Focus pe Dialogul Marea Britanie-China privind drepturile omului

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

(Minghui.org) Practicanții Falun Gong din Londra, au făcut recent un apel la transparență publică în cadrul Dialogului Marea Britanie-China privind drepturile omului, desfăşurat anual.

Pe 27 octombrie, practicanții s-au întâlnit în fața reşedinţei premierului din strada Downing 10 și a Ministerului de Externe, afișând bannere și distribuind pliante pentru a sensibiliza publicul cu privire la persecuția ce durează de 17 ani împotriva Falun Gong în China.


Protestul Falun Gong în faţa Ministerului de Externe


Dr. Liu Wei, preşedinte al Asociației Falun Dafa din Marea Britanie, a declarat: "Am observat că dialogurile Marea Britanie-China privind drepturile omului au fost efectuate în formatul cu ușile închise. Nu putem vedea niciun impact pozitiv al acestui dialog cu ușile închise privind persecuția care durează de 17 ani împotriva Falun Gong în China.

"Trebuie să permitem întregii comunităţi internaționale să afle despre această persecuție brutală, intolerabilă. Am venit aici astăzi pentru a solicita atenția dumneavoastră. Sperăm că participanții la acest dialog, chinezi și britanici, vor auzi apelul nostru."

Practicanții Falun Gong au cerut guvernului Marii Britanii să rămână angajată în respectarea drepturilor omului și a libertății de credință și să vorbească deschis cu privire la Falun Gong.

Oficialii guvernului german au semnalat că subiectul Falun Gong va fi adus în cadrul dialogului UE-China privind drepturile omului.

Baerbel Kofler de la Ministerul de Externe din Germania a invitat mai multe organizații pentru drepturile omului la un forum privind încălcarea drepturilor omului în China, pe 19 octombrie.

La forum, Manyan Ng si Hubert Koerper de la Societatea Internațională pentru Drepturile Omului au subliniat gravitatea recoltării forțate de organe autorizate de stat de la practicanții Falun Gong din China.

Doi activişti au depus la Kofler o petiţie semnată de 21.000 de cetățeni germani care condamnă recoltarea forțată de organe. De asemenea, aceștia i-au rezumat lui Kofler actualizarea investigațiilor în această crimă, făcute de investigatori independenți.


Baerbel Kofler (dreapta) i-a menţionat lui Hubert Koerper (stânga) că ea va lua problema recoltării forțate de organe "foarte, foarte în serios."


Kofler a promis că, "în orice caz" problema recoltării forțate de organe va fi adusă în cadrul dialogului UE-China privind drepturile omului.

Cu două zile înainte de forum, doi parlamentari germani, Michael Brand și Martin Patzelt, au invitat practicanții Falun Gong și alți activiști pentru o conversație pe tema recoltării forțate de organe.

Patzelt a declarat pe site-ul său că guvernul german ar trebui să ia în considerare revizuirea legilor legate de transplanturi de organe, pentru a preveni comerțul ilegal cu organe umane.




Sursa Minghui:


Focus on the UK-China Human Rights Dialogue


* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.