa, sunt capabilă să rămân calmă și fără teamă în orice situație pe care o întâlnesc, pentru că Maestrul are grijă de mine și eu urmez doar calea pe care Maestrul a aranjat-o pentru mine. Sunt hotărâtă să cultiv până la capăt!

Încă o dată, vă mulțumesc, marele nostru Maestru, pentru că m-ați întărit să mențin gânduri drepte și acțiuni drepte și să fac bine cele trei lucruri. Vă mulțumesc tuturor colegilor mei practicanți!

(Prezentată la a 18-a Conferință de schimb de experiență a practicanților din China pe Minghui.org)

Chinese version available

CATEGORY: 18th China Fahui on Minghui.org

RELATED ARTICLES

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.