(FGI) Printre cele “Zece persoane care au contat în 2019”, alese de revista Nature, se află doamna Wendy Rogers, profesoară în cadrul departamentului de Medicină Clinică şi Filozofie al Universităţii Macquarie, Australia şi preşedinte al Consiliului consultativ din cadrul Coaliţiei Internaţionale pentru Stoparea Abuzului de Transplant din China.
Munca lui Rogers împotriva campaniei guvernului chinez de recoltare forţată a organelor de la prizonieri de conştiinţă, a avut un impact global semnificativ şi a ajutat Consiliul de Sănătate Naţională şi Cercetare Medicală al Australiei în activitatea de concepere a liniilor directoare privind donarea de organe şi ţesuturi.
În interviul acordat jurnalistei Becky Brickwood de la Health Europa Quarterly, Rogers declara: “Cu cât am cercetat mai mult, cu atât am descoperit că există numeroase dovezi care confirmă că recoltarea de organe de la prizonieri de conştiinţă are într-adevăr loc şi că chinezii nu furnizează niciun fel de dovezi care să ne asigure că aceste lucruri se întâmplă într-un mod etic acolo”.
Citiţi în continuare articolul original aici
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.