Duminică, pe 3 mai, practicanţii Falun Dafa au susţinut o activitate voluntară de informare publică în Bucureşti, imediat lângă Mall-ul Afi Pallace, din zona Cotroceni.
Practicanţii au vorbit cu mulţi trecători şi le-au prezentat această şcoală de qigong. În acelaşi timp, le-au descris şi persecuţia brutală la care sunt supuşi milioanele de practicanţi Falun Dafa de către regimul comunist în China, din 1999 până în prezent.
Bannere de diferite feluri şi dimensiuni, împreună cu materiale scrise au fost puse la dispoziţia oamenilor pentru a putea fi privite şi citite. Voluntarii au răspândit pliante, mini-calendare şi ziare cu informaţii amănunţite pe această temă. În plus, muzica liniştitoare a Dafa a putut fi ascultată pe fundal. Unii dintre voluntari au demonstrat pe rând exerciţiile Falun Dafa, atrăgând în mod natural privitorii.
Zeci de oameni au venit să semneze petiţia DAFOH adresată Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului, în scopul opririi persecuţiei.
Un domn vârstnic, fost practicant de yoga, a semnat petiţia şi a dat impresia înţelegerii importanţei purificării de sine.
În mod asemănător, un bărbat de vârstă mijlocie, care a mărturisit că practica Taijiquan, a fost interesat să afle mai multe despre Falun Dafa şi chiar să viziteze locul de exerciţii din Parcul Herăstrău. Un anticomunist convins, acest domn a semnat petiţia DAFOH imediat şi le-a dorit voluntarilor succes deplin în activităţile lor.
Mai multe persoane care au primit materiale informative de la voluntarii Falun Dafa au afirmat că deja aflaseră despre acest subiect din zilele de informare anterioare, desfăşurate de către practicanţi în Bucureşti. Aceasta arată că efectul unor asemenea activităţi devine din ce în ce mai vizibil şi tot mai mulţi oameni ajung să cunoască atât adevărul despre practică şi despre persecuţie, cât şi bunătatea care îi caracterizează pe practicanţii Falun Dafa de pretutindeni.
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.