10 decembrie 2017 – O ocazie de a pleda pentru fiecare individ în parte, oriunde s-ar afla el

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

În fiecare an pe data de 10 decembrie comunitatea internațională sărbătorește Ziua internațională a drepturilor omului. La această dată, în 1948, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Instituirea oficială a Zilei Drepturilor Omului s-a făcut în baza rezoluției 423 (V) din 1950, prin care Adunarea Generală a ONU a invitat toate statele și organizațiile interesate să sărbătorească această zi pledând pentru fiecare individ în parte, indiferent unde s-ar afla el, în așa fel încât să-și poată exercita din plin toate drepturile.

În acest context, Asociația Falun Dafa România a organizat duminică, 10 decembrie 2017, între orele 11.45-13.45, un apel pașnic în fața Ambasadei Chinei la București, pentru a solicita și cu această ocazie autorităților acestei țări, în speță Partidului Comunist Chinez, să renunțe la politica de persecuție brutală și sistematică pe care o duce împotriva mai multor grupuri non-violente din China, inclusiv împotriva a peste o sută de milioane de practicanți și simpatizanți ai Falun Gong (o disciplină spirituală ce implică cinci exerciții meditative și învățături morale bazate pe principiile adevăr, compasiune și toleranță).

În cadrul acestei persecuții, declanșată în 1999 de regimul comunist chinez, au fost documentate peste o sută de metode de tortură aplicate deținuților de conștiință, în închisori și lagăre de reeducare forțată, iar în anul 2006 apar primele informații cu privire la prelevarea forțată de organe de la practicanții Falun Gong.

„Două treimi din cazurile de tortură comise în lagărele de muncă forțată și în închisorile din China sunt legate de practicanți Falun Gong ținuți în detenție.”
-- Manfred Nowak, Raportorul Special al ONU pentru Tortură


Suporterii Falun Gong şi activiştii pentru drepturile omului au început imediat investigarea acestor acuzaţii. Declaraţiile martorilor şi ale doctorilor chinezi conduc la concluzia că sute de mii de practicanţi Falun Gong au fost și sunt ucişi pentru organele lor, care sunt vândute şi transplantate pentru profituri uriaşe. Acest genocid este dirijat de oficiali ai Partidului Comunist Chinez care lucrează în colaborare cu chirurgi, personal din închisori şi oficiali din armată.

Șocaţi de aceste afirmaţii, doi cunoscuţi canadieni au lansat propria investigaţie. În iulie 2006, fostul secretar de stat pentru Asia-Pacific, David Kilgour, şi avocatul pentru drepturile omului, David Matas, au publicat un raport de 140 de pagini, la sfârşitul căruia au tras „regretabila concluzie că acuzaţiile sunt adevărate”. Raportul confirmă practicarea pe scară largă în China a recoltării forțate de organe de la prizonierii de conștiință Falun Gong, împotriva voinței acestora, în scopul obținerii de profit.

„După luni de investigație, incluzând interviuri sub acoperire cu doctori din 12 provincii din China, am ajuns la regretabila concluzie că aceste acuzații sunt adevărate.”
-- David Kilgour, fost secretar de stat al Canadei (pentru Asia-Pacific)

Jurnalistul american Ethan Gutmann şi-a iniţiat, de asemenea, propria anchetă. Ambele investigaţii au ajuns la concluzia că practicanţii Falun Gong au fost ucişi pentru organe începând cu anul 2000.

Ulterior, cei trei investigatori şi-au unit eforturile. Rezultatul a fost un nou raport, foarte amplu şi documentat, emis în 2016, care arată că transplanturile au devenit o industrie masivă în China. Potrivit analizei, cele mai multe organe provin de la prizonieri de conștiință, dintre care majoritatea sunt practicanți Falun Gong.

Încă de la apariţia acuzaţiilor de recoltare de organe, oficialii Partidului Comunist Chinez au încercat să distrugă dovezile, în timp ce negau acuzaţiile. Ei au blocat investigaţiile chiar şi atunci când Comitetul împotriva Torturii al Naţiunilor Unite a cerut un registru detaliat al surselor de organe.

Aşa cum a declarat David Matas, unul dintre anchetatorii canadieni, recoltarea de organe de la prizonierii de conştiinţă este „o formă a răului pe care încă nu am văzut-o pe această planetă”. Ea aduce atrocităţile comise de către regimul din China pe noi culmi.

În ultimii ani a crescut preocuparea pe plan internațional în ceea ce privește luarea tuturor măsurilor necesare pentru a evita complicitatea la încălcarea drepturilor omului în procesul transplanturilor de organe din China, fapt ce a determinat și modificări în legislația unor state.

ONG-ul „Medici Împotriva Recoltării Forțate de Organe” (DAFOH) a inițiat o petiție către Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului pentru încetarea imediată a recoltărilor forțate de organe de la practicanții Falun Gong în China. Semnând această petiție oricine își poate aduce aportul pentru a pune capăt acestor atrocități

Ziua de 10 decembrie trebuie să reprezinte peste tot în lume un prilej de a reitera necesitatea de a lupta împotriva oricărei forme de abuz sau discriminare care atentează la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Din păcate, în multe zone ale planetei, drepturile fundamentale ale oamenilor sunt încălcate. Este de datoria noastră să conștientizăm amploarea acestui fenomen și, acolo unde este posibil, să ne implicăm pentru a-l combate.

Pentru mai multe detalii puteți contacta Asociația Română de Qi Gong, Falun Dafa România.

Date de contact:

Kuki Szabolcs
Președintele Asociației Române de Qi Gong, Falun Dafa România
tel: 0746 088 218


Link-uri utile:

Petiție http://apel.falundafaromania.net
http://www.ro.faluninfo.eu
http://www.dafoh.org - Doctors Against Forced Organ Harvesting
Parlamentul European trece rezoluţia care se opune recoltării forţate de organe în China
http://ro.falundafa.org

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.