La Poalele Rarăului, Serbările Zăpezii s-au întâlnit în 2008 cu Anul Nou Chinezesc 'sărbătorit' printr-o activitate de drepturile omului. Aproape 200 de oameni din Câmpulung au semnat pentru oprirea persecuţiei inumane pe care regimul comunist din China o desfăşoară împotriva propriilor cetăţeni, practicanţii Falun Gong.
În cadrul iniţiativei S.O.S Omenirea are nevoie de Adevăr-Bunătate-Toleranţă, practicanţi Falun Gong din Suceava şi Fălticeni strâng semnături pentru ca regimul comunist chinez să oprească persecuţia împotriva celor care au drept mod de viaţă principiile adevărului - bunătăţii - toleranţei.
Prima parte a lui februarie a reunit Serbările Zăpezii din Câmpulung Moldovenesc şi Anul Nou Chinezesc printr-o acţiune umanistă organizată de practicanţi Falun Gong din Suceava - informare şi strângere de semnături pentru oprirea uneia dintre cele mai cumplite încălcări ale drepturilor omului de la ora actuală din lume: persecuţia împotriva practicanţilor Falun Gong din China.
Această persecuţie, pe care regimul comunist o desfăşoară ilegal şi abuziv de 8 ani, condamnată de consilii, organizaţii guvernamentale şi non-guvernamentale, de parlamente (Parlamentul Canadei, al Statelor Unite, Parlamentul Europei, etc) este cu atât mai alarmantă cu cât ea este îndreptată împotriva unor oameni a căror singura vină este că îşi aleg drept mod de viaţă învăţăturile disciplinei Falun Gong: adevăr - bunătate - toleranţă în locul doctrinelor materialist-atee de partid.
Falun Gong (sau Falun Dafa) cuprinde esenţa practicilor străvechi de cultivare din China, nu este religie sau cult (cum a denumit-o partidul în campanii de defăimare), nu este implicată politic în niciun fel - este un mod de viaţă bazat pe învăţăturile înţelepciunii antice de disciplinare a minţii şi corpului. Pe lângă cele 5 seturi de mişcări line de qigong (exerciţii tradiţionale chinezeşti) şcoala pune accent pe îmbunătăţirea caracterului moral şi a virtuţilor prin respectarea celor 3 principii de bază: adevăr-bunătate-toleranţă/stăpânire de sine. Datorită rolului profund benefic din societate, Falun Gong s-a răspândit rapid în peste 75 de ţări, ajungând numai în China la peste 100 de milioane de practicanţi, un număr chiar mai mare decât numărul de membri din Partidul Comunist. Deşi Falun Gong învăţa oamenii se gândească în primul rând la ceilalţi înainte de a face orice şi recomandă abţinerea de la luptă pentru interese, pentru faimă şi putere, în 1999, conducerea de la Beijing (prin fostul preşedinte de atunci Jiang Zemin), a perceput numărul mare de practicanţi ca pe o ameninţare asupra legitimităţii partidului. Prin modul său de răspândire liber şi benevolent Falun Gong a cucerit rapid inimile a milioane de chinezi. Datorită popularităţii fără precedent de care ajunsese să se bucure Falun Gong, conducerea de la Beijing a înfiinţat Biroul 6-10, un fel de Gestapo creat special pentru a elimina Falun Gong, pornind astfel o campanie ce urmărea “ruinarea reputaţiei Falun Gong, falimentarea financiară a practicanţilor şi distrugerea lor fizică”. (Nouă Comentarii asupra Partidului Comunist Persecuţiile nemiloase împotriva practicanţilor care nu voiau să semneze că renunţă la practică lor şi la principiile adevăr-bunătate-toleranţă, au luat proporţiile unui genocid, îmbinând exterminarea fizică cu teroarea psihică: bătăi până la moarte, torturi şi chinuri îndelungate în închisori, lagăre de muncă, violuri, şocuri electrice, şedinţe de spălare a creierului cu privare de somn zile întregi, chiar săptămâni, forţarea sub tortură de a denunţa alţi practicanţi, injectare de substanţe toxice, etc - atrocităţi ce amintesc de Inchiziţie sau de groaznicul lagăr de reeducare de la Piteşti.
“Există suficiente dovezi amănunţite pentru a alerta comunitatea internaţională privind dimensiunile genocidului” declară Vicepreşedintele Parlamentului European, dl. McMillan -Scott, în 2006, în urma unor investigaţii personale dar şi în urma publicării Raportului emis de comisia independenţă formată din cei doi doctori în drept canadieni David Kilgour şi David Matas ( http://organharvestinvestigation.net/). “În prezent atrocităţile au culminat cu crima cea mai mizerabilă dintre toate - înlăturarea organelor de la practicanţii Falun Gong ţinuţi prizonieri în gulagul chinezesc - pentru că acestea să fie vândute pentru profit victimelor naive din întreaga lume care au nevoie disperată de organe pentru transplanturi. Naţiunile Unite datorează lumii o anchetă”.
Modul în care practicanţii Falun Gong din peste 75 de ţări, din solidaritate cu victimele persecuţiei din China, au ales să ajute la oprirea acestor atrocităţi este un mod în spiritul învăţăturilor Falun Gong: total paşnic, neimplicat politic dar tulburător prin afirmarea întregului adevăr lumii întregi. Se fac apeluri paşnice în faţa Ambasadelor Chinei, petiţii înaintate guvernelor spre soluţionare, conferinţe de presă, toate cerând oprirea persecuţiei şi a extragerii ilegale de organe de la practicanţii închişi.
Parte a acestor acţiuni internaţionale mai ample de clarificare a adevărului asupra genocidului din China a fost şi iniţiativa practicanţilor Falun Gong din Suceava şi Fălticeni, care a primit în acest sens aprobarea Primăriei Câmpulung pe durata desfăşurării Serbărilor Zăpezii.
Încă o dată localnicii Câmpulungului nu şi-au dezminţit bunul renume de oameni inimoşi, gata să ajute. Oameni de toate vârstele şi categoriile sociale (elevi, studenţi, pensionari, muncitori, profesori, ingineri, câţiva membri ai partidelor, etc.) au semnat Petiţia pentru oprirea persecuţiei. “Noi vă mulţumim pentru iniţiativă” a răspuns unul din semnatari când i s-a mulţumit pentru semnătura sa.
“Vă dorim succes să continuaţi” a răspuns directorul unui liceu din localitate. “Vrem să înceteze aceste crime, de aceea semnăm”, a fost răspunsul mai multor tineri, dintre care unii semnaseră deja petiţia pe internet.
Petiţia poate fi semnată şi on-line la: http://apel.falundafaromania.net/ .
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.