“Autoincendierea din Piaţa Tiananmen” este o înscenare slab orchestrată de către regimul chinez pentru a defăima Falun Gong şi a-şi legitima şi intensifica persecuţia - FILM

7 ianuarie 2014
 
Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Aşa-zisa “auto-incendiere din Piaţa Tiananmen” de pe 23 ianuarie 2001 din centrul Beijingului este o înscenare pusă la cale şi executată de regimul comunist chinez pentru a defăima practica spirituală tradiţională Falun Gong.

Organizaţia Mondială pentru Investigarea Persecuţiei Falun Gong (WOIPFG) a adunat dovezi convingătoare că “auto-incendierea din Piaţa Tiananmen” este o conspiraţie pusă la cale de regimul chinez, fiind implicaţi fostul şef al PCC, Jiang Zemin, şi fostul şef al Comitetului Afacerilor Politice şi Legislative, Zhou Yongkang. Scopul acestei persecuţii este de a defăima Falun Gong şi a face poporul chinez să urmeze necondiţionat politica regimului de a persecuta practicanţii Falun Gong.


Patru piese cheie ale dovezilor:

- O analiză computerizată a vocii unuia dintre presupuşii auto-incendiatori, Wang Jindong, care “a strigat” în Piaţa Tiananmen în timpul “auto-incendierii”, a demonstrat că vocile din trei episoade ale CCTV “Subiecte în focus” care ar fi arătat un interviu cu Wang după incident şi vocea înregistrată a lui Wang din Piaţă nu sunt ale aceleiaşi persoane. Analiza a fost efectuată de către un prestigios laborator de voce al Universităţii din Taiwan.

- O investigaţie a Spitalului Jishuitan privind moartea subită a unuia dintre auto-incendiatori, Liu Siying în vârstă de 12 ani, oferă indicii că regimul ar fi omorât-o cu scopul de a distruge dovezile şi a elimina un martor al incidentului. WOIPFG a obţinut informaţii detaliate de la medicii Spitalului Jishuitan care au tratat-o pe Liu Siying. Un medic a spus că atunci când Liu a murit subit, ea practic îşi revenise şi era gata să fie externată din spital. Electrodiagrama şi alte analize ale lui Liu făcute cu o zi înaintea morţii acesteia aveau rezultate normale. În dimineaţa zilei de sâmbătă, 17 martie, între 8 a.m. şi 9 a.m., directorul Spitalului Jishuitan şi directorul Biroului Afacerilor Medicale din Beijing au vizitat-o pe Liu în rezerva ei. Ei au vorbit cu ea pentru mult timp şi aceasta era foarte “dinamică şi activă”, potrivit unui membru al personalului. În jurul prânzului, medicii au observat că Liu era în stare critică. Ea a murit la scurt timp după aceea. O investigaţie a WOIPFG a descoperit că autopsia lui Liu a fost efectuată de Spitalul Jishuitan, în timp ce raportul autopsiei fusese emis de Centrul de Urgenţă. Cu excepţia unei scurte menţiuni a unei insuficienţe cardiace, cauza exactă a decesului nu a fost niciodată publicată.

- Spitalul Jishuitan se află la o distanţă de 10 km de Piaţa Tiananmen. Cu o maşină de poliţie cu sirenă în faţă, ambulanţei i-a luat două ore să parcurgă acea distanţă. Potrivit raportului Xinhua, din 30 ianuarie 2001, “auto-incendierea” a avut loc pe 23 ianuarie, la 2:41 p.m. La mai puţin de şapte minute după incident, trei ambulanţe au sosit la faţa locului pentru a duce “auto-incendiatorii” la Spitalul Jishuitan, pentru că se considera că acesta avea cel mai bun centru de tratat arsuri din Beijing. Cu toate acestea, WOIPFG a confirmat împreună cu mai mulţi angajaţi ai Spitalului Jishuitan că “auto-incendiatorii” răniţi au ajuns la spital în jurul orei 5 p.m. Un traseu de 20 de minute a fost parcurs de ambulanţă în două ore. Ce s-a întâmplat în acele două ore?

- Un documentar premiat al televiziunii în limba chineză New Tang Dynasty Television, “False Fire”, a constatat numeroase goluri în versiunea oficială, prin deconstruirea înregistrării video care a fost difuzată la televiziunea chineză după incident. Derulând o secvenţă cu încetinitorul se vede cum una dintre femei, Liu Chunling, care în versiunea Xinhua ar fi murit în urma arsurilor, a primit o lovitură în cap, cu ceva ce pare a fi o bară de metal, de la un bărbat ce purta o armă sub palton. Ea este văzută prăbuşindu-se instantaneu la pământ şi cel mai probabil a murit în urma acelei lovituri. Mai mult decât atât, aşa cum se arată în filmul CCTV, camera de supraveghere ce acoperă piaţa are libertatea neobişnuită de a mări şi micşora imaginea pentru a prinde detaliile potrivite ale presupusului incident neaşteptat. În plus, mulţi ofiţeri de poliţie aduc pături sau alte instrumente distinctive şi par să fi aşteptat ca incidentul să aibă loc.

Dovezile de mai sus sprijină afirmaţia că aceasta este o tragedie înscenată de către regim.

Acum, au trecut 13 ani de când incidentul “auto-incendierii” a avut loc şi adevărul despre incidentul fabricat s-a răspândit peste tot. Cu toate acestea, regimul comunist chinez continuă persecuţia Falun Gong, în timp ce repetă aceste minciuni atât în China, cât şi peste hotare. Noi îndemnăm publicul să vadă cu claritate natura înşelătoare a PCC, să ceară în continuare încetarea persecuţiei şi să ajute la aducerea în faţa justiţiei a tuturor criminalilor.

Organizaţia Mondială de Investigare a Persecuţiei Falun Gong

Telefon: 1-347-448-5790; Fax: 1-347-402-1444
Adresa poştală: P.O. Box 84, New York, NY 10116
Website: http://www.upholdjustice.org, http://www.zhuichaguoji.org

Acest articol se poate citi și în limba engleză:
The ‘Tiananmen Square Self-Immolation’ Is a Poorly Orchestrated Hoax by the Chinese Regime to Defame Falun Gong in Order to Legitimize and Intensify the Persecution

Alte surse în limba Engleză:

- About "Self-Immolation"
- I'm Going to Buy the New York Times, Says Crazy Chinese Millionaire | China Uncensored

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.