Evenimente Falun Gong recente: "Mi s-a topit inima văzând creaţiile plastice!"

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

(Minghui.org) Practicanții Falun Dafa (cunoscută de asemenea ca Falun Gong) din toată lumea au organizat evenimente publice de mai mult de un deceniu pentru a informa publicul și a cere ajutor pentru încetarea persecutării practicii în China.

Acest buletin informativ vă prezintă patru evenimente ce au avut loc în Anglia, S.U.A., Canada și Croația în ultimele două săptămâni.


Reuniunea și marșul din Londra fac apel pentru încetarea persecuției

Practicanții din Londra au organizat un marș și s-au întrunit în centrul orașului pe 1 octombrie 2016 pentru a expune dovezile persecuției, în special recoltarea de organe susținută de stat de la practicanții în viață din China. De asemenea au făcut apel la guvernul chinez pentru a-l investiga pe fostul lider comunist, Jiang Zemin, pentru crimele sale în timpul persecuției. Mulți oameni au semnat petiția în timpul evenimentului pentru a sprijini rezistența pașnică a Falun Gong.


Întrunire în fața Ambasadei Chinei



Marș în centrul orașului și în Chinatown


Reuniunea s-a ținut dimineața în fața ambasadei chineze. Câțiva practicanți au relatat publicului despre propriile experiențe la care au fost supuși în timpul torturii în China.

Marșul a început la prânz, după reuniune, și s-a deplasat pe Strada Regent, Piccadilly Circus și Chinatown, terminând în Piața Trafalgar, unde practicanții au organizat demonstrații de exerciții ce au durat cinci ore și o acțiune de strângere de semnături.








Demonstrând exercițiile și colectând semnături în Piața Trafalgar


Campania de strângere de semnături în centrul orașului San Francisco

Practicanții din San Francisco, S.U.A., au organizat un eveniment similar pe 1 octombrie 2016. Ei s-au concentrat de asemenea pe expunerea recoltării forțate de organe din China.

După demonstrația de exerciții de grup de dimineață din Piața Union, câteva sute de practicanți au mers în numeroase zone turistice, unde au vorbit cu oamenii, au înmânat materiale și au strâns semnături.





Marș de mică amploare și strângere de semnături în Parcul Goden Gate


Thomas Recuiter și soția lui au fost îngroziți când au auzit despre atrocitatea recoltării forțate de organe. Nu le-a venit să creadă că asemenea crime se întâmplă în secolul 21. Tom a filmat conversația cu practicanții și a transmis-o live pe contul său de Facebook.


Thomas Recuiter și soția sa le-au mulțumit practicanților pentru că au spus publicului despre persecuție

Tom a spus: "Asta este inuman. Este ca un film de groază". A spus că speră că cei o mie de prieteni ai săi se vor uita la video clipul de pe Facebook.


Pete (al doilea din dreapta) și prietenii săi din Europa au condamnat ferm recoltarea de organe.


Expoziția de artă Adevăr-Compasiune-Toleranță în campusul unul colegiu canadian

Expoziția internațională Adevăr-Compasiune-Toleranță a fost găzduită de campusul Universității Fraser Valley din Columbia Britanică, una dintre cele mai mari universități publice din Canada, având 15 mii de studenți, în perioada 25 septembrie - 1 octombrie. Toate lucrările de artă au fost create de practicanți Falun Gong.




Sala de expoziție


Lucrările de artă au impresionat profund studenții și personalul facultații și au fost extrem de apreciate de artiștii locali. Câțiva profesori de artă au adus întreaga clasă la expoziție.

Ceea ce i-a impresionat cel mai mult pe vizitatori a fost spiritul pașnic și totuși puternic al practicanților Falun Gong manifestat în lucrările de artă, precum și contrastul dintre compasiune și toleranță pe de o parte, şi violența persecuției pe de altă parte.

Pouis Cloute a spus că a întristat-o faptul că în lume mai pot exista asemenea manifestări ale maleficului, dar că e fericită în același timp deoarece a văzut de asemenea și redresarea umanității.

Unul din oaspeți a spus că a aflat multe vizionând lucrările de artă și speră că mai mulți oameni vor putea să le vadă. "Mi s-a topit inima văzând creaţiile plastice!", a spus.


Campanie de strângere de semnături

Practicanții din Croația au organizat o campanie de strângere de semnături în centrul orașului Rijeka, cel de-al treilea oraș ca mărime din țară, pe 29 septembrie 2016, solicitând ajutor pentru oprirea recoltării forțate de organe din China. Locuitorii din zonă și-au manifestat sprijinul activ pentru rezistența pașnică. Oamenii au spus că au fost mișcați de eforturile practicanților. Câțiva vizitatori, după ce au semnat petiția, i-au ajutat pe practicanți să distribuie pliante și să vorbească cu trecătorii.


Semnând petiția pentru a condamna persecuția


Un domn le-a spus practicanților, "Pot simți o energie pozitivă puternică în jurul vostru. Mă simt bine și vreau să rămân cu voi ". Și a rămas o perioadă mai lungă, aflând astfel mai multe despre Falun Gong și persecuție.




Sursa Minghui:


Recent Falun Gong Events -- “My Heart Melted in the Artworks”

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.