(Minghui.org) 13 mai a acestui an marchează a 22-a Zi Mondială Falun Dafa, precum și a 29-a aniversare a prezentării publice a Falun Dafa. Este, de asemenea, a 70-a zi de naștere a domnului Li Hongzhi, fondatorul Falun Dafa.
La mii de kilometri depărtare, o familie din Umeå, un oraș suedez la nord de Stockholm, a trimis felicitări Maestrului Li, mulțumindu-i pentru fericirea pe care au primit-o practicând Falun Dafa, și urându-i La Mulți Ani.
Soția: Relații mai bune cu ceilalți
Jörgen și Eva, soț și soție, împreună cu cei trei copii ai lor, au beneficiat cu toții de Falun Dafa.
Eva are un masterat în biologie și lucrează ca reporter. Împreună cu soțul ei, Jörgen, au trei copii. Familia de cinci membri trăiește în armonie, iar Eva atribuie fericirea lor faptului că practică Falun Dafa.
Ea avusese un orgoliu puternic și un caracter egoist. După ce a devenit practicant Falun Dafa, în 2006, Eva își reamintea mereu să trăiască după principiile Adevăr-Compasiune-Toleranță. “În loc să îmi acopăr eșecurile, am învățat să mă uit în interior și să văd unde aș fi putut face mai bine”, a explicat ea. “Asta m-a ajutat mult și am realizat că multe probleme veneau din egoism și atașamentul de sine.”
Eva face al doilea set de exerciții Falun Dafa, dimineața.
Astfel, Eva a încetat să se mai vaite și a încercat să rămână tolerantă și cu compasiune. Uneori reușea, alteori nu. “Dar știu ce este corect și voi face tot ce pot ca să fiu la standardul cerut de Dafa pentru practicanți”, a spus ea. Treptat, caracterul ei s-a îmbunătățt și presiunea din jurul ei s-a redus. Putea să se înțeleagă mai bine cu ceilalți, inclusiv cu membrii familiei. “De aceea sunt mereu atât de recunoscătoare Maestrului pentru tot”, a adăugat ea.
Soțul: Sănătos și energic
Jörgen are un doctorat în studii despre mediu și este profesor de liceu. Cu perspectiva materialistă, era încăpățânat când venea vorba de ideile proprii și respingea orice nu poate fi explicat de știință. Cu toate acestea, era pesimist asupra vieții și obosea des. Ca rezultat, avea nevoie să ațipească în timpul pauzei de prânz, în fiecare zi, și avea probleme cu inima. Medicul nu a putut găsi problema și i-a recomandat medicamente antidepresive, dar Jörgen a refuzat să le ia.
După ce s-a căsătorit cu Eva în 2006, au discutat frecvent viața și îmbunătățirea personală. Observând schimbările în Eva, Jörgen a devenit curios și a început și el să citească Zhuan Falun, învățăturile principale ale Falun Dafa. Impresionat de principiile profunde ale întoarcerii la origini, a decis să practice și el.
După ce a început să practice, în 2008, Jörgen și-a recăpătat sănătatea în scurt timp și a devenit plin de energie în fiecare zi. În plus, temperamentul i s-a îmbunătățit, și copiii l-au considerat mai răbdător.
Fiica: Insomnia a dispărut
Pe lângă urmarea învățăturilor Falun Dafa pentru a deveni oameni buni, cuplul le-a vorbit despre principiile Adevăr-Compasiune-Toleranță copiilor lor. Ei au subliniat adesea importanța virtuții, iar copiii fac și ei exercițiile Dafa, adaptat la programul lor. Efectele au fost remarcabile.
Pe Malva, cel mai mare copil, o deranjau insomniile, de la 10 ani. Cuplul a încercat diverse soluții, dar nu au fost de ajutor. “Într-o seară de vară, Malva a venit și s-a alăturat exercițiilor noastre Dafa. Jörgen și cu mine am scurtat timpul puțin, ca să reușească și ea”, își amintea Eva. “S-a întâmplat un miracol. Malva a adormit la scurt timp după aceea. Știam că era datorită exercițiilor făcute cu noi. Cu toții eram fericiți.”
De atunci, Malva medita de fiecare dată înainte de a merge să doarmă. Muzica era frumoasă și îi era ușor să se liniştească, a explicat Eva. Aproape niciodată nu a mai avut insomnie. Cu suficient somn, starea ei emoțională e mai stabilă, iar temperamentul ei s-a îmbunătățit mult.
Cei doi băieți ai Evei au beneficiat de Dafa, de asemenea, a spus Eva. Uneori aveau dureri de stomac sau de cap. După ce s-au alăturat părinților la exerciții, băieții nu au mai suferit de probleme de sănătate. Ca soție și mamă, Eva a spus că îi este recunoscătoare Maestrului Li pentru tot ce a adus Falun Dafa în familia ei. “Mulțumesc, Maestre Li!”, a spus ea.
CATEGORY: Health Benefits
RELATED ARTICLES
▪ [Celebrating World Falun Dafa Day] A Baby's Rare Skin Disease Cured
▪ [Celebrating World Falun Dafa Day] Chronic Autoimmune Disease Resolved
▪ [Celebrating World Falun Dafa Day] Master Gave My Daughter a Second Life
▪ From Many Illnesses to Illness-Free
▪ [Celebrating World Falun Dafa Day] A Mute for 60 Years Speaks
▪ Falun Dafa Brings Health and Joy to a Swedish Family
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.