Marea Britanie:Spectacol Magnific la Festivalul Multicultural din Cambridge

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Sâmbătă, 18 noiembrie 2006, Consiliul Local din Cambridge i-a invitat pe practicanţii Falun Gong la Festivalul Multicultural şi al Sporturilor ca reprezentanţi ai comunităţii chinezeşti locale. scopul festivalului a fost acela de a promova larga diversitate culturală din Cambridge.

Practicanţii au organizat un spectacol amplu iar sala a fost arhiplină. Un domn a fost atât de dezamăgit că pierduse dansul evantaielor, încât a întrebat unde îl va putea vedea în viitor. Alţi oameni au întrebat unde pot învăţa exerciţiile Falun Gong.

Spectacolul a început şi s-a terminat cu demonstraţia celor cinci seturi de exerciţii line ale Falun Gong. Unul dintre băieţeii din public a fost atât de impresionat, încât a încercat să facă cele cinci exerciţii împreună cu practicanţii.

Practicanţii Falun Gong au dansat şi au cântat
Demonstrând cele cinci seturi de exerciţii Practicanţii împreună cu Primarul din Cambridge, Robert Dryden, soţia acestuia şi Membrul Parlamentului din Cambridge, David Howarth

După demonstrarea exerciţiilor, practicanţii au dansat dansul steagurilor. Un tenor a cântat apoi două cântece cu acompaniament coral. Primul, „Hu Huan” sau „Făcând apel la conştiinţă” le-a solicitat oamenilor să renunţe la Partidul Comunist Chinez. Cel de-al doilea cântec s-a numit „Urmaşi ai lui Dai Yu ascultaţi cuvintele mele”, compus de către practicanţii din Marea Britanie, s-a referit la legenda lui Dai Yu, vorbind despre cum a fost prevenită catastrofa unui mare potop care fusese adus de decăderea morală a oamenilor. Mesajul cântecului era acela de a preţui fiecare zi pentru a învăţa să distingă binele de rău pentru a-şi asigura un viitor prosper.

Apoi, a fost prezentat frumosul dans al florii de lotus, urmat de o interpretare la vioară. Un ghitarist a interpretat un menuet şi câteva piese clasice. Acestea au fost urmate de dansul delicat şi încântător al evantaiului pe fundalul sonor al cântecului „Falun Dafa Hao”. Un alt ghitarist împreună cu un cântăreţ au interpretat cântecele „Set Them Free” („Eliberaţi-i”) şi „Hush Now Child” („Linişteşte-te acum copile”), compoziţia unui practicant.

Ultimul dans a fost interpretat împreună cu „Tobele Norocului”. În momentul în care avea loc demonstraţia finală a exerciţiilor Falun Gong, au sosit primarul din Cambridge, Robert Dryden, împreună cu soţia sa. Membrul Parlamentului din Cambridge, David Howarth, a venit de asemenea la festival. În cinstea lor, au fost interpretate în mod special dansul evantaiului şi dansul tobei norocoase.

* * *

Aici găsiți articolul în limba engleză:
http://en.clearharmony.net/articles/a36630-article.html

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.