Raportul anual al CECC ridică îngrijorări serioase privind persecuţia împotriva Falun Gong

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Raportul anual pe 2016 al Comisiei Congresului-Executiv privind China al SUA (CECC), coincide cu cea de-a 15-a aniversare a aderării Chinei la Organizația Mondială a Comerțului (OMC). Conform raportului, deși mulți susținători ai angajamentului economic cu China au sperat că acesta ar conduce la o politică mai responsabilă și la respectarea regulilor internaționale, la cincisprezece ani după aderarea Chinei la OMC, situația drepturilor omului s-a deteriorat din ce în ce mai mult.

“(…) autoritățile au continuat să facă presiuni asupra practicanților Falun Gong astfel încât aceștia să renunțe la credința lor, printr-o procedură numită transformare prin reeducare. Astfel cum s-a raportat, în acest scop oficialii au supus practicanții la constrângeri fizice și psihologice extreme în închisori și în centrele de detenție administrative, cunoscute ca centre de educație legală (...). Organizațiile pentru drepturile omului și practicanţii au documentat folosirea de practici coercitive și violente împotriva practicanților Falun Gong în timpul custodiei, inclusiv șocuri electrice, privare de somn, privare de hrană, hrănire forțată, administrarea forțată de droguri, bătăi, abuzuri sexuale și deţinere forţată în instituții de psihiatrie.”


Vedeți aici Raportul anual pe 2016 al Comisiei Congresului-Executiv privind China al SUA (CECC)

"Comisia a notat rapoarte de abuz și hărțuiri continue asupra practicanților Falun Gong ca parte a campaniei lansată în 1999. Campania a fost direcționată de către oficiali ai partidului la cel mai înalt nivel de guvernământ, și este supervizată de către 'Biroul 610', un aparat de securitate extralegal condus de partid și având ramuri la niveluri provinciale și locale."

Raportul mai notează și detenția practicanților Falun Gong și a altor prizonieri de conștiință, aceștia fiind de asemenea victime ale crimei de recoltare de organe pe viu.

Se raportează de asemenea folosirea aşa-numitelor închisori negre şi a altor forme de detenţie extrajudiciară în cazul practicanţilor Falun Gong. Închisorile negre sunt definite de CECC ca fiind: „locuri de detenţie ce operează în afara sistemelor de detenţie judiciară şi administrativă ale Chinei”.

În acest sens se precizează că observatorii internaţionali, inclusiv Camera Reprezentanţilor S.U.A. şi Parlamentul European, şi-au „exprimat îngrijorarea faţă de rapoartele din care rezultă că în numeroase transplanturi de organe efectuate de China au fost folosite organele prizonierilor deţinuţi, inclusiv ale practicanţilor Falun Gong”.

Avocați persecutați

Autoritățile au hărțuit inclusiv avocații care au oferit reprezentare juridică practicanților Falun Gong.

"De exemplu, în noiembrie 2015, Tribunalul Poporului al Districtului Ganyu din municipiul Lianyungang, l-a judecat pe Wang Dushan pentru că 'a folosit Internetul pentru a submina legislația națională', o acuzație care după cum spune avocatul său, nu există în legea chineză. Conform membrilor de familie, tatăl lui Wang era practicant Falun Gong, dar el însuși nu a practicat niciodată Falun Gong."

"Avocații apărării au fost de multe ori în imposibilitatea de a oferi apărare adecvată practicanților Falun Gong: în unele cazuri, autoritățile au respins întâlnirile cu clienții, nu au anunțat data proceselor din timp, și nu au oferit posibilitatea de a prezenta o apărare în timpul procesului. Autoritățile au forțat de asemenea familiile să concedieze avocații angajați în mod independent."

Unul dintre cei mai proeminenți avocați, și printre primii care au apărat practicanții Falun Gong, este Gao Zhisheng, care a fost premiat în 2001 de Ministerul Justiției Chineze ca fiind unul din top 10 cei mai buni avocaţi, supranumit și conștiința Chinei. Acesta a fost hărțuit în libertate și torturat cu brutalitate în detenție.

“În 2006 autoritățile l-au condamnat pe Gao la trei ani de închisoare, și l-au suspendat timp de cinci ani pentru 'incitare la subminarea puterii de stat'. Conform rapoartelor, autoritățile l-au hărțuit și torturat în timpul pedepsei sale suspendate.”

Recoltarea forțată de organe

În acest context se citează de asemenea faptul că: ”Înainte de o conferinţă la nivel global privind transplantul, din august 2016, organizatorul, Societatea de Transplant, a respins 10 din 28 de lucrări clinice trimise din China pentru prezentare la conferinţă, din cauza temerilor legate de sursele organelor transplantate la care făceau referire aceste lucrări".

"Huang Jiefu, un înalt oficial chinez în domeniul sănătății, a anunțat la sfârșitul anului 2014 că recoltarea de organe de la prizonierii executați va înceta complet la data de 1 ianuarie 2015, dar mai târziu, el a reclasificat prizonierii condamnați la moarte, ca fiind cetățeni eligibili pentru a-și da acordul pentru donarea de organe."

Camera Reprezentanților a SUA precum și Parlamentul European au condamnat practica recoltării forțate de organe de la prizonieri deținuți, inclusiv practicanți Falun Gong.

Pe 13 iunie 2016 a fost adoptată rezoluția H343, prin care Camera Reprezentanților a SUA își exprimă "îngrijorarea cu privire la rapoartele persistente și credibile privind recoltarea de organe sistematică susținută de stat, de la prizonieri de conștiință, fără consimțământ, din Republica Populară Chineză, inclusiv de la un număr mare de practicanți Falun Gong și membri ai altor grupuri minoritare religioase și etnice."

Pe 27 iulie 2016, Parlamentul european a adoptat declarația scrisă WD0048, prin care condamnă practica recoltării de organe pe viu și declară că "Din cauza gravității abuzului menționat, există o nevoie clară de a organiza, fără întârziere, o investigație independentă în recoltarea de organe care se desfășoară și acum pe teritoriul Republicii Populare Chineze."

Raportul recomandă printre altele ca:


  • Liderii guvernului Statelor Unite să facă eforturi pentru o mai mare aderare a Chinei la standardele universale. Îmbunătățirea în promovarea drepturilor omului și a statului de drept e direct legată de securitatea și bunăstarea economică atât a Statelor Unite cât și a Chinei.

  • Oficialii guvernului SUA să ridice frecvent și public cazurile prizonierilor politici în cadrul Consiliului pentru Drepturile Omului al Organizației Națiunilor Unite și în alte forumuri multilaterale în care China și Statele Unite sunt membre.

  • Administrația SUA să considere folosirea mai extinsă a legilor existente pentru respingerea vizelor de intrare în SUA pentru oficialii chinezi implicați în detenții, torturi, dispariții și alte forme severe de încălcare a drepturilor omului.

  • Administrația SUA să folosească legile și politicile existente pentru a preveni intrarea în Statele Unite a mărfurilor manufacturate prin muncă forțată în China.

  • Congresul și Administrația SUA să coopereze pentru a combate eficient sclavia modernă, și pentru a crea o legislație pentru îmbunătățirea abordării problemei traficului de ființe umane în scopul recoltării de organe în China.

  • Administrația SUA să acorde o mai mare prioritate combaterii restricțiilor privind libera circulație a știrilor și informațiilor.

  • Extinderea programării privind libertatea pe Internet pentru a ajuta cetățenii chinezi să ocolească cenzura Internetului și să recircule conținutul produs în China, dar șters de cenzorii guvernamentali.

  • În cazul în care nu au loc îmbunătățiri importante, Administrația să continue să desemneze China ca fiind o “non-economie de piață” și să considere inițierea unor dezbateri adiționale în cadrul OMC pentru eliminarea cenzurii pe Internet privind comerțul.

  • Congresul SUA să considere legislații care să ceară ca accesul pe piață al investitorilor chinezi în industriile de media și divertisment în SUA să fie condiționate pe bază de reciprocitate pentru a asigura condiții de concurență echitabile pentru investitorii din SUA.

Raportul recomandă dezvoltarea unui plan de acțiune la nivelul tuturor agențiilor de securitate, care să integreze drepturile omului și interesele statului de drept pe întregul spectru al relațiilor bilaterale. Acest lucru i-ar ajuta pe cei care interacționează cu elemente ale guvernului chinez "să facă presiuni în mod activ pentru o mai mare transparență și aderare la standardele universale din partea Chinei, și să pledeze în numele prizonierilor de conștiință și al cetățenilor chinezi, care tânjesc după drepturi umane fundamentale și pentru un guvern care reflectă voința oamenilor."

Textul integral al raportului CECC pe 2016 se poate citi la:
http://www.cecc.gov/media-center/press-releases/cecc-releases-2016-annual-report

Despre persecuția împotriva practicanților Falun Gong:

Falun Gong sau Falun Dafa este o formă tradițională de exerciții line, însoțite de un set de învățături morale bazate pe principiile Adevăr, Compasiune, Toleranță.

În anul 1992, practica Falun Gong a fost făcută publică de către domnul Li Hongzhi.

Inițial, guvernul chinez și-a arătat sprijinul față de practică, datorită beneficiilor aduse sănătății. Însă, odată ce numărul persoanelor care practicau Falun Gong a crescut la câteva zeci de milioane, fostul președinte al Chinei din acea perioadă, Jiang Zemin, îngrijorat de contrastul care se crea între popularitatea și moralitatea practicii Falun Gong și Partidul Comunist Chinez, a folosit acest pretext pentru a crea o campanie politică comunistă de eradicare după modelul campaniilor politice create de predecesorul său Mao Zedong.

Astfel de campanii politice au scopul de consolidare a puterii liderilor acestora, prin învrăjbirea populației împotriva unui segment al acesteia și, prin urmare, crearea unei structuri piramidale de teroare și represie.

Jiang Zemin a creat instituția extralegală numită "Biroul 6-10", cu misiunea de a coordona campania de represiune pornind de la trei directive: "Distrugeți-le reputația! Ruinați-i financiar! Eliminați-i fizic!". Totodată, mass-media de stat a instigat la ură populația contra Falun Gong. Mii și mii de practicanți, cărora nu li s-a dat dreptul de a se apăra în justiție, au fost aruncați în închisori, centre de îndoctrinare forțată și lagăre de concentrare, supuși torturilor fizice și psihice.

În 2006, David Matas – avocat canadian specializat în drepturile omului – și David Kilgour – avocat și fost secretar de stat al Canadei – au efectuat o investigație și au dezvăluit atrocitățile, pe scară largă, de recoltare forțată pe viu a organelor de la prizonierii de conștiință Falun Gong.

Această modalitate sinistră prin care guvernul chinez obține profituri uriașe de pe urma persecuției continuă și astăzi, fiind tot mai amplu documentată. Pentru lucrarea de investigație intitulată Bloody Harvest (Recoltarea sângeroasă), cei doi autori au fost nominalizați, în 2010, la Premiul Nobel pentru Pace. http://bloodyharvest.info

Mai multe informații pot fi găsite la următoarele link-uri:

Raportul pe anul 2016 al Comisiei Congresului-Executiv privind China al SUA
12 decembrie, 2013: Parlamentul European trece rezoluția care se opune recoltării forțate de organe în China
Parlamentul European, declarația WD0048
O actualizare (2016) a raportului ‘BLOODY HARVEST’ & ‘THE SLAUGHTER’
13 iunie, 2016: Congresul american condamnă unanim recoltarea forţată de organe în China
Miss World Canada - la Parlamentul European
Miss World Canada - la Oslo Freedom Forum
http://edition.cnn.com/2016/06/23/asia/china-organ-harvesting/
http://www.theglobeandmail.com/ news/world/
report-alleges-china-killing-thousands-of-prisoners-to-harvest-organs/article30559415/

http://www.lawndalenews.com/2016/07/
the-big-story-you-cannot-read-about/

Epoch Times: 17 ani de crime. Zeci de milioane de victime. Povestea măcelului despre care Occidentul alege să vorbească doar în șoaptă

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.