Shen Yun impresionează spectatorii din America şi Europa (Partea a 2-a)

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Partea 1: Shen Yun impresionează spectatorii din America şi Europa: „10 din 10”)

Shen Yun și-a continuat turneul mondial cu spectacole în Argentina, Brazilia, Mexic, Republica Cehă, Franța și Statele Unite la sfârșitul lunii aprilie 2026.

Un senator acordă artiștilor Shen Yun Medaliile Libertății din Pennsylvania

Senatorul statului Pennsylvania, Doug Mastriano, a înmânat Medaliile Libertății din Pennsylvania unui număr de opt artiști ai trupei Shen Yun care au fost victime directe ale persecuției din China sau care au membri ai familiei care au fost persecutați. (Prin amabilitatea NTD)

Senatorul Doug Mastriano (Prin amabilitatea NTD)

Senatorul statului Pennsylvania, Doug Mastriano, a asistat la spectacolul Shen Yun în Philadelphia, pe 16 aprilie.

„Este prima dată când asistăm la acest spectacol și, uau, ce prezentare extraordinară! Cred că ne arată cât de important este să păstrăm cultura și libertatea. Spectacolul a scos cu adevărat în evidență cât de importantă și bogată este istoria Chinei, dar libertatea trebuie asigurată”, a declarat domnul Mastriano.

După spectacol, senatorul a înmânat opt Medalii ale Libertății din Pennsylvania către opt artiști Shen Yun care au fost victime directe ale persecuției din China sau au membri ai familiei care au fost persecutați.

„Mi se pare interesant faptul că regimul din China de astăzi nu dorește să-și amintească istoria sa – 5.000 de ani de istorie uimitoare. Și asta îmi frânge inima. Așadar, vă mulțumesc că sunteți o lumină în întuneric și că păstrați acea parte frumoasă a istoriei și a culturii chineze”, a spus domnul Mastriano.

Domnul Mastriano a mărturisit că i-a plăcut foarte mult dansul „Paradisul păunului”.

„A fost uimitor – scena se deschide și te trezești printre nori. E pur și simplu incredibil. Așa că plec de aici plin de speranță și bucurie, pentru că există atât de multă istorie aici, iar oamenii își iubesc cultura”, a spus el.

În ceea ce privește dansul care descrie practicații Falun Dafa persecutați astăzi în China pentru credința lor, senatorul a spus: „Aceasta [persecuția] trebuie să înceteze. Regimul din China îi vânează în prezent pe adepții Falun Dafa, îi vânează pe creștini, îi vânează pe toți. Este cu adevărat șocant și sfâșietor. Iar americanii trebuie să vadă asta. Noi considerăm libertatea ca fiind ceva de la sine înțeles. Ne trezim în fiecare zi și suntem oameni liberi. Iar în întreaga lume, există țări în care lucrurile nu stau așa”, a adăugat el.

„Ultimul cântec mi s-a părut interesant deoarece vorbea despre cât de înșelătoare sunt ateismul și teoria evoluției. Tot ceea ce stă la baza PCC este negarea credinței, negarea lui Dumnezeu, negarea culturii voastre și distrugerea culturii, a credințelor și a istoriei, încercând să creeze una nouă, una falsă”, a spus domnul Mastriano.

O frumoasă afirmare a ceea ce credem”

Túlio Del Conte Valcanaia și soția sa (Prin amabilitatea The Epoch Times)

Stomatologul Túlio Del Conte Valcanaia și soția sa au asistat la spectacolul Shen Yun în Curitiba, Brazilia, pe 26 aprilie.

„Este un spectacol absolut magnific”, a declarat domnul Valcanaia. „Lejeritatea și fluiditatea prezentării, narațiunea complexă și profunzimea spirituală pe care o transmite sunt cu adevărat uimitoare. Ceea ce au prezentat despre oprimarea poporului chinez dă foarte mult de gândit”, a adăugat domnul Valcanaia. „Și un astfel de spectacol nici măcar nu poate fi prezentat în China astăzi!”

Domnul Valcanaia a spus că interpretarea sopranei s-a remarcat cel mai mult prin mesajul său spiritual. El s-a referit în mod specific la versurile despre originea divină a umanității și despre harul mântuitor al Creatorului.

„Ceea ce a exprimat ea – că Creatorul a venit deja – este o frumoasă afirmare a ceea ce credem noi”, a spus el.

El a adăugat că aceste teme i-au întărit propriile convingeri despre credință și tradiție. În ceea ce privește misiunea Shen Yun de a revigora cultura tradițională precomunistă și de a restabili valorile centrate pe venerația pentru divin și integritatea morală, domnul Valcanaia a numit acest lucru „profund semnificativ”.

„În societatea de astăzi, comportamentul oamenilor s-a schimbat semnificativ, de aceea păstrarea tradițiilor și a valorilor morale tradiționale este atât de importantă. Stând acolo, nu încetam să mă gândesc că copiii noștri ar trebui să fie aici, să vadă ceva de genul acesta. Data viitoare trebuie să-i aducem”, a spus el.

Un nivel de profesionalism deosebit”

Agnès Brasseur (Cu amabilitatea NTD)

Agnès Brasseur, femeie de afaceri, a asistat la spectacolul Shen Yun la Aix-en-Provence, Franța, pe 20 aprilie.

Ea a declarat că a fost captivată de calitatea spectacolului încă din primele scene. „Este magnific, pur și simplu magnific. Este de un nivel extrem de profesionist, dar în același timp ușor accesibil publicului. Este cu adevărat frumos.”

Ea a subliniat grija meticuloasă evidentă în punerea în scenă: „Este o producție cu adevărat frumoasă – extrem de sofisticată... cu o bogăție de culori și o coregrafie magnifică. Acest spectacol oferă o oportunitate unică de a dobândi o înțelegere mai profundă a poporului chinez prin istoria sa... Aici simt o deschidere profundă față de ceilalți, exprimată prin dans”, a spus ea. Ea a descris Shen Yun ca fiind „o deschidere a Chinei către lume”.

Doamna Brasseur a mai spus că a fost profund mișcată de energia pozitivă a artiștilor: „Absolut... cu fețe cu adevărat deschise și zâmbitoare – oameni care doresc sincer să-și împărtășească arta. Este în același timp profund spiritual și totuși foarte ancorat în realitate... Poți simți efortul imens din spatele acestuia – nu doar dedicarea artistică a dansatorilor înșiși, ci și munca tuturor celor care ajută la aducerea la viață a acestui spectacol frumos, de la creatorii de costume până la coregrafi”, a spus ea.

O întinerire a sufletului”

Axelle Masson și fiica sa, Laure (Cu amabilitatea NTD)

Axelle Masson, manager de șantier în sectorul imobiliar, a vizionat spectacolul Shen Yun împreună cu fiica sa, Laure, la Lyon, în Franța, pe 12 aprilie.

„Este cu adevărat o minune. Ești cufundat în cultura, miturile și poveștile despre care nu știi absolut nimic. De asemenea, consider că este ceva care face cu adevărat un bine imens sufletului... o întinerire a sufletului”, a spus doamna Masson. „În spectacolul vostru, aș spune că există poate un plus de suflet.”

„Nu este doar un spectacol de dans... Este ceva care atinge esența ființei și transcende generațiile, timpul, spațiul și sufletele”, a spus ea.

Pentru fiica ei, Laure, elevă de gimnaziu, impactul emoțional vine în primul rând prin frumusețe și culoare. „Îmi place foarte mult când lucrurile sunt colorate... Costumele au fost magnifice”, a spus Laure. Ea a perceput dimensiune mai profundă. „Nu m-am așteptat niciodată să existe atâta spiritualitate, atâtea culori, atâtea minuni... Îmi aduce bucurie... Este liniștitor... Este cu adevărat magic”, a spus Laure.

Doamna Masson a vorbit și despre spiritualitatea pe care a simțit-o în timpul spectacolului.

„Am simțit-o în adâncul sufletului... M-a emoționat profund... M-am simțit foarte conectată pe durata spectacolului. Este un mesaj pentru întreaga umanitate... care unește omenirea... Există un sentiment de transcendență și umanitate care transpare din acest spectacol”, a spus ea.

„Nu suntem obișnuiți să simțim un astfel de sentiment de conexiune și de ușurință după ce părăsim un spectacol”, a adăugat doamna Masson.

Fondatorul este un geniu”

Oscar Bacca (Cu amabilitatea NTD)

Oscar Bacca, dirijor de orchestră, a asistat la spectacolul Shen Yun în Monterrey, Mexic, pe 24 aprilie.

„O experiență cu totul revigorantă. Poate părea ceva foarte tradițional, dar în lumea orchestrelor simfonice, combinarea instrumentelor chinezești cu formatul tradițional al orchestrei simfonice este de fapt ceva destul de nou. Este foarte stimulant să ai această îmbinare de sunete”, a spus el.

„Fondatorul este un geniu pentru că are capacitatea de a vizualiza totul și de a fi capabil să exprime, să execute și să prezinte acest lucru întregii lumi.”

Referindu-se la erhu-ul chinezesc, un instrument cu două coarde și arcuș, doamna Bacca a spus: „Fiind eu însămi o fostă violonistă, cunosc foarte bine acest instrument și știu că este unul extrem de complex – unul dintre cele mai dificile. Este un instrument cu coarde și arcuș, la fel ca vioara, viola, violoncelul sau contrabasul. Așadar, fiind un instrument cu arcuș, se bazează pe ambele mâini. A fost impresionant să văd pe scenă acest muzician incredibil, care avea un astfel de control asupra mâinii drepte, cea care ține arcușul. În ceea ce mă privește, ori de câte ori am ocazia să văd astfel de instrumente, consider că sunt oportunități de aur.”

Toată lumea trebuie să-l vadă”

Silvia Bazán (Cu amabilitatea NTD)

Silvia Bazán, prezentatoare la radioul național argentinian, a asistat la spectacolul Shen Yun la Buenos Aires, Argentina, pe 18 aprilie.

„Am fost cu adevărat impresionată de tot ceea ce este divin”, a spus doamna Bazán. „Este Dumnezeu cel care comunică cu omul și cu întreaga creație. A fost pacea divină care vine de sus, care este cel mai profund lucru pe care fiecare ființă umană merită să-l primească.”

Doamna Bazán a spus că a fost complet captivată de spectacol de la început până la sfârșit. Ea a spus: „Când termini de vizionat prima parte, vrei să vezi mai mult, și mai mult, și mai mult, și mai mult. Și în final, te simți împlinit.”

Doamna Bazán a simțit că a intrat în rezonanță cu divinitatea redată în spectacol. A încercat să descrie cum a fost: „Eram foarte emoționată, foarte fericită pentru că... nu știu cum să explic emoția... totul este spectaculos, dar, în același timp, totul este o formă de comunicare spirituală.”

Ea a adăugat că niciun cuvânt nu poate descrie acel sentiment. „Când este ceva spiritual, te schimbi în interior. Și nu ai cu adevărat cuvintele pentru a descrie asta. Dar este frumos. Simt că îmi vine să plâng pentru că te atinge cu adevărat, nu-i așa? Plec simțindu-mă inspirată, în pace și plină de bucurie.”

Doamna Bazán a continuat: „Este impresionant. Este emoționant. Plec emoționată după ce am văzut acest spectacol absolut minunat. Multe binecuvântări tuturor! Nu renunțați. Trăim într-o lume foarte turbulentă, dar dincolo de toate acestea se află puterea lui Dumnezeu, se află pacea... Sunteți extraordinari! Toată lumea trebuie să-l vadă și să se convingă singură”, a concluzionat doamna Bazán.

Pace și divinitate

Nicole Credle, consultant în resurse umane, a vizionat spectacolul Shen Yun la Baltimore, Maryland, pe 18 aprilie.

Ea a spus că își dorea de mult timp să vadă Shen Yun, dar nu avusese ocazia. De data aceasta, biletul a fost un cadou din partea celor șase colegi din echipa sa.

Ea a spus că spectacolul i-a „depășit cu mult” așteptările. Orchestra live a fost o surpriză plăcută pentru ea, mai ales că a studiat clarinetul.

Doamna Credle a spus că nu se aștepta ca Shen Yun să fie plin de spiritualitate. Ea studia pacea și a spus că a simțit pace și divinitate în timpul spectacolului.

Datorită acestei păci, doamna Credle a decis că în loc să plece împreună cu ceilalți spectatori și să aștepte în parcare, ar trebui să rămână în teatru și să citească exemplarul proaspăt achiziționat din Zhuan Falun, textul principal al Falun Gong.

Ea a spus că s-a gândit la echipa sa când a cumpărat Zhuan Falun. Ea speră ca echipa sa să înceapă să-și păstreze în mod conștient pacea interioară, mai ales având în vedere natura complexă a muncii lor.

Pentru a afla mai multe despre Shen Yun sau pentru a cumpăra bilete, vă rugăm să vizitați: https://shenyun.com/


* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.