Publicat la data: Luni, 12 Martie, 2007      
Domnul Hong Wei, un student absolvent, suferă o persecuţie intensă în închisoare

În data de 22 aprilie 2004, ClearHarmony.net a raportat că domnul Hong Wei, un absolvent al Universităţii Beijing de la Academia de Ştiinţe era persecutat.
( http://www.clearharmony.net/articles/200404/18922.html)
După ce Hong Wei a fost arestat el a fost deţinut timp de mai mult de un an, şi în 2003 autorităţile l-au condamnat în secret la zece ani de închisoare. El este deţinut în momentul de faţă la închisoarea nr. 1 din Chongqing. S-a raportat că el este forţat să lucreze până la epuizare în închisoare.

După ce el a fost condamnat, poliţiştii i-au hărţuit deseori familia iar telefonul acestora a fost monitorizat. Membrii familiei lui au trăit în frică un timp îndelungat. Ei au relatat că, după fusese plecat câţiva ani, reîntorcându-se, un prieten vechi a sunat să întrebe despre el. Drept urmare, imediat după ce a închis telefonul, contul lui de telefon şi serviciul de Internet au fost suspendate şi nu au fost reactivate timp de jumătate de lună. Prietenul lui a fost foarte speriat de incident şi nici acum nu îndrăzneşte să vorbească despre aceasta în detaliu.

O scurtă trecere în revistă a persecuţiei lui Hong Wei

Hong Wei, absolvent al Universităţii Beijing in 1998 şi al Academiei Chineze, Institutul de Ştiinţe Microbiologice, a locuit în oraşul Chongqing, districtul Pishan. El a început să practice Falun Gong în 1998, fiind considerat o persoană bună de către colegii lui de clasă. După ce a absolvit Universitatea Beijing i s-a permis să intre direct într-un program avansat de după absolvire al Institutului de Ştiinţă Microbiologică al Academiei Chineze, fără nici un examen suplimentar.

După ce a început persecuţia împotriva Falun Gong la 20 iulie 1999, datorită faptului că domnul Hong a continuat să practice Falun Dafa, el a fost arestat în repetate rânduri şi supus încercărilor de spălare a creierului1. A fost considerat o ţintă importantă şi a fost pus pe lista neagră a Partidului Comunist Chinez (PCC). În ianuarie 2000, el a fost suspendat de către Institutul de Microbiologie şi trimis acasă. După ce el şi-a reînceput studiile, autorităţile au manipulat relaţia domnului Hong cu tatăl său, făcându-l pe acesta să călătorească de două ori la Beijing pentru al convinge să renunţe la Falun Gong. Mama lui Hong Wei a murit când el era copil iar tatăl lui datorită grijilor faţă de copilul său, s-a îmbolnăvit. În octombrie 2001, Hong Wei a fost din nou suspendat. Mai târziu pentru a ocoli persecuţia şi arestarea de către poliţie, el a fost nevoit să îşi părăsească casa. A dus o viaţă dificilă, mutându-se dintr-un loc în altul. La sfârşitul anului 2001 sau începutul anului 2002, domnul Hong a fost din nou arestat. După ce a fost deţinut fără să fie acuzat timp de mai mult de un an, el a fost condamnat în secret la zece ani de închisoare. Hong Wei se află în momentul de faţă deţinut în închisoarea nr. 1 din Congqing.

Articolul originar este disponibil în limba Chineză la adresa:
http://www.minghui.org/mh/articles/2007/2/12/148794.html


Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa şi să nu efectuaţi modificări asupra textului.

Versiunea Engleză este disponibilă la: http://www.clearharmony.net/articles/200703/38382.html



 Articole similare:





Email editors: editor@ro.clearharmony.net
© 2000-2008 ClearHarmony Net