În perioada 13-15 mai 2016, practicanţii din Suceava au mers la prima Conferinţă a Terapiilor Complementare susţinută în oraşul Siret, judeţul Suceava.
La această conferinţă au fost invitate unele dintre cele mai importante personaje din acest oraş, printre care şi viceprimarul oraşului.
Şcoala Falun Dafa precum şi persecuţia din China pe care regimul comunist o întreprinde de peste 17 ani împotriva practicanţilor acesteia, au fost prezentate prin bannere informative şi pliante. Au fost strânse semnături pentru petiţia DAFOH pentru oprirea recoltării forţate de organe din China.
În 1992 şcoala Falun Dafa a început să fie predată de Maestrul Li Hongzhi al acestei şcoli, în mod gratuit, în China, răspândindu-se în numai 7 ani la aproximativ 70 până la 100 de milioane de chinezi. Partidul Comunist Chinez, în decursul celor 7 ani de răspândire a practicii, a acordat acestei şcoli de qigong de îmbunătăţire a minţii şi a corpului, cele mai mari distincţii, aprecieri şi premii din istoria Chinei. Apoi, în anul 1999, când aproximativ unul din 12 chinezi practica Falun Dafa, iar numărul practicanţilor depăşise cu mult numărul membrilor Partidului Comunist Chinez care era undeva în jur de 60 de milioane, Jiang Zemin, preşedintele Chinei din acea perioadă, şi-a propus să distrugă şcoala Falun Dafa, folosind ideologia ateistă a Partidului Comunist, în doar 3 luni.
Distrugerea acestei şcoli spirituale foarte benefice atât corpului cât şi minţii şi sufletului, bazată pe principii morale puternice (Adevăr-Compasiune-Toleranţă), a eşuat în mod evident, practicanţii Falun Gong rezistând acestei persecuţii de peste 17 ani de când a fost începută.
În toată lumea practicanţii Falun Gong organizează sistematic manifestaţii paşnice pentru oprirea măcelului din China început în 1999 de către Jiang Zemin şi Partidul Comunist Chinez. Încă din 2006 s-a aflat că în China, începând din 1999, practicanţii Falun Gong, împreună cu creştinii ortodocşi, catolicii, budiştii, taoştii, confucianiştii, avocaţi de drepturile omului, uiguri, ziarişti, etc, sunt băgaţi cu forţa în puşcării, sunt torturaţi, unora dintre aceştia li se fac analizele de sânge pentru a se vedea ce organe sănătoase au. Când un străin vine în China pentru a-şi face un transplant de organe, procedura este următoarea: se caută în baza de date cu deţinuţi un organ compatibil. Deţinutul este apoi tăiat pe viu, adesea fără anestezic, i se recoltează organul vital fără voia lui şi apoi acest organ este transplantat străinului venit în China special pentru acest lucru. Apoi deţinutul ori mai este ţinut în viaţă câteva zile pentru a i se extrage forţat şi restul de organe şi e apoi incinerat, ori este direct incinerat pentru a ascunde orice dovadă fizică.
Vă invităm să vă alăturaţi oamenilor din Siret şi din alte localităţi ale României, precum şi milioanelor de oameni din întreaga lume care au semnat petiţia DAFOH pentru oprirea acestui cel mai mare genocid din istoria omenirii, genocid ce încă mai continuă şi în prezent în China comunistă, şi care, dacă e lăsat să continue, există riscul să se extindă şi în alte ţări.
Vă mulţumim!
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.