Practicanții Falun Dafa din întreaga lume desfășoară în luna mai multiple activități în onoarea Zilei Internaționale Falun Dafa care se sărbătorește pe 13 mai în fiecare an.
Pe 13 mai 1992, domnul Li Hongzhi și-a sărbătorit ziua de naștere prezentând pentru prima dată în China, la cererea publicului, o mare cale de îmbunătățire în toate planurile existenței. Aceasta este Falun Dafa, cunoscută și sub numele Falun Gong, iar Ziua Falun Dafa este recunoscută și celebrată pe tot globul de 27 de ani.
În România, practicanții au organizat și în acest an o serie de activități pentru a-și exprima recunoștința pentru informațiile și susținerea primite de la fondatorul școlii, care le-au schimbat viața în bine, marcând astfel 34 de ani de când umanitatea a primit acest dar de bun augur.
Astfel, pe 9 mai, în Piața Romană din București, practicanții au instalat un stand pentru a da mai departe darul primit și pentru a atrage atenția că regimul comunist folosește orice mijloace în bătălia sa de a-și impune ideologia marxistă în toată lumea, și de a eradica valorile universale prețuite de Falun Dafa - Adevăr, Compasiune, Toleranță - printr-o represiune transnațională asupra practicanților.
Pe 15 mai, practicanții au amenajat pe Calea Victoriei din București, lângă statuia Regelui Carol I, un stand pentru colectare de semnături pentru oprirea persecuției. Au înmânat materiale informative trecătorilor și au expus panouri și bannere cu informații despre școala Falun Dafa și faptele persecuției la ordinul PCC (Partidul Comunist Chinez).
Pe 16 mai, practicanții au desfășurat un protest pașnic în fața Ambasadei Chinei.
În perioada 13-17 mai, practicanții au demonstrat exercițiile în Parcul Regele Mihai, au studiat împreună și au făcut schimb de experiență în cultivare.
Practicanții Falun Dafa demonstrează exercițiile lângă statuia Regelui Carol I, pe 15 mai 2026 (credit: un corespondent al publicației Minghui)
Doi tineri învață exercițiile Falun Dafa de la un practicant, pe Calea Victoriei din București, pe 15 mai 2026 (credit: un corespondent al publicației Minghui)
Practicanții înmânează materiale informative trecătorilor, le vorbesc despre școala Falun Dafa și le prezintă faptele persecuției la ordinul PCC, pe Calea Victoriei din București, pe 15 mai 2026 (credit: un corespondent al publicației Minghui)
Protest pașnic al practicanților Falun Dafa, în fața Ambasadei Chinei, pe 16 mai 2026 (credit: un corespondent al publicației Minghui)

Practicanții au demonstrat exercițiile Falun Dafa în Parcul Regele Mihai din București, în perioada 13-17 mai (credit: un corespondent al publicației Minghui)
Susținere pentru practicanții Falun Dafa
Isabela și David, în Piața Romană din București, pe 9 mai 2026 (credit: un corespondent al publicației Minghui)
Isabela și David au venit la stand să afle mai multe detalii, apoi au semnat imediat Petiția. „Acesta este felul nostru de a sprijini acțiunea dumneavoastră. Nu suntem mari vorbitori”, a spus băiatul. Isabela a completat că principiile sunt foarte bune și că „ar trebui urmate de toată lumea”.
Adam, în Piața Romană din București, pe 9 mai 2026 (credit: un corespondent al publicației Minghui)
Adam, un adolescent impresionat de ceea ce li se întâmplă în China practicanților - oameni buni, care trăiesc conform principiilor adevărului și bunătății - a semnat Petiția și a vrut să știe mai multe. Știa deja de blocada informațională din China și a spus că este foarte rău comunismul pentru că face să sufere mulți oameni. „Putem comparara regimul comunist din China cu cel din România și vedem cât de rău este și ce influență nefastă are. Oamenii își pierd libertatea și nu se mai pot exprima liber. De exemplu, și la noi se închid conturile [social media] celor care spun adevărul despre ceea ce se întâmplă în China. Influența nefastă a comunismului și la noi se vede în comportamentul oamenilor. E mult individualism și oamenii sunt „care pe care”. Aș vrea să-i încurajez pe practicanții din China să reziste persecuției și să rămână uniți în credința lor”.

Daniela și Ilinca, în Piața Romană din București, pe 9 mai 2026 (credit: un corespondent al publicației Minghui)
Daniela și Ilinca vor să transmită practicanților din China „să rămână fermi în credința lor și să nu renunțe”.

Sharon și Denzel, în Piața Romană din București, pe 9 mai 2026 (credit: un corespondent al publicației Minghui)
Sharon și Denzel au spus că încearcă să trăiască și ei conform acestor principii și „practicanții din China ar trebui eliberați imediat și lăsați liberi să își exercite credința”.
Sharon și Denzel, din Florida, aflați în vizită în România au semnat Petiția când au aflat cum sunt persecutați practicanții în lagărele din China. Denzel a spus că oamenii care pun în practică astfel de principii trebuie „lăsați liberi să-și exercite credința”. Ei fiind creștini urmează de asemenea răbdarea și iertarea și astfel de principii ar trebui protejate, nu persecutate. Sharon și-a dorit să încerce exercițiile și s-a bucurat când a văzut link-ul pe pliant, unde le va putea viziona și astfel, practica acasă.
Mai multe imagini de la evenimente
Context: Ce este Falun Dafa?
Falun Dafa (cunoscută și sub numele de Falun Gong) a fost prezentată pentru prima dată publicului de domnul Li Hongzhi în 1992 în Changchun, un oraș din China. Disciplina spirituală este practicată în prezent în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume. Milioane de oameni care au îmbrățișat învățăturile bazate pe principiile adevărului, compasiunii și toleranței și au învățat cele cinci exerciții cu mișcări line, au experimentat îmbunătățirea stării de sănătate și a calității vieții.
* Vă invităm să semnați
Petiția lansată de ONG-ul Doctori împotriva recoltării forțate de organe către națiunile G7+7
* Vă invităm să vizitați
https://www.minghui.org/mh/subsites.html
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.


citiți în continuare ...