Întrebaţi un european cu ce asociază termenul de „cultură chineză” şi veţi primi câteva posibile răspunsuri.
Kung-fu Panda. Ceaiul. Caligrafia. Marele Zid Chinezesc. Confucius. Mulan.
Însă ceea ce lipseşte din aproape toate răspunsurile este probabil cel mai important şi mai dramatic aspect al culturii chineze de astăzi: Falun Gong.
Puţini oameni din Occident au auzit de această practică spirituală sau ştiu ce înseamnă aceasta.
Chiar şi mai puţini au cunoştinţe despre aspectele fascinante ale Chinei clasice pe care le scoate la iveală Falun Gong, sau despre relatările tragice ale haosului şi pierderii culturii din China contemporană.
Însă tocmai în popularitatea crescândă a Falun Gong stă renaşterea culturală – un nou mod de viaţă pentru chinezul secolului XXI care este înrădăcinat în tradiţia clasică şi în acelaşi timp îndreptat spre progres.
Privind înapoi
Cu toate că Falun Gong a fost făcut public în China în 1992, rădăcinile sale se întind până în antichitate.
Aspectul cel mai uşor de recunoscut al Falun Gong – exerciţiile sale unice – pot face legătura cu primele secole de istorie înregistrată a Chinei.
Exerciţiile sale de meditaţie ar fi foarte familiare – ca şi formă generală – multor oameni din epoca bronzului din China.
Cel puţin de pe vremea lui Confucius şi a dinastiei Zhou, scrierile spirituale chineze vorbeau despre fiinţe înalt iluminate ale căror corpuri erau metamorfozate, după decenii de meditaţie, într-un material nemuritor.
Învăţăturile de bază ale Falun Gong, Adevăr – Compasiune – Toleranţă, sunt şi ele reflectate în toate scrierile înţelepţilor şi învăţaţilor chinezi din secolele cele mai îndepărtate.
Această disciplină de „cultivare a sinelui” este asemănătoare filozofiilor antice chineze ale daoismului şi budismului, iar orientarea sa este la fel de transcedentală – aspirând la o armonie cu universul, care poate fi obţinută doar printr-un trai virtuos, prin transformarea corpului şi adâncirea profunzimii spirituale.
Într-un cuvânt, Falun Gong este complet chinezesc.
Rezonanţa
Asta nu înseamnă că Falun Gong este cumva opus Chinei moderne, ci chiar i se potriveşte de minune.
Consumerismul exagerat din China a înlocuit demult idealurile confucianiste de simplitate trainică. Pentru cei mai mulţi este mai atractiv să aibă o carieră bănoasă decât noţiunile nobile ale iluminării.
Însă Falun Gong s-a dovedit a fi surprinzător de popular în China modernă, având o creştere explozivă în anii 1990: în doar şapte ani a crescut până la 100 de milioane de oameni.
Ceva anume din Falun Gong a rezonat cu oamenii de pretutindeni şi din toate straturile sociale. Un grup tipic de practicanţi Falun Gong care practicau exercițiile dimineaţa în parc (Falun Gong se practică de multe ori afară, în aer liber) în China, era format din persoane de la studenţi şi profesori, la agenţi de pază, oameni de ştiinţă şi pensionari.
Falun Gong nu numai că le-a vorbit pe limba lor, dar i-a şi inspirat. Oamenii se adunau în parcuri sau în casele lor din propria iniţiativă, formând împreună o comunitate spontană.
Acest lucru nu se întâmplă numai în China, ci şi în întreaga lume şi în diaspora chineză.
Renaşterea
Falun Gong a atins o coardă sensibilă a sufletului chinez. Este ceva autentic chinez, la un moment în care nu multe lucruri păstrează această autenticitate în China, și în mod special doctrina Partidului Comunist.
Falun Gong a adus un mod alternativ de viaţă pentru chinezi. Un mod bazat pe valorile nobile din antichitate – cum ar fi adevărul, compasiunea şi toleranţa – şi întărit de secole de înţelepciune şi experienţe.
Exerciţiile sale fizice aduc omului modern un instrument puternic de a rezista stresului zilnic şi traiului într-o lume toxică.
Dar cel mai important, Falun Gong a făcut atrăgătoare aceste valori şi această cale, fără să se contrapună stilului modern de viaţă, iar acest lucru este dovedit de creşterea dramatică a popularităţii Falun Gong.
Făcând acest lucru, Falun Gong a dat o nouă cale chinezilor din noul mileniu, oferind un mod de a fi în care priveşti către viitor şi eşti în acelaşi timp ancorat în stabilitatea culturii trecutului.
Pe scurt, Falun Gong a reînnoit o cultură, aducând la lumină ceea ce comunismul a căutat să distrugă.
Este o oportunitate fantastică ce nu trebuie pierdută.
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.