Pierdut in iluzie

Câteodată vara dorm într-o cameră cu ferestre mari care dau spre pădure. Destul de des mi se întâmplă să mă trezesc la sunetul unei păsări care se zdrobeşte de geam foarte devreme de dimineaţa, odată cu răsăritul soarelui. Pasărea este un cardinal roşu care în mod deliberat zboară direct spre geam, lovindu-şi capul foarte tare de fereastră. În mod natural, pasărea este ameţită de impact şi o văd cum stă câteva minute pe pervaz ca să-şi revină. Şi apoi se repede din nou la geam. Face asta de câteva ori pe zi. Din locul meu de observaţie din spatele ferestrei am observat acest tip de comportament la multe generaţii de păsări de-a lungul anilor. Îmi amintesc că acum vreo 15 ani un predecesor al nefericitei păsări (tot un cardinal roşu mascul) s-a lovit atât de tare de aceeaşi fereastră încât a fost inconştient suficient timp ca să-mi iau aparatul de fotografiat şi să-l pozez în palma tânără a fiului meu. Iniţial când am observat acest tip de comportament ciudat am tras concluzia că pasărea este nebună. În schimb, un prieten de-al meu care este un fin observator al păsărilor, mi-a explicat că pasărea îşi vede propria imagine reflectată în oglinda geamului şi crezând că de fapt aceea este un alt cardinal roşu mascul care vrea să se stabilească în teritoriul "său", îşi atacă de fapt propria imagine în oglindă în încercarea de a alunga "cealaltă pasăre".

Această observaţie m-a făcut să mă uit în mine şi m-a învăţat ceva despre propria mea situaţie: în comparaţie cu pasărea, eu, observatorul tăcut şi invizibil din spatele ferestrei sunt o fiinţa la un nivel superior de iluminare. Pot să văd şi să interpretez foarte clar încercările stupide ale păsării cardinal de a-şi apăra teritoriul imaginar în faţa unui inamic de asemenea imaginar (care este de fapt el însuşi). Orbit de reflecţia pădurii în geamul de sticlă, pasărea nu poate privi dincolo de fereastră la lumea mea, care de fapt pentru ea este lumea fiinţelor iluminate. Ştiu că dacă pasărea ar avea un nivel mai ridicat de înţelegere şi s-ar opri să se gândească şi să privească în sine s-ar recunoaşte imediat în reflecţia din geam. Dacă pasărea ar continua să privească în sine, ar realiza de asemenea că "teritoriul ei" de fapt nu există şi că aceasta este în realitate un obstacol imaginar care ii limitează propria existenţă care este creaţia propriei ei minţi. Pot să văd că pasărea este de fapt sclava propriilor instincte. De fapt simt un fel de compasiune pentru pasăre. Îmi este mila de ea pentru că se răneşte şi se epuizează în această luptă zilnică împotriva propriei fiinţe. Cu toate acestea, în ciuda compasiunii mele nici nu-mi trece prin cap să intervin. În comparaţie cu pasărea sunt o fiinţă mai înaltă şi fără discuţie ştiu că nu trebuie şi nu pot ajuta canarul. Nu pot să-l fac să înţeleagă. Suntem aşa de departe unul de altul ca nu mi-ar putea înţelege limbajul. De fapt el nici nu ştie ce înseamnă "limbaj". Tot ce pot face este să-l privesc şi să-l las cu lupta lui. Trebuie sa-şi descopere singur adevărul existenţial, deşi sincer să fiu, nu am prea mari speranţe că va putea vreodată.

Văzut din punctul de vedere al unor fiinţe înalt iluminate, eu la rândul meu sunt o pasăre stupidă, prinsă în iluzii. Din fericire trăim un timp istoric special în care o fiinţă incomensurabil de înaltă a ajuns la noi. EL a găsit un limbaj în care ne poate vorbi şi acesta se numeşte FA. Se pare că noi încă avem probleme în a-I înţelege mesajul, dar încercăm în continuare. Oare vom fi capabili să găsim ieşirea din iluzie sau vom continua să ne lovim cu capul de geam precum cardinalul cel roşu?

Articolul este disponibil în limba engleză la adresa:
http://www.clearwisdom.net/emh/articles/2007/8/26/88949.html