Canada: Oficialii sărbătoresc cea de-a 29-a aniversare a prezentării Falun Dafa în public (3) – Felicitări video din partea oficialilor de la nivel federal, provincial şi orăşenesc

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

(Minghui.org) Pe data de 13 mai 2021 a avut loc cea de-a 29-a aniversare a prezentării în public a Falun Dafa și a 22-a sărbătorire a Zilei Mondiale Falun Dafa. Oficiali din Canada au trimis scrisori și înregistrări video pentru a sărbători evenimentul și a evidenţia Falun Dafa pentru contribuțiile aduse lumii.


Nouă oficiali au trimis felicitări video.

De la stânga la dreapta în primul rând: Judy Sgro, Membră a Parlamentului (MP), Garnett Genuis (MP), Michael Cooper (MP) și Colin Carrie (MP)

De la stânga la dreapta pe rândul al doilea: Marylin Gladu (MP), John Brassard (MP), Andrea Khanjin membră a Parlamentului Provinciei Ontario, James Pasternak consilier local al orașului Toronto și Josh Matlow consilier local al orașului Toronto


Compasiunea voastră, sinceritatea voastră, principiile și moralitatea voastră sunt calități minunate


Felicitare video de la MP Judy Sgro

MP Judy Sgro, unul dintre copreședinții Grupului Parlamentar de Prietenie cu Falun Gong, a trimis o felicitare video pentru a onora a 29-a aniversare a prezentării în public a Falun Dafa.

Ea a spus în videoclip: „Compasiunea voastră, sinceritatea voastră, principiile și moralitatea voastră sunt calități minunate pe care le aveți. Noi ar trebui să continuăm să ne concentrăm pe probleme de libertate, respect și iubire unul pentru celălalt în timp ce continuăm să construim o Canada mai bună și o lume mai bună.”

„Felicitări virtuale tuturor celor ce sărbătoresc. Abia aștept momentul în care ne vom putea întâlni pe Parliament Hill”, a adăugat ea.


Perseverența practicanților de Falun Gong ne inspiră

Felicitare video de la MP Garnett Genuis

MP Garnett Genuis, unul dintre copreședinții Alianței Interparlamentare privind China, a spus în videoclipul său: „Dedicarea voastră pentru Compasiune, Adevăr și Toleranță, în mijlocul situațiilor foarte dificile, a fost o inspirație pentru mine și pentru mulți alții.

„Noi am muncit împreună pentru a combate terifianta persecuție împotriva practicanților Falun Gong din China și a altora”, a spus el. „Atât de multe probleme privind drepturile omului ies la iveală din China în acest moment, și știu că comunitatea Falun Gong a preluat inițiativa de a-și susține propria comunitate, dar au evidențiat, de asemenea, și suferința altor comunități care au parte de dificultăți.”

„Una dintre problemele cheie la care am muncit, este combaterea recoltării forțate de organe și a traficului de organe. Am muncit la adoptarea legislației în Canada pentru a incrimina fapta unei persoane care merge în exteriorul țării pentru a primi un organ care a fost luat fără consimțământ.”

„Există cazuri în care oameni din alte țări merg în China și primesc un organ ce a fost obținut prin recoltare forțată. Noi dorim să abordăm această problemă prin eliminarea cererii pentru aceste organe și, în același timp, să contribuim la reducerea persecuției.”

„Legea S-204 ar putea crea un mecanism prin care cineva ar putea fi inadmisibil în Canada dacă a fost implicat în această practică terifiantă a recoltării forțate și a traficului de organe”, a spus MP Genuis.


Adevărul, Compasiunea și Toleranța, vor triumfa în fața Regimului Comunist Chinez


Felicitare video de la MP Michael Cooper din Alberta

MP Michael Cooper a spus în videoclipul său: „Noi știm despre gravitatea abuzurilor privind drepturile omului ce sunt comise asupra practicanților Falun Dafa în fiecare zi de către regimul comunist chinez, incluzând arestări arbitrare, ucideri extrajudiciare, tortură și recoltare forțată de organe în masă.”

„În calitate de membru al parlamentului, eu am luat constant atitudine împotriva acestor încălcări brutale ale drepturilor omului și am solicitat guvernului Canadei să ia măsurile potrivite, incluzând impunerea de sancțiuni Magnitsky asupra celor responsabili de aceste încălcări barbare ale drepturilor omului. Este mult de muncă și vă pot asigura că voi continua să iau atitudine în sprijinul practicanților Falun Dafa care sunt persecutați”, a spus MP Cooper.

Felicitare video de la MP Colin Carrie

MP Colin Carrie, a spus: „Atenția voastră din timpul Zilei Falun Dafa, pe Adevăr, Compasiune și Toleranță, înseamnă și mai mult pentru lume, iar eu vreau să vă mulțumesc pentru împărtășirea valorilor tradiționale chineze cu Canada și cu comunitatea canadiană astfel încât să putem trece prin această pandemie împreună.”

Felicitare video de la MP Marilyn Gladu

MP Marilyn Gladu, a declarat următoarele în felicitarea sa video: „Doresc să trimit felicitările mele întregii comunități Falun Gong și să spun că sunt alături de voi împotriva tiraniei și împotriva nedreptății pentru ca toată lumea să aibă libertatea de a practica religia lor fără interferență.”

Felicitare video de la MP John Brassard

MP John Brassard a spus: „Contrar învățăturilor Falun Dafa, prea mulți oameni sunt torturați, persecutați și uciși din cauza practicii lor spirituale. Ura este greșită în orice formă și nu-și are locul nicăieri în lume. Astăzi mă alătur colegilor mei și liderului conservator Erin O’Toole în reafirmarea devotamentului pentru drepturile omului, libertate și supremația legii. De Ziua Falun Dafa, haideți să fim recunoscători celor care poartă mesajul plin de compasiune al Falun Dafa.”

Felicitare video de la Andrea Khanjin, membră a parlamentului provinciei Ontario

Andrea Khanjin, membră a parlamentului provinciei Ontario, a spus în felicitarea sa: „Astăzi este momentul să ne gândim la cei care au fost torturați pe nedrept și chiar uciși uneori, pentru faptul că practică Falun Gong. Cu această aniversare solemnă ne amintim de acești martiri ai libertății de conștiință și religie, admirăm și aplaudăm puterea și curajul milioanelor de practicanți Falun Gong care încă suferă persecuția sub campania de frică și de intimidare care se extinde în afara granițelor Republicii Populare Chineze.”

„De asemenea, doresc să folosesc această oportunitate pentru a mulțumi comunității Falun Gong pentru contribuția lor în a transforma Canada într-un loc și mai bun de trăit și pentru prețuirea valorii sincerității. Voi ne amintiți că nu ar trebui să ne luăm libertățile ca pe ceva absolut și să dăm importanță susținerii acestor libertăți,” a spus ea.

Felicitare video de la consilierul orașului Toronto, James Pasternak

Consilierul orașului Toronto, James Pasternak, a declarat: „Fiind unul dintre cele mai diversificate orașe din lume, Toronto beneficiază imens de obiceiurile, tradițiile și învățăturile tolerante pe care Falun Dafa le-a adus publicului în ultimii 29 de ani.

„Aceasta promovează principiile Zhen, Shan și Ren (Adevăr, Compasiune și Toleranță). Aceste valori reprezintă ce este mai bun în orașul nostru, promovând sănătatea, toleranța și armonia în societatea noastră, lucruri ce formează temelia orașului nostru și multiculturalismul țării”, a spus el.

Felicitare video de la consilierul orașului Toronto, Josh Matlow

Consilierul orașului Toronto, Josh Matlow, a spus în videoclipul său: „Este atât de important că valorile după care vă ghidați, Adevăr, Compasiune, Toleranță sunt prezente în comunitatea noastră, și respect profund și sprijin această practică pașnică și tolerantă, și dedicarea voastră pentru a o împărtăși cu alții. Vă doresc toate cele bune pentru festivitățile din Luna Falun Dafa.”


Istoric: Ce este Falun Dafa


Falun Dafa (cunoscută și ca Falun Gong) a fost prezentată publicului pentru prima dată de către dl Li Hongzhi în Changchun, China, în 1992. Disciplina spirituală este practicată în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume. Milioane de oameni au îmbrățișat învățăturile bazate pe principiile Adevăr, Compasiune șiToleranță - și au dobândit sănătate și bunăstare.

Jiang Zemin, fostul conducător al Partidului Comunist Chinez (PCC), a perceput popularitatea crescândă a disciplinei spirituale ca pe o amenințare la adresa ideologiei ateiste a PCC și, pe 20 iulie 1999, a emis un ordin de interzicere a practicii.

Minghui.org a confirmat moartea a mii de practicanți ca urmare a persecuției din ultimii 22 de ani. Se crede că numărul real este foarte mare. Mai mulți au fost închiși și torturați pentru credința lor.

Există dovezi concrete că PCC autorizează recoltarea de organe de la practicanți deținuți, care sunt uciși pentru aprovizionarea industriei de transplant de organe.

Sub îndrumarea personală a lui Jiang, PCC a înființat Biroul 610, o organizație extralegală de securitate cu puterea de a trece peste autoritatea poliției și a sistemului judiciar, și a cărei singură funcție este de a continua persecuția împotriva Falun Dafa.


Chinese version available

CATEGORY: Dafa Day Recognition

RELATED ARTICLES

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.