Recent, misterul dispariţiei unui activist pentru drepturile omului din China a fost elucidat: deşi sănătos, activistul, pe numele său Qiao Zhongling, şi-a "petrecut" ultimii cinci ani din viaţă într-un spital de boli mintale. Considerat cândva un ideolog al democratizării Chinei, activistul a devenit acum emblematic pentru modul terifiant în care regimul comunist chinez îşi reprimă dizidenţii.
Enigma dispariţiei lui Zhongling a fost dezlegată graţie unui doctor. Transferat la Affairs First Psychiatric Center din Shanghai, doctorului Ma Jinchun i-a ajuns la ureche informaţia că acolo este internat un pacient trimis de poliţie.
Împins de curiozitate, Ma l-a căutat Qiao Zhongling constatând, după teste şi consultaţii, că acesta este perfect normal şi în integritatea facultăţilor mintale. Singura “boală” a lui Qiao consta în faptul că ideile sale nu erau pe placul Partidului Comunist Chinez (PCC), motiv pentru care, preţ de cinci ani de zile, activistul a fost închis la psihiatrie, trecând prin trei spitale diferite.
La fiecare nouă internare, dozele de medicamente psihotrope administrate activistului erau mărite, în detrimentul sănătăţii acestuia.
„Locul lui Qiao nu este într-un spital de boli mintale! Acest om ar trebui, mai degrabă, să predea la o catedră”, a declarat dr. Ma, după ce l-a cunoscut mai bine pe activist.
Din raţiuni de etică profesională şi în baza valorilor creştine în care credea, dr. Ma a decis să-l ajute pe Qiao. Astfel, medicul a început să discute cu managementul spitalului şi cu doctori reputaţi din acel spital despre diagnosticul şi tratamentul care îi era administrat acestuia, arătând că acestea nu au la bază concluziile medicilor, ci au fost stabilite de poliţie.
Răspunsul primit de la cel mai respectat medic din spital a fost că, în zilele noastre, doar cei cu probleme mintale ar putea avea idei opuse Partidului Comunist. Cu alte cuvinte, Ma a fost avertizat să nu mai aducă vorba despre cazul lui Qiao.
Temându-se pentru viaţa lui Qiang, Ma a mers tocmai până în Statele Unite ale Americii, cu speranţa că un apel către comunitatea internaţională îl va ajuta pe Qiang. Acolo, doctorul l-a întâlnit pe Jin Zhong, editorul şef al Hong Kong Open Magazine şi, probabil, omul din afara Chinei care îl cunoştea cel mai bine pe Qiang.
Cum a ajuns Qiang pacient de psihiatrie, cu diagnostic pus de poliţie, nu de medici
După Revoluţia Culturală, în China a apărut o mişcare pro-democraţie, cunoscută la Beijing sub numele de “Zidul Democraţiei” iar la Shanghai sub numele de “Forumul Democraţiei”. Iniţial permisă de Deng Xiaoping, care s-a folosit de aspiraţia poporului chinez spre libertate şi democraţie pentru a-şi contracara oponenţii politici, mişcarea a fost reprimată după ce liderii acesteia nu s-au mai rezumat la opinii critice faţă de "banda celor 4", autorii Revoluţiei Culturale, ci l-au criticat şi pe Xiaoping şi şi-au exprimat aspiraţiile spre democraţie.
La finele anilor 70, în acele timpuri de falsă libertate, activiştii, printre care Qiao Zhongling, ţineau discursuri în Piaţa Poporului din Shanghai, fiind ascultaţi de mii de oameni, care apoi le dezbăteau ideile. Această iluzorie bulă de libertate nu a durat însă mult. În momentul în care Deng Xiaoping a decis să curme această mişcare pro-democratică, Qiao a fost arestat.
După ce a ispăşit o pedeapsă de trei ani de închisoare, Qiao a fost eliberat. Rămăsese însă fără serviciu, prietenii şi rudele îl evitau, în schimb era supravegheat permanent de poliţie, hărţuit şi chiar obligat să spioneze alţi activişti.
În 2001, Qiao a vizitat Hong Kong-ul, unde l-a cunoscut pe Jin Zhong, care l-a intervievat şi i-a publicat povestea în ediţia din mai 2001 a Open Magazine. Articolul, foarte detaliat, a fost, probabil, unica relatare a suferinţelor lui Qiao, care a văzut vreodată lumina tiparului. La scurtă vreme după publicarea articolului, Qiao a revenit în Shanghai şi, din acel moment, a dispărut fără urmă. De atunci şi până când dr. Ma a început demersurile pentru salvarea lui, lumea nu a mai auzit nimic despre fostul activist.
După ce dr. Ma i-a cerut sprijinul, Jin a publicat cel de al doilea articol despre Qiao, astfel încât lumea a aflat despre soarta acestuia.
Psihiatria, instrument de persecuţie
Abuzurile psihiatrice sunt una din metodele de persecuţie folosită pe scară largă în China. Lucrurile nu au stat însă întotdeauna aşa. În primii 30 de ani de regim comunist, inamicii partidului nu erau închişi în spitale ci erau de-a dreptul executaţi, închişi în închisori sau puşi sub supraveghere. Logica partidului era că, în cazul în care aceştia ar fi fost declaraţi deranjaţi psihic, opinia publică i-ar fi perceput drept oameni bolnavi, nu persoane incorecte politic şi, drept urmare, ei ar fi devenit victime, nu contra-exemple pentru populaţie.
Odată cu sfârşitul erei Mao, lupta de clasă nu mai oferea pretextul potrivit pentru persecutarea oamenilor însă nici atunci regimul nu a început să transforme psihiatria în instrument pentru persecuţie. În anumite situaţii, persoane sănătoase mintal au fost trimise la spitale psihiatrice pentru conflicte cu autorităţile. Un astfel de caz este cel al lui Wang Wanxing, închis într-un spital de boli mintale timp de 13 ani pentru motivul că la cea de a doua celebrare a masacrului din piaţa Tiananmen a desfăşurat un banner prin care îi îndemna pe studenţi să refacă mişcarea pentru democraţie.
Lucrurile au început să se schimbe din iulie 1999, când preşedintele Chinei, Jiang Zemin a iniţiat campania de persecuţie împotriva Falun Gong, practică spirituală având la bază un set de 5 exerciţii line şi, ca valori morale, adevărul, compasiunea şi toleranţa. Hotărât să pună capăt acestei practici care devenea din ce în ce mai populară în China, Zemin s-a izbit de două mari probleme: numărul mare de practicanţi şi lipsa unui fundament legal care să-i permită suprimarea lor.
Milioane de chinezi îmbrăţişaseră Falun Gong (cunoscut şi sub numele de Falun Dafa) iar PCC a căutat mijloace extralegale pentru a-i forţa să renunţe la convingerile lor. Unul din aceste mijloace a fost internarea aderenţilor Falun Gong în spitale de psihiatrie, pentru a-i tortura şi discredita.
Nu se cunoaşte cu certitudine când şi cum a ajuns regimul să utilizeze, pe scară largă, spitalele psihiatrice pentru a persecuta practicanţii Falun Gong. Cert este că în data de 2 ianuarie 2000, site-ul Minghui.org, semnala internarea de către poliţia din Beijing a 50 de practicanţi în spitalul de boli mintale Zhokoudian, cu eludarea oricăror proceduri medicale.
Acest caz a fost relatat la vremea respectivă inclusiv de New York Times şi de agenţiile internaţionale de ştiri. „Aceştia nu sunt pacienţi, ci au fost trimişi la re-educare”, declara, pentru AFP, un purtător de cuvânt al staţiei de poliţie. Faptul că un spital de boli mintale a fost folosit ca loc de detenţie, demonstrează că spitalele psihiatrice au fost folosite pentru persecutarea practicanţilor Falun Gong.
Primul caz de abuz psihiatric împotriva unui practicant Falun Gong a fost raportat o lună mai târziu. Victima abuzului a fost judecătorul Huang Jinchun din oraşul Beihai din sudul provinciei Gunagxi Zhaung, acesta fiind torturat timp de două luni în spitalul de boli mintale Longxiangshan.
„Îmi injectau medicamente care mă făceau să mă simt epuizat şi somnoros şi totodată agitat, cât era ziua de lungă.”, a relatat judecătorul pentru site-ul Minghui, care documentează abuzurile împotriva practicanţilor Falun Gong.
În următoarele luni au fost raportate din ce în ce mai multe abuzuri, numărul acestora devenind atât de mare încât la cea de-a doua întrunire anuală a medicilor psihiatri din SUA şi China, organizată în aprilie 2000 la Beijing, comunitatea psihiatrică internaţională şi-a exprimat îngrijorarea faţă de această problemă. Previzibil, doctorii chinezi au respins acuzaţiile.
Cu toate acestea, explicaţiile date de chinezi nu au fost deloc convingătoare. Mai mult, un psihiatru chinez care a cerut să rămână anonim a declarat: „Înainte, psihiatria în China era atât de lipsită de importanţă încât nu a avut niciodată şansa să fie folosită drept instrument într-o campanie politică. Înainte, în cazul în care se dorea persecutarea cuiva, nu se recurgea la metode atât de civilizate”.
Doctorul chinez a indicat că anterior momentului iulie 1999, regimul nu avea nevoie să se folosească de psihiatrie pentru a persecuta, dar acum o face. De altfel, Wang Wanxing, activistul trimis într-un spital de boli mintale pentru bannerul legat de Tiananmen a recunoscut că o cauză a eliberării sale a fost campania pornită de regim împotriva Falun Gong.
Numărul practicanţilor Falun Gong închişi, începând cu 1999, în spitale psihiatrice a fost atât de mare încât a atras atenţia comunităţii internaţionale. Presiunile făcute pentru eliberarea acestora a făcut posibilă şi eliberarea lui Wang. Acesta a declarat ulterior că folosirea sistematică a spitalelor psihiatrice ca instrument de represiune a început odată cu persecuţia împotriva Falun Gong.
În aprilie 2004, Organizaţia Mondială pentru Investigarea Persecuţiei împotriva Falun Gong (WOIPFG) supraveghea peste 100 de spitale psihiatrice din 15 provincii ale Chinei. 83% din acestea au recunoscut că au “internat şi tratat” pacienţi Falun Gong şi mai mult de 50% din acestea au admis că aceştia nu aveau nicio problemă mintală şi că au fost închişi exclusiv pentru a fi forţaţi să renunţe la convingerile lor spirituale.
Mulţi dintre aceştia au fost trimişi în spitale de către poliţie sau autorităţile locale. Un doctor de la spitalul de psihiatrie Liaoayang le-a declarat investigatorilor că în spitalul său au fost folosite mai mult de 10 metode, inclusive medicamente psihotrope, pentru a-i “convinge” pe practicanţi să renunţe la convingerile lor.
Numărul cazurilor de abuzuri contra practicanţilor Falun Gong raportate a continuat să crească. Potrivit Minghui, care documentase, până în decembrie 2013, uciderea a 3.653 de practicanţi, 74 dintre aceştia au fost la un moment dat torturaţi într-un spital de boli mintale iar 36 de decese au fost rezultatul direct al torturilor din centre de psihiatrie. Până în martie 2014, Minghui publicase peste 7.700 de rapoarte despre abuzuri psihiatrice. Se crede că atât numărul celor ucişi de regim în timpul persecuţiei cât şi al celor torturaţi în spitale de boli mintale este cu mult mai mare, însă cazurile sunt greu de documentat, din cauza dificultăţii obţinerii informaţiilor din China.
Context
Pentru PCC, internarea practicanţilor Falun Gong în spitale de psihiatrie a fost o metodă de persecuţie la îndemână, căci nu trebuia să respecte niciun fel de proceduri legale. În China, poliţia, autorităţile locale şi chiar membrii familiei (la presiunea poliţiei) pot trimite practicanţii în spitale iar instituţiile medicale trebuie să se supună. Iar poliţia poate stabili chiar diagonsticul.
Mai mult, prin această metodă, PCC a urmărit ca victimele persecuţiei sale să fie private de orice simpatie şi sprijin din partea societăţii. În anul 2000, preşedintele Academiei Americane de Psihiatrie, dr. Abraham Halpern arăta că guvernul chinez şi-a propus discreditarea practicanţilor Falun Gong, prin stigmatizarea lor ca bolnavi mintal şi periculoşi.
Văzând cât de “convenabilă” este folosirea spitalelor de psihiatrie ca instrument de represiune, regimul de la Beijing a recurs la această metodă pentru a persecuta şi alte categorii de aşa-zişi “inamici”, reali sau închipuiţi, ai partidului. Petiţionari, activişti, activişti pentru drepturile omului şi disidenţi, cu toţii au devenit victime. Astfel, în 2010, Ministerul Securităţii Publice din China a decis că fiecare Birou de Securitate Publică trebuie să aibă cel puţin un spital de boli mintale (Ankang) condus de poliţie, la nivel de provincie.
Din 1998 şi până în 2010, când s-a luat această decizie, sistemul Ankang a “tratat” mai mult de 40.000 de persoane.
Alertată de aceste abuzuri, Asociaţia Mondială de Psihiatrie a încercat să investigheze abuzurile împotriva practicanţilor Falun Gong şi chiar a ajuns la un acord cu Societatea Chineză de Psihiatrie în acest sens. Acordul a fost însă doar formal. În 2004, SCP a denunţat unilateral înţelegerea, în ultimul moment.
Pusă în faţa acestui refuz, Asociaţia Mondială de Psihiatrie va trebui să-şi reintensifice eforturile pentru a investiga situaţia din China. Comunitatea psihiatrică internaţională are răspunderea morală de a opri abuzurile pshiatrice împotriva practicanţilor Falun Gong şi a altor nevinovaţi, închişi pe nedrept în spitalele chineze. Niciodată nu este prea târziu pentru a investiga crimele contra umanităţii şi a îi aduce pe făptaşi în faţa justiţiei.
Sursa: Epoch Times România
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.
citiți în continuare ...