Pe 15 februarie 2012, cu o zi înainte de sosirea vicepreşedintelui chinez Xi Jinping în vizită la Los Angeles, ca parte a turului Statelor Unite, practicanții Falun Gong s-au adunat în fața Consulatului chinez din Los Angeles pentru a-l îndemna pe Xi să conducă o investigare a oficialilor chinezi care au persecutat Falun Gong în ultimii 13 ani, să oprească persecuția Falun Gong și să îi aducă pe Jiang Zemin, Luo Gan, Zhou Yongkang, Liu Jing și Bo Xilai în fața justiției.
Practicanți Falun Gong cerând oprirea persecuției |
Practicanți Falun Gong ținând un banner pe care scrie ”Falun Gong este bun” |
KPCC TV a anunțat luni, pe 15, că în ciuda ploii torențiale, aproximat 70 de oameni s-au adunat în fața Consulatului Chinei miercuri după-amiază ca să protesteze împotriva persecuției Falun Gong, condusă de către guvernul chinez.
”[Falun Gong] este o practică spirituală de meditație”, a explicat Ying Nian Wu, profesor de statistică de la UCLA și purtător de cuvânt pentru asociația Falun Gong locală. ”Dacă refuză să își nege credința, vor fi torturați până la moarte.”
”Protestatarii susțin că peste 3.500 de oameni au fost confirmați ca fiind uciși de poliția Partidului Comunist Chinez (PCC). Regimul comunist este o adunătură de criminali”, a spus Wu. ”Dar noi sperăm că el (Xi) își va urma conștiința și ca face ceea ce o persoană, o ființă umană, ar trebui să facă.”
* * *
Aici găsiți articolul în limba engleză:
http://en.clearharmony.net/articles/a57929-article.html
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.