Povestiri din China Antică: Binele va fi răsplătit cu bine şi răul va fi pedepsit

În timpul dinastiei Ming a trăit un discipol în zona numita Chu. El avea capacitatea supranormală de a vizita iadul şi a veni înapoi. În iad a descoperit ca afirmaţia ”Binele va fi răsplătit cu bine şi răul va fi pedepsit “ este adevărată. În iad el a văzut o carte în care erau scrise toate lucrurile bune şi rele pe care fiecare fiinţa de pe pământ le-a făcut şi de asemenea a văzut că fiecare va fi răsplătit pe măsura faptelor sale. Lui îi părea rău de cei care erau pedepsiţi şi pe care îi vedea urcând spre pierzanie pe munţi făcuţi din săbii şi cuţite. Ar fi vrut să-i salveze, dar aceşti oameni nu i-au acceptat ajutorul şi au continuat să urce muntele şi mai asiduu. Era imposibil să-i salveze pe toţi.

În contextul acestui articol, “creând Karma” este exact opusul ”acumulării virtuţilor” despre care vorbesc atâta înţelepţii mai vârstnici ai Chinei. Cine va face lucruri bune va fi răsplătit cu bunăstare şi bogăţie, cine va face rău, va fi pedepsit. ”Karma” şi “Virtutea” sunt substanţe ale existenţei materiale reale. Mulţi cultivatori şi persoane cu capacităţi supranormale au văzut asta.

Într-o zi discipolul despre care v-am spus la început a văzut în cartea din iad că soţia sa a furat un pui de la unul din vecini; puiul cântarea 1 Jin 12 Liang (unităţi de măsură tradiţionale chinezeşti reprezentând în jur de 840 g). Discipolul a îndoit pagina cu aceasta însemnare ca să o poată regăsi.

Când s-a întors pe pământ, a întrebat-o pe soţia sa despre puiul furat şi ea a negat totul. Atunci el i-a spus soţiei ce a văzut scris în cartea din iad şi atunci ea a recunoscut adevărul. Fusese un simplu accident. Puiul vecinului mânca grâne pe care soţia discipolului le pusese la uscat la soare. Ea a încercat să-l alunge şi din greşeala l-a omorât. De teama că vecinul se va supăra când va afla despre puiul ucis, ea a ţinut totul secret.

Acest cuplu a fost foarte surprins de faptul că în cartea din iad era însemnat acest lucru. Au găsit puiul cel mort, l-au cântărit şi era exact 1 Jin 12 Liang. Ei au plătit imediat vecinului puiul ucis şi şi-au cerut scuze.

Câteva zile mai târziu discipolul s-a dus din nou în iad să verifice cartea. A găsit pagina unde îndoise colţul, dar însemnarea despre soţia sa care furase puiul dispăruse.

Această poveste ne spune că zeii ne privesc tot timpul şi că toate lucrurile rele pe care cineva le face se vor întoarce în final împotriva făptuitorului. De asemenea ne arată că atâta timp cât ne corectăm greşelile, avem ocazia sa evităm pedeapsa. Totul depinde de propriile noastre alegeri.

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.