Siegburg, Germania: Copiii învaţă despre Falun Gong la un festival local

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

null


Practicanții Falun Gong au avut un stand la cel de-al 19-lea Festival Internațional al copiilor, tineretului, culturii și sportului din Siegburg, Germania, pe 24 septembrie 2023.

În timpul festivalului centrul orașului a fost plin de diverse standuri care promovau muzica, mâncarea, petrecerea timpului liber, turismul și alte teme. Trecătorii au fost atrași de atmosfera veselă de la standul Falun Gong și s-au apropiat de practicanți pentru a afla despre Falun Gong, care se mai numește și Falun Dafa.

Practicanții au prezentat vizitatorilor principiile Falun Gong - Adevăr, Compasiune și Toleranță. Copiii au învățat să spună în limba chineză că "Adevărul - Compasiunea - Toleranța sunt bune", spre încântarea lor, a părinților și a practicanților Falun Gong.



Practicanții Falun Gong demonstrează exercițiile pe scenă la Festivalul Internațional al Copiilor, Tineretului, Culturii și Sportului din Siegburg.



Practicanții Falun Gong demonstrează exercițiile.


În cadrul festivalului practicanții au desfășurat diverse activități interactive în cadrul cărora copiii au putut învăța să scrie unul dintre cele trei cuvinte cu o pensulă de caligrafie, să îl asculte pe practicantul Guo cum cântă muzică cu un instrument muzical tradițional chinezesc numit xun, să confecționeze mici flori de lotus din origami și să învețe exercițiile Falun Gong. După ce au finalizat aceste activități, copiii au primit o diplomă din partea practicanților Falun Gong. După ce au văzut diplomele, copiii au fost nerăbdători să încerce activitățile și prin intermediul acestora au învățat despre Falun Gong.

Mulți oameni au aflat despre principiile Falun Gong - Adevăr, Compasiune și Toleranță și despre beneficiile practicării Falun Dafa. Din când în când părinții le spuneau practicanților: "Vă mulțumesc că sunteți aici. Aceste activități au fost benefice pentru mine și pentru copii". Mulți oameni și-au exprimat interesul de a învăța exercițiile la locul de practică de grup local și de a afla mai multe despre Falun Dafa.


Demonstrație de exerciții

După-amiaza, practicanții au demonstrat cele cinci seturi de exerciții pe scena centrală a festivalului și au discutat pe scurt despre principiile Adevăr, Compasiune și Toleranță. Mulți oameni au imitat gesturile mâinilor practicanților în timpul demonstrației exercițiilor. Când practicanții au ieșit de pe scenă, un bărbat de vârstă mijlocie s-a îndreptat spre trepte și le-a spus: "Ați făcut o treabă excelentă! Atât de mulți oameni au auzit ce ați avut de spus! Este cu adevărat grozav, vă mulțumesc tuturor!"



O tânără învață exercițiile Falun Dafa de la un practicant.



Un vizitator învață despre Falun Dafa.


Pronunțând "Adevăr, Compasiune și Toleranță" în limba chineză

Din când în când, copiii și părinții lor erau dornici să încerce să învețe să scrie caligrafie la stand. Copiii au citit mai întâi "Adevăr, Compasiune și Toleranță" în limba germană sub îndrumarea practicanților, iar apoi au învățat pronunția chineză a acestor trei cuvinte. Ulterior, practicanții le-au cerut să spună în chineză: "Adevăr-Compasiune-Toleranță sunt bune". Constatând că își puteau aminti pronunția acestor cuvinte, copiii au spus cu bucurie și cu voce tare: "Adevăr, Compasiune, Toleranță sunt bune". Părinții lor i-au aplaudat și i-au încurajat. Atmosfera veselă a atras mai mulți vizitatori să se oprească și să participe la activități.



Un băiat învață să scrie " Toleranță" în limba chineză.


După ce copiii au memorat pronunția celor trei cuvinte "Adevăr, Compasiune, Toleranță", practicanții i-au rugat să aleagă unul dintre caractere și i-au învățat rând pe rând cum să-l scrie. Practicanții au explicat semnificația cuvintelor. Scrierea caligrafică a atras atenția multor vizitatori. După ce un bărbat de vârstă mijlocie a auzit semnificația celor trei cuvinte, a întrebat un practicant dacă ar putea învăța exercițiile în Siegburg.


"Voi prețui această relație predestinată"

După ce copiii au terminat de scris cu pensula, a venit timpul să primească diplomele. Practicanții i-au rugat pe copii să aleagă unul dintre cele patru sigilii cu cuvintele "Adevăr, Compasiune, Toleranță", "cultivare", "relație predestinată" sau "întoarcere la adevărata origine" și să îl ștampileze pe diplomele lor.



O soră și un frate fac o fotografie de grup cu un practicant după ce și-au primit diplomele.


Pentru a le explica semnificația sigiliilor, un practicant le-a spus: "Principiile Falun Gong sunt Adevăr, Compasiune și Toleranță. Practicanții Falun Gong își cultivă sinele în fiecare zi în conformitate cu aceste principii și practică cele cinci seturi de exerciții pentru a se întoarce la adevărata lor origine. Ne-am întâlnit din întâmplare și am ajuns împreună la standul Falun Gong, ceea ce reprezintă soartă și noroc. Așadar, am pregătit aceste patru sigilii".

Mulți copii și părinți au fost foarte emoționați după ce au auzit această explicație. Un băiat a spus: "Am ales «întoarcerea la originea mea» și voi pune această diplomă lângă patul meu".

O mamă în vârstă de 40 de ani a spus: "Am ales «relație predestinată». Nu mă așteptam să vă văd astăzi la acest festival și să câștig atât de mult. Domnul a spus doar că a fost noroc. Voi prețui acest noroc".


Vizitatori emoționați să asculte muzica interpretată cu un instrument de muzică tradițională chineză


Practicantul Guo cântă muzica Dafa Pudu cu un xun, un instrument muzical chinezesc antic în formă de ou.


Domnul Guo, practicant Falun Gong, a cântat melodia Pudu din muzica Dafa folosind un xun, un instrument muzical tradițional chinezesc în formă de ou. Când domnul Guo cânta, atât adulții cât și copiii ascultau cu atenție. La finalul interpretării sale primea adesea ropote de aplauze.

O femeie în vârstă de 50 de ani i-a spus unui practicant înainte de a pleca: "Nu știu de ce dar această muzică pare să fie capabilă să intre în inima mea". Ea a făcut un gest cu mâna de la inimă până la vârful degetelor și a spus cu o oarecare emoție: "Acum, de la inimă până la vârful degetelor mele totul este electrizat. Unde predați exercițiile? Voi merge cu siguranță să le studiez."


"Aceste valori trebuie transmise mai departe"


Un practicant arată imaginile din cartea "Călătoria micului Lotus" unei mame și a trei copii.


O mamă din Köln și-a adus la stand cele două fiice și pe fiica unei prietene. Toate cele trei fetițe doreau să învețe să facă mici flori de lotus. În timpul procesului de meșteșugărit, copiii au învățat că cuvintele "Adevăr, Compasiune și Toleranță" de pe mica floare de lotus sunt principiile Falun Dafa. Practicantul le-a spus că ar trebui să fie copii cinstiți, buni și umili în viața de zi cu zi. Mama a spus: "Acest lucru este atât de important. Aceste valori trebuie să fie transmise mai departe. Este atât de important că sunteți aici".

Practicantul le-a arătat copiilor și cartea Călătoria micului lotus, iar copiii au privit cu ochii larg deschiși la imaginile frumoase din carte. Înainte de a pleca, mama a spus: "Am salvat codul QR al acestei cărți și voi cumpăra una pentru copiii mei când mă voi întoarce. Vă mulțumesc că ați fost aici, activitățile voastre sunt atât de importante!"


Context: Ce este Falun Dafa și de ce o persecută PCC?

Falun Dafa (cunoscută și sub numele de Falun Gong) a fost prezentată pentru prima dată publicului de domnul Li Hongzhi în Changchun, China, în 1992. Disciplina spirituală este practicată în prezent în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume. Milioane de oameni care au îmbrățișat învățăturile bazate pe principiile adevărului, compasiunii și toleranței și au învățat cele cinci exerciții cu mișcări line, au experimentat îmbunătățirea stării de sănătate și a calității vieții.

Jiang Zemin, fostul șef al Partidului Comunist Chinez (PCC), a perceput popularitatea crescândă a acestei discipline spirituale ca pe o amenințare la adresa ideologiei ateiste a PCC și, la 20 iulie 1999, a emis un ordin de interzicere a acestei practici.

Sub conducerea personală a lui Jiang, PCC a înființat Biroul 610, o organizație de securitate extralegală care are puterea de a trece peste sistemele polițienești și judiciare și a cărei singură funcție este de a efectua persecuția Falun Dafa.

Minghui.org a confirmat moartea a mii de practicanți ca urmare a persecuției din ultimii 22 de ani. Se crede că numărul real este mult mai mare. Și mai mulți au fost închiși și torturați pentru credința lor.

Există dovezi concrete că PCC susține recoltarea de organe de la practicanții deținuți, care sunt uciși pentru a aproviziona industria de transplant de organe.

***

Cartea “NOUĂ COMENTARII DESPRE PARTIDUL COMUNIST” a determinat ca 410 milioane de chinezi să renunțe la Partidul Comunist și organizațiile afiliate, încurajând astfel o mișcare pașnică fără precedent în China, pentru transformare și schimbare.

* Vă invităm să semnați

Petiția adresată Preşedintelui României, pentru condamnarea recoltării forţate de organe de la practicanţii Falun Gong în China

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.