COMUNICAT DE PRESĂ: 10 decembrie 2015 Ziua Internaţională a Drepturilor Omului

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Pentru a aduce la cunoștința publicului genocidul care se desfășoară acum în China împotriva practicanților Falun Dafa persecutați, la 12 decembrie, Asociația Falun Dafa România, va organiza o acțiune de informare a publicului cu privire la recoltarea forțată de organe de la prizonierii de conștiință din China între orele 13:00 - 17:00 pe Str. Splaiul Independenței nr. 290, Sector 6, București.

Valoarea vieții și a demnității ființei umane este universală. Cu toate acestea, în China, Partidul Comunist Chinez recoltează cu forța organele vitale ale prizonierilor de conștiință pentru profit, ca parte a persecuției brutale și sistematice pe care o duce împotriva mai multor grupuri non-violente din China, inclusiv împotriva a peste 100 de milioane de practicanți și simpatizanți ai Falun Dafa (o disciplină spirituală ce implică 5 exerciții meditative și învățături morale bazate pe principiile adevăr, compasiune și toleranță).

Foarte populară în China la începutul anilor 90, Falun Gong a ajuns, din cauza popularității uimitoare, pe radarul regimului comunist. În 1999, partidul a declanșat o persecuție brutală împotriva practicii soldate cu peste două milioane de victime până în prezent și chiar o campanie de recoltare de organe pe viu de la aderenții practicii trimiși după gratii.

Libertățile consfințite prin Carta internațională a drepturilor omului sunt universale. Ele se aplică tuturor, oriunde. Nimeni nu poate justifica privarea cuiva de aceste libertăți fundamentale. Pe fondul atrocităților pe scară largă și a abuzurilor din întreaga lume ziua drepturilor omului ar trebui să angreneze o acțiune globală pentru promovarea principiilor pe care cu toții ne-am angajat să le apărăm.

Prin refuzul de a permite inspecții internaționale, China nesocotește numeroasele rapoarte și dovezi privind recoltarea forțată de organe și nu reușește să răspundă la întrebările ridicate de comunitatea internațională.

Dacă suntem conștienți de aceste atrocități dar nu acționăm, cum ne vom îndeplini datoria de a respecta demnitatea umană și valorile morale de bază? Oamenii, guvernele, organizațiile internaționale, trebuie să facă apel acum pentru încetarea imediată a recoltării forțate de organe de la prizonierii de conștiință din China.

ONU prin inițiativa sa de a pune drepturile omului pe primul plan își propune să prevină și să combată încălcările drepturilor omului pe scară largă. Ziua Drepturilor Omului reprezintă o ocazie bună de a ne reangaja că vom garanta libertățile fundamentale și vom proteja drepturile omului pentru toți.

ONG-ul Medici Împotriva Recoltării Forțate de Organe (DAFOH) a inițiat o petiție către Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului pentru încetarea imediată a recoltării forțate de organe de la practicanții Falun Gong în China, și astfel după ani de tăcere comunitatea internațională se pronunță prin intermediul persoanelor care semnează pentru a pune capăt acestor atrocități.


Prin urmare sâmbătă, 12 decembrie, vom organiza o acțiune de informare a publicului cu privire la recoltarea forțată de organe de la prizonierii de conștiință din China.

Acțiunea se va desfășura între orele 13:00 - 17:00 și va avea loc pe Str. Splaiul Independenței nr. 290, Sector 6, București.

Pentru mai multe amănunte puteți contacta Asociația Română de Qi Gong, Falun Dafa România.


Date de contact:

   Kuki Szabolcs
   Președintele Asociației Române de Qi Gong, Falun Dafa România
   tel: 0746 088 218
   email: [email protected],

Link-uri utile:

   ☐ Petiție http://apel.falundafaromania.net
   ☐ http://www.faluninfo.net
   ☐ http://www.dafoh.org - Doctors Against Forced Organ Harvesting
   ☐ Parlamentul European trece rezoluţia care se opune recoltării forţate de organe în China
   ☐ http://ro.falundafa.org

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.