România: Expoziţia internaţională „Adevăr-Compasiune-Toleranţă”, la al doilea vernisaj în Bucureşti

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Expoziţia internaţională „Adevăr-Compasiune-Toleranţă” se desfăşoară în perioada 17-31 august, 2010, la Galeria Căminul Artei din Bucureşti, str. Biserica Enei, nr. 16. Expoziţia, care face înconjurul lumii din anul 2004, a ajuns în România după un turneu de mare succes în 40 de ţări şi 200 de oraşe.

Cu această ocazie, expoziţia va fi vernisată pentru a doua oară în Bucureşti, marţi, 17 august, ora 19.30. În răstimpul scurs de la prima expunere în Bucureşti, tablourile s-au bucurat de aprecierea publicului român în itinerariul lor prin oraşele Buşteni, Suceava şi Iaşi.

Lucrările din colecţia prezentă au fost create, începând din 2004, de un grup de artişti consacraţi, care au ales ca stil de reprezentare - pentru capacităţile sale narative, accesibilitate şi, mai presus de toate, pentru puritatea sa simplistă - pictura realistă în ulei, sau New-Renaissance. Expoziţia de faţă cuprinde 33 de lucrări (print-uri digitale pe pânza reproduse după lucrările originale) împărţite în patru teme mari: armonie (Frumuseţea cultivării), adversitate (Curaj fără compromis), curaj (Apel la justiţie) şi dreptate (Triumful dreptăţii). Printre artişti se numără: Xiaoping Chen, Dr. Xiqiang Dong, Kathy Gillis, Yuan Li, Daci Shen, Weixing Wang şi Dr. Kunlun Zhang. Prin intermediul practicii Falun Dafa (Falun Gong) - o disciplină străveche chineză de meditaţie şi cultivare a caracterului moral - ei şi-au adâncit înţelegerile spirituale, aflând răspunsuri la căutări de o viaţă cu privire la sensurile înalte ale existenţei. (www.falundafa.org)

Fiecare tablou este o poveste adevărată despre suferinţă extremă, curajul triumfător şi frumuseţea nepieritoare a celor care îndură persecuţii inumane în China zilelor noastre pentru crezurile lor în bine şi adevăr. Este povestea Falun Gong - arta adevărului, compasiunii şi toleranţei - care a readus societăţii chineze valorile morale distruse de Revoluţia Culturală Chineză şi de anii grei de comunism, dar care are de înfruntat persecuţii inumane din partea regimului încă totalitar, ce doreşte ca, prin violenţă şi control se determine dispariţia demnităţii şi conştiinţei umane.

Lucrările (între care şi unele realizate de artişti care au fost victime ale persecuţiei) prezentate cu titluri semnificative („În armonie”, „Lotus pur”, „Torturarea unei femei”, „Curaj fără compromis”, „De ce?”, „Tragedie în China”...) prezintă contrastul dintre seninătatea disciplinei Falun Dafa şi torturile îndurate de mulţi practicanţi în închisorile şi lagărele de concentrare din China zilelor noastre.

Artiştii speră că, prin expunerea acestor imagini în faţa comunităţii internaţionale, vor putea opri persecuţia şi vor salva vieţi nevinovate. Operele de artă devin astfel vocea celor fără voce, a prizonierilor de conştiinţa din China care trăiesc urmând principiile Falun Gong - adevăr, compasiune, toleranţă, precum şi a altor victime ale persecuţiilor de peste tot din lume. Mesajul final este unul de speranţă şi triumf.


Sursa: http://www.epochtimes-romania.com/articles/2010/08/article_86883.html

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.