Oficiali britanici susţin practicanţii Falun Gong şi se opun persecuţiei care durează de 22 de ani în China

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

(Minghui.org) Acum 22 de ani în iulie, Partidul Comunist Chinez (PCC) a început o campanie la nivel național împotriva practicanților Falun Gong. De atunci, un număr mare de practicanți din China au fost reținuți, întemnițați și torturați pentru credința lor în Adevăr – Compasiune – Toleranță.

În timp ce practicanții din Regatul Unit organizează diverse evenimente în această lună pentru a crește gradul de conștientizare a persecuției și pentru a cere încetarea tratamentului brutal asupra colegilor lor din China, mulți oficiali britanici au scris practicanților pentru a-și reafirma angajamentul de a se opune suprimării și de a sprijini practicanții nevinovați.

Rt Hon Sir Desmond Swayne TD MP a trimis salutări practicanților.

Rt Hon Sir Desmond Swayne TD MP a trimis un "mesaj de sprijin pentru Falun Gong și pentru toți chinezii în lupta lor pentru libertatea de întrunire, de gândire și de credință".

Lordul Mackenzie de Framwellgate, OBE, consideră că persecutarea Falun Gong condusă de către PCC este un genocid.

Lordul Mackenzie de Framwellgate, OBE, a scris: "Vă mulțumesc că ați reamintit lumii că, în timp ce ieșim din pandemia COVID-19, eroziunea drepturilor omului, a libertății și a statului de drept în China continuă prin modul în care Partidul Comunist Chinez tratează minoritățile religioase și etnice din această mare țară. Este cu adevărat șocant faptul că în 2021 există dovezi copleșitoare ale unui tratament care echivalează cu un genocid, care are loc la scară industrială într-o țară dezvoltată care face parte din Consiliul de Securitate al ONU. Atrocități de o asemenea amploare nu au mai avut loc de la mijlocul secolului trecut, iar lumea a jurat atunci că nu va mai fi permis să se întâmple.

"Dovezile privind lagărele de reeducare, violurile în grup, recoltarea de organe, tortura și crimele din China sunt copleșitoare și reprezintă o politică clară a PCC. Acest atac asupra libertăților, inclusiv asupra drepturilor Falun Gong de a-și practica credința, reprezintă un atac inacceptabil asupra drepturilor fundamentale ale omului în orice așa-zisă țară civilizată și mă bucur să mă alătur multor altora în a cere ca lumea să acționeze în mod pozitiv pentru a pune capăt acestor atrocități!".

Profesorul David Patrick Paul Alton, Baron Alton de Liverpool, KCSG, KCMO

Profesorul David Patrick Paul Alton, Baron Alton de Liverpool, KCSG, KCMO, a declarat: "În ultimele peste două decenii, Partidul Comunist Chinez a dus un război de uzură împotriva practicanților Falun Gong. Acest lucru face parte dintr-un model de persecuție împotriva tuturor adepților mișcărilor spirituale și religioase care refuză să îngenuncheze în fața dictaturii și a ideologiei tiranice. Dovezile îngrozitoare privind recoltarea forțată de organe ale practicanților Falun Gong au fost prezentate Tribunalului Independent prezidat de Sir Geoffrey Nice QC.

"Acesta a concluzionat «în unanimitate, dincolo de orice îndoială rezonabilă» că există «dovezi incontestabile» că «foarte mulți oameni au murit în moduri de nedescris de înfiorătoare, fără niciun motiv...» că «Nu există nicio dovadă că aceaste practici au fost oprite și tribunalul este convins că ele continuă». Acesta a constatat că «recoltarea forțată de organe de la prizonierii de conștiință a fost practicată pentru o perioadă substanțială de timp, implicând un număr foarte mare de victime... de către organizații sau persoane organizate sau aprobate de stat»". El a adăugat, "Comunitatea internațională ar trebui să înceteze să facă plecăciuni, ar trebui să ridice vocea și să ceară ca persecuția să înceteze. Regimul PCC trebuie să fie tras la răspundere pentru campania sa brutală și fatală împotriva practicanților Falun Gong și a altora."

Dna profesoară Margot Ruth Aline Lister, Baroneasa Lister de Burtersett, CBE, FBA, FacSS, le urează succes practicanților Falun Gong.

Dna profesoară Margot Ruth Aline Lister, Baroneasa Lister de Burtersett, CBE, FBA, FacSS, a scris: "Sinceritatea, compasiunea și toleranța sunt principii importante nu doar în viața de zi cu zi, ci și în politică. Prin urmare, sunt încântată să vă trimit acest scurt mesaj de susținere pentru Falun Dafa."

Rt. Revd. Dr. Alan Smith, Episcop de St Albans, subliniază importanța libertății religioase.

Rt Revd Dr. Alan Smith, Episcop de St Albans, a scris în scrisoarea sa: "Persecuția tragică și continuă a membrilor Falun Gong, împreună cu alte minorități religioase din China, este o situație care ne provoacă cel mai mare regret. Libertatea religioasă este un drept al omului care merită respect universal. Practica Partidului Comunist Chinez de oprimare a credințelor ar trebui să fie condamnată în mod colectiv în termenii cei mai fermi de către acele națiuni care aplică și respectă reglementările drepturilor omului."

Raymond Hervey Jolliffe, al 5-lea baron Hylton, ARICS, DL, a declarat că PCC suprimă aproape toate sistemele de credință.

Raymond Hervey Jolliffe, al 5-lea Baron Hylton, ARICS, DL, este de acord. "Aproape toate grupurile religioase nepartizane sunt acum supuse unor persecuții severe în China. Acest lucru este valabil pentru creștini, musulmani, Falun Gong/Dafa și, fără îndoială, și pentru alții. Termenii Acordului sino-britanic privind Hong-Kong sunt încălcați de guvern", a scris el. "Ar trebui să ne rugăm cu toții pentru o schimbare a inimii și a mentalității în rândul celor aflați la putere".

Wera Hobhouse, membru al parlamentului Regatului Unit, spune că Adevărul, Compasiunea și Toleranța sunt soluția la situația cu care ne confruntăm.

Wera Hobhouse, membru al parlamentului Regatului Unit, a declarat: "Sunt alături de dumneavoastră pentru a ne aminti de miile de victime din trecut și din prezent ale persecuțiilor conduse de Partidul Comunist Chinez. O societate în care drepturile omului și libertatea religioasă nu sunt protejate este nedemocratică și nu va fi niciodată liberă. Adevărul, compasiunea și toleranța sunt antidoturile împotriva opresiunii exercitate de Partidului Comunist Chinez și felicit Falun Gong pentru că rezistă să susțină aceste principii."

Kerry McCarthy, membru al parlamentului Regatului Unit, solicită sancțiuni de tip Magnitsky împotriva regimului PCC.

Kerry McCarthy, membru al parlamentului Regatului Unit, a scris: "Persecuția împotriva celor care practică Falun Gong - o credință bazată pe principiile pașnice ale toleranței și compasiunii - este îngrozitoare. Apreciez eforturile celor care s-au adunat astăzi pentru a evidenția ceea ce se întâmplă în China. Trebuie să punem capăt încercării de eliminare a minorităților religioase, cu ajutorul unor sancțiuni de tip Magnitsky.

"În urmă cu două luni, Parlamentul a votat pentru recunoașterea genocidului comis împotriva poporului uigur din Xinjiang. Iar săptămâna aceasta am dezbătut găzduirea de către China a Jocurilor Olimpice de iarnă, punând din nou accentul pe situația drepturilor omului din China. Laburiștii au cerut boicotarea politică a acestor jocuri", a adăugat ea, "Vom continua să ne exprimăm împotriva opresiunii și să luăm o poziție fără echivoc pentru drepturile omului în întreaga lume".

Norman Beresford Tebbit, baronul Tebbit, CH, PC, a transmis salutările sale practicanților.

Norman Beresford Tebbit, baronul Tebbit, CH, PC, a declarat în scrisoarea sa: "Îmi ofer sprijinul și trimit un mesaj de bunăvoință oamenilor de la Falun Gong în lupta lor pentru a trăi în pace în patria lor, în China".

Baroneasa Cox spune că va fi alături de practicanții Falun Gong împotriva PCC.

Baroneasa Cox, membră independentă a Camerei Lorzilor, a scris, de asemenea, o scrisoare: "Ne aflăm aici la această întâlnire pentru a ne aminti de milioanele de practicanți Falun Gong care continuă să fie persecutați de regimul comunist chinez doar din cauza credinței lor. Sunt profund îngrijorată de suferința practicanților Falun Gong din China și am un mare respect pentru Falun Gong. Regret că nu pot fi alături de voi astăzi, dar vă rog să știți că sunt alături de voi în demersul vostru pentru libertatea de a vă practica credința în China."


Chinese version available

CATEGORY: Voices of Support Worldwide

RELATED ARTICLES

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.