Procesul lui Li Dongsheng a început în 14 octombrie în oraşul Tianjin, conform agenţiei de ştiri chineze de stat Xinhua. Li a condus Biroul 610, o organizaţie din umbră a PCC, care a fost creată în 1999 pentru a direcţiona campania de “eradicare” a practicii spirituale Falun Gong.
Li este judecat pentru că a abuzat de poziţia şi puterea sa şi pentru că a primit mite în perioada 1996-2013, când a ocupat o serie de posturi importante. Unele dintre funcţiile oficiale de care a abuzat, conform rapoartelor de stat, sunt: director adjunct al Televiziunii Centrale Chineze (CCTV), membru al Ministerului Securităţii Publice şi adjunct al secretarului pentru securitate publică din cadrul PCC.
Abuz de putere
Totodată, Li a fost membru al Comisiei pentru Afaceri Politice şi Legale, care conduce forţele de securitate ale Chinei.
În total, Li a strâns aproximativ 22 milioane de yuani (3,4 milioane de dolari) de-a lungul anilor, deşi observatorii politicii opace a Chinei consideră deseori că astfel de cifre nu sunt prezentate corect, fiind mult mai mari. În schimbul banilor, Li a acordat promoţii şi o serie de alte favoruri, folosindu-şi poziţiile oficiale.
Rapoartele PCC au folosit anunţul legat de procesul lui Li pentru a-l descrie ca pe un şofer beat şi desfrânat. Cadrele căzute în dizgraţiate sunt descrise ca nişte aberaţii şi devieri de la aşa-zisele standarde înalte de disciplină ale Partidului Comunist.
“De fiecare dată când îşi deschidea gura, Li Dongsheng rostea obscenităţi”, a declarat un fost coleg nenumit de la CCTV, fiind citat de Phoenix Television, o companie media pro-Beijing care are legătură cu spionajul chinez. “Deseori consuma mult alcool şi conducea în stare de ebrietate”, a continuat fostul său coleg.
Incitare la ură
Incitarea la ură a fost foarte evidentă în activitatea propagandistică extinsă şi meticuloasă pe care a desfăşurat-o Li în cadrul campaniei anti-Falun Gong, în care CCTV a jucat un rol esenţial. Se crede că Li a fost creierul din spatele incidentului aşa-zisei autoincendieri din Piaţa Tiananmen, care a avut loc în ianuarie 2001. Se crede că activitatea propagandistică a lui Li împotriva Falun Gong a cimentat legăturile sale cu facţiunea lui Jiang Zemin - liderul de atunci al PCC -, numită şi Banda din Shanghai.
Campania iniţiată de Jiang împotriva practicii spirituale Falun Gong - o disciplină tradiţională de meditaţie care a atras între 70 şi 100 de milioane de practicanţi în China înainte să fie persecutată în 1999 - a stagnat şi a întâmpinat opoziţie din partea publicului şi a unor oficiali chinezi.
Incidentul "autoincendierii" a fost regizat de PCC ca o tactică de propagandă, încercând să demonstreze că mai mulţi practicanţi Falun Gong şi-au dat foc în Piaţa Tiananmen. Scopul incidentului a fost de a incita opinia publică împotriva Falun Gong, dându-le totodată mână liberă autorităţilor de a relansa campania de persecutare a practicii spirituale.
Freedom House a raportat că “lunile de propagandă continuă au reuşit să întoarcă opinia publică împotriva grupului [Falun Gong]. În următorul an, numărul practicanţilor întemniţaţi, torturaţi şi chiar ucişi în urma abuzurilor comise în custodia autorităţilor a crescut dramatic.”
Numeroasele inadvertenţe şi controlul strict asupra evenimentului [aşa-zisa autoincendiere], alături de identitatea suspectă a participanţilor la incident, au determinat observatorii să concluzioneze că întregul episod a fost orchestrat pentru efectul său propagandistic. Philip Pan, reporter la Washington Post, a declarat că o persoană implicată în acel incident “a lucrat într-un club de noapte”, “primea bani pentru a oferi companie bărbaţilor” (un comportament interzis de învăţăturile Falun Gong) şi niciunul dintre vecinii săi “nu au văzut-o niciodată practicând [exerciţiile] Falun Gong”.
Datorită controlului intens asupra televiziunii, programul de la CCTV care a creat povestea originală a autoincendierii, “Focus Report”, a avut unele dintre cele mai ridicate cifre de audienţă din China. Li Dongsheng a creat programul în 1994, iar în 2001 era deja un jucător cheie în propaganda anti-Falun Gong, având un loc în departamentul de propagandă al PCC şi un rol în agenţia de cenzură care monitoriza CCTV.
Unul dintre mulţi
În perioada 26-29 octombrie a avut loc cea de-a Cincea Plenară a Comitetului Central al PCC, o întâlnire politică importantă desfăşurată în fiecare an. Înaintea acestei întâlniri, există o mulţime de speculaţii şi târguieli politice.
Înaintea Plenarei din acest an, liderul chinez Xi Jinping a decis să pedepsească dur mai mulţi oficiali care făceau parte din reţeaua politică a rivalului său, Jiang Zemin. Acesta din urmă a condus PCC între 1989 şi 2002, dar a păstrat controlul asupra elitei politice în deceniul următor prin numirea unor apropiaţi şi aliaţi ai săi în funcţii importante în cadrul regimului comunist. Aşa-numita campanie anti-corupţie desfăşurată de Xi Jinping vizează exact această reţea politică fortificată a lui Jiang Zemin.
Merită menţionat faptul că oraşul Tianjin, unde a început procesul lui Li Dongsheng, a fost zguduit în 12 august de două explozii puternice care au devastat un depozit de substanţe chimice din oraş, ucigând peste 160 de oameni. Teoria că exploziile din acest oraş au fost oarecum deliberate a fost circulată intens de mass media chineză din străinătate, la scurt timp după incident. Mai multe articole publicate de Boxun şi alte ziare din Hong Kong au făcut o asociere între explozii şi Jiang Zemin care, de altfel, a fost “plasat sub control”, ceea ce înseamnă că libertatea sa de mişcare a fost restricţionată sever.
Ceilalţi oficiali vizaţi înaintea Plenarei au fost Jiang Jiemin, Su Shulin şi Wang Yongchun, cu toţii foşti oficiali de rang înalt în sectorul petrolier şi apropiaţi ai fostul ţar al securităţii Zhou Yongkang, care a fost deja condamnat la închisoare pe viaţă pentru acceptare de mită, abuz de putere şi “dezvăluire de secrete de stat”. Un alt oficial înlăturat a fost Li Chuncheng, fost cadru al securităţii de stat şi adjunct al secretarului de Partid din Sichuan, unde Zhou a îndeplinit funcţia de secretar de Partid la începutul anilor 2000. Aceşti oficiali au primit pedepse aspre cu închisoarea, variind între 13 şi 20 de ani.
Guo Yongxiang, secretarul pentru probleme politice al lui Zhou Yongkang în provincia Sichuan şi fostul şef al unei organizaţii literare nonguvernamentale conduse de PCC, a fost de asemenea condamnat la 20 de ani de închisoare pentru acumularea unor sume mari de bani povenite din mită.
Sursa Epoch Times:
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.