După 16 spectacole ale Chinese Spectacular în Australia, Divine Performing Arts a ajuns şi în Noua Zeenlandă pe 17 aprilie. În total compania a susţinut patru spectacole la Teatrul ASP, Centrul Aotea din Auckland în decursul a trei zile.
Mulţi localnici chinezi au venit la spectacol. Daniel Liu, un artist local, a lăudat foarte mult spectacolul. Pentru el, combinaţia culorilor, design-ul scenelor din fundal au fost cele mai impresionante. El a afirmat că:"acestea au fost unice şi diferite de oricare alt spectacol pe care le-am văzut. Potrivirea culorilor între fundal şi costumele artiştilor a fost extraordinară."
Domnul Daniel Liu, un artist local |
Domnul Liu a afirmat că spectacolul a prezentat istoria şi cultura de 5000 de ani al Chinei. "Este un spectacol special. A prezentat istoria, miturile şi legendele."
A mai adăugat: "Majoritatea artiştilor din această companie au fost instruiţi în exteriorul Chinei, dar ei respectă şi încearcă să promoveze cultura chineză. În secolul 21 este foarte necesar să se prezinte cultura chineză întregii lumi dintr-un punct diferit de vedere".
Domnul Liu a apreciat că artiştii sunt foarte bine antrenaţi şi că spectacolul oferit de ei dau oamenilor din diferite culturi şi religii o înţelegere mai profundă asupra culturii chineze. Chinezii ar trebui să promoveze Divine Performing Arts pentru ca mai mulţi oameni să poată afla ce este cultura adevărată chineză, a mai adăugat domnul Liu.
Domnul George Guo, un specialist din departamentul Asiatic al Băncii Naţionale a participat la spectacol împreună cu soţia lui.
El a declarat: "Spectacolul a demonstrat perfect cultura chineză. A fost minunat." Fiecare scenă a fost excelentă, mai ales cea care a descris cultura Dinastiei Tang. Chinezii sunt câteodată numiţi poporul Tang. Aşa că restaurarea culturii Dinastiei Tang înseamnă restaurarea culturii chineze."
Kevin, un profesor de sociologie din China continentală care a vizitat împreună cu fiica sa Noua Zeenlandă au participat la spectacol. El a fost profund impresionat de piesa "Trezire." A spus: "Trebuie să spun, căutarea adevărului este necesară. Unii oameni îndrăznesc să spună adevărul, dar unii nu. Această melodie este foarte bună. Ca sociolog, sunt responsabil pentru societate. Cred că apărarea adevărului este foarte importantă pentru o societate."
"Acest spectacol demonstrează esenţa culturii chineze. Dar el poate fi urmărit doar în afara Chinei continentale. În China nu se poate urmări un asemenea spectacol. Bineînţeles, este imposibil să se prezinte întreaga cultură printr-un singur spectacol. Dar acest spectacol a prezentat esenţa."
* * *
Aici găsiți articolul în limba engleză:
http://en.clearharmony.net/articles/a44007-article.html
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.