Cifre de gherilă
Ce cifre ar trebui să iasă la iveală din această activitate atât de variată?
Spitalul ar dori să credem că atunci când noul lor centru de transplanturi a apărut online, punând la dispoziţie sute de paturi suplimentare şi unităţi de lucru mult mai sofisticate, nu a avut loc o creştere a ratei transplanturilor.
Singura dată oficială pentru perioada de după 2006 este un număr de 5.000 de transplanturi cumulative în 2010 şi 14.000 în 2014 – o creştere liniară.
Dar faptele prezintă o imagine diferită: rapoarte neoficiale din partea recipienţilor coreeni de organe susţin că rata de ocupare a paturilor a fost cu mult mai ridicată decât putea să facă faţă spitalul; datele privind clădirea arată nevoia de continuare a expansiunii după 2006; şi CV-uri impresionate, primite din partea a peste 100 de doctori, care arată mii de transplanturi.
Prin utilizarea celor 500 de paturi la Centrul Oriental pentru Transplanturi de Organe între 2007 şi sfârşitul anului 2013, numărul total al transplanturilor ar putea fi cuprins oriunde între 20.000 şi 60.000, în funcţie de durată şederii pacienţilor. În condiţiile atâtor necunoscute se pot oferi doar estimări foarte brute.
Aceste numere sunt cu mult mai ridicate decât totalul cumulativ, raportat în sursele oficiale, de 10.000 de transplanturi de ficat în peste 15 ani. Acel număr deja reprezintă o dilemă ce trebuie explicată – dar cifrele bazate pur si simplu pe ratele de utilizare a paturilor sunt cu mult mai ridicate decât ar putea să explice orice surse cunoscută de organe.
Bineînţeles, nu există nicio modalitate prin care să ştim dacă, în documentele privind renovarea clădirii, personalul spitalului nu cumva minte. În plus, este neclar ce fel de beneficii ar avea spitalul dacă ar născoci datele privind planurile sale de renovare, care au fost depuse într-o bază naţională de date, de către autorităţile municipale, la câţiva ani după ce au fost alocate fondurile şi după ce a fost finalizată construcţia. Spaţiul interior sau numărul de paturi reprezintă o infrastructură tangibilă ce nu poate fi falsificată uşor, iar ratele de ocupare a paturilor, provenite din două surse oficiale separate, arată aceeaşi traiectorie crescătoare în ceea ce priveşte utilizarea paturilor de la sfârşitul anului 2006 şi până la sfârşitul anului 2013.
Există atât de multe obiecţii la aceste estimări, inclusiv faptul că numărul de execuţii presupus din ratele de ocupare a paturilor nu este clar. Rata probabil nu este de 1:1, ţinând cont de faptul că donarea unui singur rinichi, unei rudenii de exemplu, nu este nici fatală şi nici imorală. Spitalul Nr. 1 din Tianjin este cu siguranţă implicat în această formă de activitate de transplantare. Mai mult, un deces poate oferi mai multe organe pentru transplanturi.
În acelaşi timp, rapoartele media chineze conţin relatări neoficiale despre Shen Zhongyang care foloseşte mai mulţi ficaţi - fiecare obţinut prin omorârea unei persoane - pentru un singur pacient.
Ţinând cont de multiplele variabile şi vastele necunoscute, ar fi greşit să se sugereze o estimare rigidă pentru numărul de execuţii care ar fi putut să aibă loc pentru a creşte afacerile Spitalului Nr. 1 din Tianjin. Dar indiferent de cifră, implicaţiile sunt aceleaşi: nevoia pentru o sursă misterioasă şi necunoscută de organe.
Aşadar, de unde provin organele?
Deţinuţii executaţi nu pot explica sursa
Singura sursă serioasă a Chinei pentru organe pe parcursul acestor ani este reprezentată, conform explicaţiei oficiale, de deţinuţii executaţi.
Într-un interviu cu China Health News în ianuarie 2015, Huang Jiefu, oficialul chinez care este recunoscut drept vocea politicii de transplant a Chinei, a declarat: “Pentru mult timp China nu a fost capabilă să creeze un sistem naţional de donare [de organe] ... din anii 1980 până în 2009 au existat doar 120 de cazuri de donaţii din partea cetăţenilor. China este ţara cu cea mai mică rată a donaţiilor [de organe] din lume”.
Numărul execuţiilor din China este un secret de stat şi nu sunt oferite niciun fel de cifre, dar estimările au fost făcute de mult timp de diverse organizaţii. Acele estimări variază între 2.400 şi 12.000 de execuţii pe an, în timpul perioadei în cauză, conform Duihua, o organizaţie americană pentru drepturile omului care se concentrează pe situaţia din China.
Dacă pedepsele cu moartea la nivel naţional ar fi fost de 6.000, atunci numărul execuţiilor care ar fi avut loc în Tianjin ar fi fost de aproximativ 42 (ţinând cont de faptul că oraşul are o populaţie de aproximativ 7 milioane şi ţinând cont de o distribuire proporţională a execuţiilor). Dacă numărul execuţiilor la nivel naţional ar fi fost 5.000, atunci în Tianjin ar fi avut loc doar 35 de execuţii.
Dar mulţi deţinuţi nu sunt eligibili pentru a fi donatori de organe datorită bolilor de sânge, a dependenţei de droguri, a vârstei şi datorită altora afecţiuni. Procedurile în privinţa execuţiilor implică tribunalele şi închisorile locale, care au propriile lor relaţii cu spitalele şi doctorii, precum a fost indicat de numărul mare de mărturii din partea oficialilor şi transfugilor chinezi.
În particular, extinderea Spitalului din Tianjin nu a fost un fenomen izolat: zeci, dacă nu sute, de alte spitale pentru transplanturi din China şi-au creat programe de pregătire pentru chirurgi, au construit unităţi noi şi şi-au promovat abilitatea de a livra pacienţilor organe proaspete într-un timp scurt – săptămâni sau câteva luni, cel mult.
În 2014, Xinhua, oficiosul regimului comunist chinez, a raportat că în ultimii ani au existat 600 de spitale în China care au concurat pentru sursele de organe. Toate acele centre de transplanturi au avut nevoie de organe, de asemenea.
Şi apoi mai există reclamele tulburătoare de pe website-ul spitalului din Tianjin, care acum au fost înlăturate.
“Este adevărat că sursele pentru organe sunt mai abundente în China, comparativ cu ţările occidentale”, susţinea în 2008 o pagină arhivată a website-ului, în limba engleză, evident destinată turiştilor străini pentru transplanturi.
În ghidul pentru viitorii recipienţi, sunt subliniaţi câţiva paşi necesari pentru a obţine un nou organ. Nu există nicio listă de aşteptare. Pacientul trimite pe email actele, plăteşte 500 de dolari şi se urcă în avion. Pasul 9 presupune ca pacientul să rămână în spital pentru a fi verificat cu atenţie, pentru a fi tratat corespunzător în timp ce aşteaptă un organ potrivit (plus/minus o lună).”
Pe de altă parte, website-ul în limba chineză al spitalului a promovat o perioadă de aşteptare de doar două săptămâni.
În altă secţiune, a fost pusă întrebarea: “Care sunt procedurile iniţiale în timp ce sosiţi la spital?” Şi răspunsul: “După ce datele dumneavoastră sunt pregătite, spitalul va începe să caute pe cuprinsul Chinei un organ care vi se potriveşte”.
“Doar acea propoziţie este atât de şocantă”, a declarat într-un interviu telefonic Maria Singh, profesoară la Universitatea din Sydney care face parte din comitetul director al organizaţiei Doctors Against Forced Organ Harvesting. “‘Vom căuta în întreaga ţară organul pentru dumneavoastră’. Cum adică să căutaţi organe? Să cauţi în întreaga ţară un donator când nu există un registru pentru donatori. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă ca ei caută o persoană pe care o vor ucide pentru operaţia dumneavoastră. Este strigător la cer.”.
Într-un documentar recent intitulat “Hard to Believe”, Arthur Caplan, şeful Departamentului de Bioetică de la Centrul Medical Langone al Universităţii din New York, explică contrastul în termeni mai puternici: “În SUA, în Europa, trebuie mai întâi să fii mort pentru a fi un donator de organe. În China, ei te omoară.”
Procesul găsirii rapide a unui organ din ceea ce pare a fi o bancă de donatori pre-selectaţi este consistentă atât cu folosirea deţinuţilor executaţi cât şi cu recoltarea de organe de la prizonierii de conştiinţă.
Dar când vine vorba de volum, numărul deţinuţilor executaţi pur si simplu nu ar putea susţine tipul de ofertă de organe de care are nevoie centrul din Tianjin. Bineînţeles, acest lucru nu dovedeşte nimic, cu excepţia faptului că organele trebuie să fi provenit din altă sursă.
Recunoaşterea acestui lucru este primul pas critic în explorarea suplimentară a problemei: dacă organele nu provin de la donatori voluntari sau deţinuţi executaţi, atunci trebuie să provină din altă sursă.
“Toţi cei care sunt măcar puţin familiari cu tendinţele donaţiilor de organe la nivel mondial nu pot accepta ideea că o sursă de organe imensă şi bine stabilită, precum cea a deţinuţilor executaţi într-un an, a fost în mod miraculos înlocuită cu organe donate voluntar”, a declarat într-un email dr. Jacob Lavee, preşedintele Societăţii pentru Transplanturi din Israel şi directorul unităţii de transplanturi de inimă din cadrul centrului medical al Universităţii din Tel Aviv.
Lavee a continuat: “Dacă, într-adevăr, folosirea organelor de la deţinuţii executaţi oficial a fost redusă, numărul mare de transplanturi de organe - care, aparent, continuă să fie executate în Tianjin şi alte locuri din China - trebuie să aibă o sursă alternativă pentru organe, care trebuie să fie explicată”.
Aici intervin cercetătorii care au susţinut că există o crimă în masă ascunsă şi în mare parte ignorată. Împreună cu numărul mare de alte dovezi, ei descriu o crimă împotriva umanităţii în care doctorii stau alături de criminali; cauza morţii este însăşi operaţia, deoarece organele sunt golite de sânge şi injectate cu substanţe chimice care să ajute la conservarea lor.
David Matas, co-autor al unui raport esenţial asupra recoltării de organe de la practicanţi Falun Gong, a declarat într-un interviu telefonic: “Această cercetare pune întrebarea; nu oferă răspunsul la întrebare. Dar ridică semne de întrebare în privinţa răspunsurilor stabilite ce ne-au fost oferite.”
Întrebarea interzisă
Există un potenţial indiciu în privinţa sursei de organe: dr. Shen Zhongyang apare pe website-ul Spitalului General al Forţelor Armate ale Poliţiei din Beijing, unde ocupă funcţia de director al departamentului de transplanturi. Poliţia Armată a Poporului este o armată internă permanentă formată din 1,2 milioane de membri, care sunt desfăşuraţi pe cuprinsul ţării şi mobilizaţi pentru a suprima revolte.
Cel mai fundamental obstacol în efectuarea unui număr mare de transplanturi de organe este o sursă de donatori. Ţinând cont de faptul că în China nu există niciun sistem voluntar şi deschis pentru transplanturi, conexiunile politice, deseori create prin intermediari, au reprezentat singura cale pentru a obţine trupurile – adică, organele.
Aşa cum a remarcat însuşi Huang Jiefu într-un interviu la începutul anului trecut: “Ţara noastră este foarte mare. Această sursă a utilizatorii organelor deţinuţilor executaţi, acest tip de situaţie în mod natural întâmpină tot felul de probleme complicate şi dificile. Ştiţi ce vreau să spun? Treaba aceasta devine murdară. Devine întunecată şi dificil de rezolvat. Devine o zonă extrem de sensibilă şi complicată, de fapt o zonă interzisă”. Apoi el l-a învinuit pe Zhou Yongkang, fostul ţar al securităţii care acum execută o sentinţă de închisoare pe viaţă, pentru abuzurile comise în domeniul transplanturilor de organe din China. Prizonierii de conştiinţă, bineînţeles, nu au fost aduşi niciodată în discuţie de Jiefu.
Teoriile privind modul în care Spitalul Central nr. 1 din Tianjin a avut acces la un număr atât de ridicat de organe gravitează în jurul legăturilor sale politice, inclusiv cele ale lui Shen Zhongyang, care a devenit în 2013 membru al Conferinţei Politice şi Consultative a Poporului din cadrul Partidului Comunist Chinez. De asemenea, Shen este membru al Comitetului Permanent al Partidului Democrat al Ţăranilor şi Muncitorilor Chinezi, unul dintre cele opt partide politice legale din China care sunt folosite pentru a crea slaba aparenţă a unei democraţii, dar care urmează cu stricteţe linia Partidului.
Dar titlul său paramilitar este cel mai semnificativ pentru chestiunea sursei organelor, ţinând cont de faptul că spitalele militare şi paramilitare au o legătură strânsă cu aparatul securităţii de stat, care deţine sute de mii de prizonieri politici şi despre care se crede că este implicat în traficul ilegal de organe umane.
Mai mulţi investigatori au monitorizat legătura dintre armată şi sursele de organe timp de ani de zile. În cartea sa din 2014, “The Slaughter: Mass Killings, Organ Harvesting, and China’s Secret Solution to Its Dissident Problem”, jurnalistul american Ethan Gutmann prezintă un număr mare de dovezi, colectate de-a lungul a aproape 10 ani, pentru a arăta că practicanţii de Falun Gong au fost principalele ţinte ale recoltării de organe.
Falun Gong, o şcoală de qigong care implică exerciţii fizice şi învăţături morale, a fost persecutată în China începând cu 1999, după ce liderul chinez de la acea vreme, Jiang Zemin, a declarat că şcoala este o provocare pentru conducerea Partidului. La sfârşitul anilor 1990, numărul oamenilor care practicau Falun Gong părea sa îl fi depăşit pe cel al membrilor Partidului Comunist Chinez. În plus, învăţăturile morale ale şcolii, inspirate din vechea cultura tradiţională chineză, au ajutat la renaşterea unor valori distruse de Mao în timpul Revoluţiei Culturale, valori considerate ca fiind o piedică în calea promovării gândirii socialiste anti-umane.
Sute de spitale de pe cuprinsul Chinei, precum cel din Tianjin, au înregistrat o creştere dramatică în privinţa transplanturilor de organe în 2000, la un an după ce persecuţia împotriva Falun Gong fusese declanşată în iulie 1999.
“Nu există nicio distribuţie naţională de organe în acest punct. Nu există niciun sistem de donare de organe. Răspunsul oficial este pedeapsa cu moartea”, susţine David Matas. “Dar apoi există probleme legate de compatibilitate, precum mărimea organelor şi tipul sângelui, hepatita în închisori, perioade scurte de aşteptare, toate acelea.”
Fără niciun fel de explicaţie oficială pentru numărul mare de suspiciuni şi întrebări fără răspuns şi, luând în considerare dovezile circumstanţiale tot mai numeroase, “eşti împins înapoi la ceea ce am declarat eu însumi, David Kilgour şi Ethan Gutmann. Şi anume, este vorba de prizonierii de conştiinţă”. El a continuat: “Cu cât este mai mare scara [acestei probleme], cu atât creşte nevoia pentru o explicaţie, şi cu atât mai mult aceasta nu soseşte. Nu există nicio altă sursă evidentă”.
Întrebat într-un interviu telefonic în legătură cu posibila sursă pentru organele din Tianjin, Gutmann a declarat: “Cred că majoritatea acestor organe sunt recoltate de la practicanţi Falun Gong. În toată această perioadă, în sistemul de lagăre laogai a existat, în orice moment dat, un număr de practicanţi Falun Gong cuprins între o jumătate de milion şi un milion”. Laogai, este termenul chinez pentru sistemul de lagăre de muncă forţată.
“Aceasta este singura sursă potenţială de unde ar putea obţine organe. S-ar putea să existe unii musulmani uiguri şi tibetani de asemenea, deşi ratele de dispariţii de persoane nu sunt atât de ridicate în acele comunităţi”, a mai precizat Gutmann.
Interviurile lui Gutmann cu sute de refugiaţi au descoperit că unul din cinci, şi uneori doi din cinci, practicanţi Falun Gong sunt supuşi la teste de sânge în timpul detenţiei. Practicanţii eliberaţi din lagărele de muncă au declarat, de asemenea, că unii dintre cei testaţi au dispărut. Începând cu 2006, în cadrul unor apeluri telefonice, înregistrate pe ascuns, cu investigatori din străinătate, mai mulţi doctori şi mai multe asistente medicale din China, crezând că discută cu alţi doctori sau cu ruda unei persoane care are nevoie urgentă de un nou organ, au recunoscut că îşi obţin organele de la practicanţi Falun Gong întemniţaţi.
În cartea sa, Gutmann a descris examinările. Într-unul dintre cazuri, bazat pe interviul cu o refugiată Falun Gong, el a precizat: “Ceea ce a descris ea a fost înspăimântător şi inexplicabil – în loc ca doctorul să efectueze o examinare fizică normală, de fapt era ca şi cum acesta alegea un corp proaspăt.”
Examinările sângeroase din Tianjin
Atât în ceea ce priveşte închisorile cât şi lagărele de muncă forţată din China, există rapoarte neoficiale despre prizonieri de conştiinţă din oraşul Tianjin care au fost selectaţi pentru teste de sânge şi urină în timpul perioadei în care Spitalul Nr. 1 din Tianjin a înregistrat cel mai ridicat nivel al său de operaţii de transplant.
Aceste informaţii sunt preluate de pe Minghui.org, un website care furnizează informaţii la prima mână despre persecuţia Falun Gong în China. Articolele de pe acest website sunt trimise în mod normal de practicanţi Falun Gong, prieteni ai acestora sau membri ai familiilor lor, şi deseori descriu experienţele îndurate în timpul persecuţiei. Website-ul este folosit de academicieni şi cercetători în drepturile omului care studiază şcoala de qigong sau represiunea împotriva ei, şi este considerat a fi o sursă de încredere pentru informaţiile sale asupra comunităţii Falun Gong din China.
O simplă căutare pe Minghui.org după termenii “test de sânge” şi “Tianjin” scoate la iveală 9.720 de rezultate. Multe dintre acestea sunt probabil duplicate sau nu se referă la experienţe personale privind efectuarea de teste de sânge efectuate în Tianjin, dar un număr mare dintre acestea par să facă o astfel de referire.
Un caz tipic, trimis website-ului în 9 noiembrie 2007, este intitulat “Persecuţia la care am fost martor şi pe care am îndurat-o la Închisoarea pentru Femei din Tianjin”. La fel ca în cazul multor altor experienţe trimise siteului Minghui.org, raportul este anonim, din motive evidente. Raportul susţine: “Divizia a 3-a a închisorii vizează în mod specific Falun Gong ... liderii diviziei au strigat practicanţii Falun Gong pe rând şi le-au făcut teste de sânge şi urină. Ei nu au chemat deţinuţii criminali. Liderul diviziei a declarat că au făcut acest lucru deoarece au grijă de practicanţii Falun Gong întemniţaţi”. Închisoarea se află la o distanţă de mai puţin de 30 de minute de spital.
Autorul raportului, reflectând la experienţa sa, a scris: “Încă mă întreb unde au ajuns practicanţii dispăruţi”.
Alte cazuri de testări de sânge au fost raportate la Lagărul de Reeducare prin Muncă Forţată Qingbowa, care se află la puţin peste 20 de minute distanţă de Spitalul Nr. 1 din Tianjin. Lagărul de Reeducare prin Muncă Forţată Shuangkou este un alt loc în care, conform Minghui, practicanţilor Falun Gong li s-au făcut teste de sânge în timpul detenţiei. Acest lagăr se află, de asemenea, la o distanţă de doar 30 de minute de Spitalul Nr. 1 din Tianjin. Practicanta Falun Gong Hua Lianyou a relatat că i s-a extras sânge în iunie 2013 la Închisoarea Binhai, aflată la 45 de minute distanţă de spitalul din Tianjin. Xu Haitang; o altă practicantă Falun Gong, a relatat că i s-a testat sângele în iunie 2006 în Lagărul de Muncă pentru Femei Banqiao, aflat la o distanţă de aproximativ 90 de minute de spitalul din Tianjin.
Grupul Doctors Against Forced Organ Harvesting, cu sediul în Washington, D.C., a desfăşurat propria sa analiză preliminară asupra rapoartelor de pe Minghui privind testele de sânge, susţinând: “În urma evaluării rapoartelor supravieţuitorilor, s-a observat că examinările medicale nu au fost întâmplări unice. În timp ce cazurile izolate ar putea fi lipsite de semnificaţie, această analiză dezvăluie un număr mare de mărturii din partea victimelor, care arată că nu este vorba de cazuri izolate şi care sugerează o utilizare sistematică a unor examene medicale diverse asupra practicanţilor Falun Gong”.
Bineînţeles, nimic din toate acestea nu dovedeşte că testele de sânge au fost efectuate în scopul determinării compatibilităţii organelor de transplant.
Dar este, de asemenea, adevărat că motivul real pentru testele de sânge şi urină este neclar şi chiar confuz: aceşti practicanţi Falun Gong sunt, până la urmă, întemniţaţi datorită unei campanii conduse de la cel mai înalt nivel al Partidului Comunist Chinez şi care urmăreşte să eradicheze sistemul lor de credinţă. Aceşti practicanţi sunt supuşi la torturi, şocuri electrice şi bătăi crunte în detenţie, cu scopul de a fi forţaţi să renunţe la credinţa lor. Falun Gong este calomniat în mass media de stat şi oamenii sunt incitaţi să ia o atitudine împotriva practicanţilor, care sunt de asemenea dezumanizaţi, batjocoriţi şi declaraţi inamici ai statului. A fost confirmată moartea a mii de practicanţi în urma torturilor suferite şi nu are loc nicio investigaţie sau pedepsire a criminalilor deoarece este o campanie susţinută şi desfăşurată de stat. Aşadar, de ce oficialii închisorilor ar testa sângele acestor practicanţi pentru binele acestora?
Acest context i-a făcut pe mulţi analişti să creadă că testele de sânge şi dispariţiile practicanţilor Falun Gong întemniţaţi, împreună cu creşterea puternică a operaţiilor de transplant la scurt timp după începerea persecuţiei, sunt cel mai probabil explicate de recoltarea de organe în masă.
Tăcere stânjenitoare
Chiar dacă comunitatea medicală internaţională a dorit să se abţină de a la trage o concluzie anticipativă asupra unei crime masive împotriva umanităţii, totuşi ar fi trebuit să existe o cerere ca situaţia să fie monitorizată şi investigată pentru se afla de unde provin organele şi măsura în care au fost vizaţi prizonierii de conştiinţă. Până la urmă, ar putea fi vorba de una dintre cele mai tulburătoare crime în masă ale secolului 21.
Într-adevăr, un număr de organizaţii respectate şi persoane au declarat că văd o problemă serioasă şi că ideea recoltării în masă de organe de la practicanţii Falun Gong nu ar trebui să fie inclusă în domeniul teoriilor conspiraţioniste şi ştiinţifico-fantastice. Comitetul ONU Împotriva Torturii a susţinut în 2008: “Partidul stat ar trebui să desfăşoare imediat sau să ceară o investigaţie independentă asupra afirmaţiilor că o parte dintre practicanţii Falun Gong au fost... folosiţi pentru transplanturi de organe şi să ia măsuri pentru a se asigura că cei responsabili pentru astfel de abuzuri vor fi judecaţi şi pedepsiţi”.
Profesorul Arthur Caplan, şeful Departamentului de Bioetică de la Centrul Medical Langone al Universităţii din New York, a semnat o petiţie în 2012 care cerea Casei Albe să “investigheze şi să condamne public recoltarea de organe de la practicanţii Falun Gong din China”. Într-un interviu de la acea vreme, el a declarat: “Nu cred că pot să rămân tăcut în legătură cu uciderea pentru organe. Este prea odioasă. Este mult prea greşită. Încalcă toate idealurile promovate de drepturile omului.”
Filmul documentar “Human Harvest”, care abordează în mod direct chestiunea recoltării de organe de la practicanţi Falun Gong, a obţinut prestigiosul Premiu Peabody în 2014, echivalentul premiului Pulitzer. Acordarea acestui premiu necesită suportul unanim al unui comitet format din 17 membri, care au declarat că documentarul a descris un “sistem foarte profitabil şi monstruos al donării forţate de organe”.
După ce au apărut rapoartele privind recoltarea de organe de la practicanţi Falun Gong, unele ţări, inclusiv Israelul şi Taiwanul, au adoptat legislaţii pentru a-şi preveni cetăţenii să călătorească în China pentru a primi organe.
Toate acestea fac ca reacţia unora dintre jucătorii cheie de pe scena internaţională a transplanturilor – acel tip de persoane a căror aprobare ar oferi un important impuls public în privinţa acestor acuzaţii pentru a declanşa o condamnare internaţională şi îndemnuri pentru investigaţii – să fie cu atât mai iritantă. Ei au fost curioşi în privinţa chestiunii crimelor comise împotriva umanităţii, dar au adoptat în schimb o poziţie curtenitoare, parte a unei tentative în stilul Kissingerian de a ajuta proiectul reformei transplanturilor de organe în China.
Dr. Francisc Delmonico, fostul şef al Societăţii pentru Transplanturi şi anterior oficialul însărcinat cu asigurarea legăturilor internaţionale cu Beijingul în privinţa chestiunilor legate de transplanturi, a scris într-un email: “Singurul meu comentariu este acela de a încuraja o evaluare a Spitalului Central Nr. 1 din Tianjin pentru a se raporta date verificabile”. Cuvântul “singurul” a fost îngroşat.
Doctori precum Jeremy Chapman, fostul şef din Sydney al Societăţii pentru Transplanturi, şi dr. Michael Millis, un chirurg specializat în transplanturile de ficat la Facultatea de Medicină a Universităţii din Chicago care a lucrat îndeaproape cu oficiali chinezi, au manifestat de asemenea puţin interes în abordarea întrebărilor mai dure. Când a fost presat în legătură cu potenţiala utilizare a practicanţilor Falun Gong ca sursă de organe, Millis a susţinut într-un interviu cu Martina Keller, o jurnalistă de la revista germană Die ZEIT: “Aceasta nu este sfera mea de influenţă. Există multe lucruri în lume care nu se află în atenţia sau interesul meu.”
Dr. Philip O’Connell, şeful actual al Societăţii pentru Transplanturi şi dr. José Nuñez, oficialul însărcinat cu asigurarea legăturii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) cu Beijingul în chestiuni legate de transplanturi, nu au răspuns la emailuri. Conform principiilor de conduită ale OMS, întregul proces al transplanturilor de organe trebuie să fie transparent şi deschis pentru analiză – totuşi oficialii OMS au făcut puţin pentru a transmite Chinei astfel de cereri publice.
Răspunzând la aparenta lipsă de atenţie din partea doctorilor asupra chestiunii organelor dispărute, Kirk Allison, profesor de etică la Universitatea din Minnesota, a scris într-un email: “Acest tip de curiozitate contează. În primul rând, deoarece adevărul contează; hazardul moral contează; drepturile omului contează; şi vieţile celor exploataţi, chiar dacă au murit, contează.”
Respectatul chirurg israelian dr. Lavee a scris într-un email: “Sunt stânjenit de faptul că [unii dintre] colegii mei din lumea largă nu simt, ca şi mine, datoria morală de a cere Chinei să îşi deschidă porţile pentru desfăşurarea de către comunitatea internaţională pentru transplanturi a unei inspecţii independente şi complexe asupra sistemului său actual de transplanturi”.
El a adăugat: “Că fiu al unui supravieţuitor al Holocaustului, mă simt obligat să nu repet greşeala înspăimântătoare făcută în timpul vizitei efectuate de Crucea Roşie Internaţională în lagărul de concentrare nazist Theresienstadt în 1944, despre care s-a raportat că era un lagăr de recreere plăcut”.
Sursa Epoch Times:
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.
citiți în continuare ...