Judith Woodman, consilier local al oraşului Cardiff, Wales, a fost invitată să participe la ceremonia de deschidere a expoziţiei internaţionale de artă Zhen – Shan - Ren (Adevăr, Compasiune, Toleranţă) din 14 octombrie 2013.
Consilierul Woodman, care este de asemenea şi liderul Grupului Liberal Democrat în Consiliul oraşului Cardiff, a privit cu atenţie fiecare pictură din cele 60 expuse. A spus că a fost profund mişcată de situaţia disperată a Falun Gong, aproape ca şi cum i s-ar întâmpla ei personal.
Consilierul Judith Woodman participă la expoziția de artă Adevăr – Compasiune – Toleranță din Cardif, Wales |
A spus că cel mai mult a fost mişcată de pictura "Fiul meu", care descrie o mamă îndurerată ce ţine corpul fără viaţă al fiului ei iubit, ce a murit la scurt timp după ce a fost eliberat din închisoare pentru că a practicat Falun Gong.
Mii de practicanţi Falun Gong din întreaga Chină au avut destine asemănătoare. Autorităţile închisorii deseori trimit acasă să moară victimele torturate cu brutalitate, într-un efort de a scăpa de vină.
Consilierul Woodman a spus, "Ca şi mamă, trebuie să mă întreb: dacă ceva asemănător mi s-ar întâmpla mie, cum m-aş simţi? Cum aş răspunde? "
A spus că apreciază cum fiecare pictură care descrie persecuţia Partidului Comunist Chinez (PCC) împotriva Falun Gong îl invită pe privitor să ia parte la durerea artistului şi speră că şi ei, de asemenea vor şti cum e să fii persecutat pentru propria credinţă.
"Pictura ‚Crimele organelor’, m-a făcut conştientă în legătură cu cea mai şocantă crimă din istoria omenirii: recoltarea de organe pe viu!" a exclamat ea.
"În anii 1980, organele deţinuţilor erau folosite pentru transplanturile de organe, totuşi, conform rapoartelor de investigaţii de încredere, când persecuţia PCC împotriva Falun Gong a început în 1999, partidul a dat un ordin să omoare şi să recolteze organe de la mii de practicanţi.
Această practică josnică, care este de neînţeles pentru fiinţele umane civilizate, trebuie oprită! Este cu adevărat o crimă împotriva umanităţii. Criminalii nu au absolut niciun cod de conduită moral sau etic."
Când s-a dus acasă, a scris un email lung unui prieten de-al ei care practica Falun Gong. "Dacă persecuţia mi s-ar întâmpla mie, ce aş face?" a scris ea. I-a spus prietenului că trebuie să facă ceva pentru a ajuta la încetarea persecuţiei.
Două săptămâni mai târziu, consilierul Woodman a acceptat o invitaţie din partea lui "Big Scott" al postului de radio din Cardiff, un bine cunoscut prezentator de radio din Ţara Galilor, să participe la un interviu live despre Expoziţia Internaţională de artă Zhen – Shan - Ren, ce a avut loc în oraşul ei natal.
Consilierul a spus că expoziţia a făcut-o foarte fericită să fie politician, căci este în poziţia ideală să vorbească despre nedreptăţile pe care le vede în jurul ei şi să păstreze valorile drepte, tradiţionale.
A menţionat un citat al primarului din Cardiff la deschiderea expoziţiei de artă: "Cred că toţi cei care vor vedea această expoziţie de artă vor fi mişcaţi atâta timp cât sunt fiinţe umane." Ea i-a implorat pe toţi "să distingă cu claritate binele de rău, să susţină drepturile oamenilor şi să ia atitudine în faţa oricărei forme de persecuţie care aduc atingere drepturilor omului."
“Big Scott” de la Radio Cardiff, a spus că el a fost foarte impresionat de expoziție |
Consilierul a încurajat audienţa să viziteze expoziţia pentru a afla mai multe despre Falun Gong şi persecuţia PCC împotriva acestei practici de meditaţie paşnice.
"Practicanţii Falun Gong, atât tineri cât şi bătrâni, sunt persecutaţi în China", a explicat doamna Woodman. "PCC nu iartă pe nimeni".
"Sunt foarte bucuroasă să pot trăi într-o ţară care ocroteşte libertatea de exprimare şi credinţă. Dacă aleg să practic Falun Gong, o pot face şi nu va trebui să trăiesc cu frica sau îngrijorarea că membri familiei mele vor fi luaţi de lângă mine în miezul nopţii."
"Ca mamă, mereu mi-am învăţat copiii să aibă curajul să ia atitudine - şi când este necesar - să se opună comportamentului imoral. I-am învăţat de asemenea să nu le fie teamă să-şi exprime punctele de vedere într-o manieră raţională, astfel ca noi, ca societate, să putem progresa. "
"Tatăl meu mi-a transmis aceste valori de bază. S-a luptat pentru multe dintre libertăţile de care britanicii se bucură astăzi. Aşa ar trebui să fie. Sper ca tot poporul chinez, într-o bună zi, va putea să se bucure de libertatea de credinţă şi libertatea de exprimare".
Mulţi vizitatori au spus că au fost profund mişcaţi şi inspiraţi de expoziţie, care s-a închis pe 6 noiembrie.
Acest articol se poate citi și în limba engleză:
http://www.clearharmony.net/articles/a111256-United-Kingdom-The-Art-of-Zhen-Shan-Ren-International-Exhibition-Held-in-Cardiff.html
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.