Lecţia neînvăţată din Revoluţia Culturală: „Fie ca soarta noastră să vă servească drept avertisment”

Reflectând asupra experiențelor trecute, o persoană poate evita greșelile și poate face mai bine. Națiunile trebuie să învețe din istorie, dar a învăța din lecțiile trecutului este mai ușor de spus decât de făcut.

Lagărele de concentrare naziste

Majoritatea oamenilor sunt conștienți de genocidul evreilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Naziștii au înființat numeroase lagăre de concentrare, cel mai mare dintre acestea fiind Auschwitz, unde au fost uciși 1,1 milioane de oameni. Al doilea lagăr ca mărime din Polonia a fost Majdanek, unde și-au pierdut viața 360.000 de oameni.

Situat în apropierea orașului Lublin, Majdanek a fost construit în 1941, după ce naziștii au ocupat Polonia. Aproximativ 500.000 de prizonieri din 26 de țări au fost deținuți acolo, unde au fost obligați să muncească din greu și au fost uciși în mod sistematic. Printre victime se numără evrei, membri ai rezistenței poloneze clandestine și prizonieri de război sovietici.

După eliberarea regiunii în 1944, unele dintre camerele de gazare, crematorii, osuare și barăci au fost păstrate și transformate într-un muzeu național. În întreaga lume au fost înființate sute de muzee și memoriale dedicate Holocaustului pentru a documenta această istorie tragică, pentru a onora victimele și pentru a educa generațiile viitoare.

La memorialul lagărului de exterminare de la Treblinka, unde au fost ucise 870.000 de persoane, numeroase plăci poartă mesajul „Niciodată să nu se mai repete” în mai multe limbi. În mod similar, o inscripție pe friza cupolei mausoleului de la Majdanek spune: „Fie ca soarta noastră să vă servească drept avertisment”.

Muzeul Revoluției Culturale: un vis spulberat

Totuși, nu toate lecțiile au fost învățate. După preluarea puterii în 1949, Partidul Comunist Chinez (PCC) a adus în China lupta de clasă, ura și minciunile. A șters milenii de valori tradiționale și le-a înlocuit cu o represiune nemiloasă.

Există o lungă listă de campanii politice care au avut loc în China începând cu 1949, precum Mișcarea de reformă agrară (1950-1953, care viza proprietarii de terenuri), Campaniile „Trei anti” și „Cinci anti” (1951-1952, care vizau proprietarii de afaceri), Campania Anti-Dreapta (1957-1959, care viza intelectualii) și Revoluția Culturală (1966-1976).

Revoluția Culturală a provocat singură ravagii fără precedent în întreaga societate și a încercat să distrugă civilizația chineză. Nenumărate situri istorice și culturale au fost distruse, templele budiste și taoiste au fost ruinate, iar intelectualii au fost obligați să facă declarații publice împotriva voinței lor. Chiar și membrii familiei au fost instigați să se atace reciproc. Mii de ani de civilizație au fost distruși în doar câțiva ani.

Ulterior, mulți oameni au reflectat asupra a ceea ce s-a întâmplat. Pentru a calma furia publică, PCC a recunoscut că Revoluția Culturală a fost o greșeală. Ca de obicei, a atribuit vina unor oficiali cheie, și anume „Banda celor patru”. Partidul s-a disculpat, așa cum a făcut-o întotdeauna.

Ba Jin, un savant și scriitor chinez, a suferit enorm în timpul Revoluției Culturale, iar soția sa a murit în urma unui cancer netratat. El a reflectat asupra acelei perioade și a scris sui xiang lu (Gânduri aleatorii) între 1978 și 1986, carte publicată în 1987.

În carte, Ba a propus construirea unui Muzeu al Revoluției Culturale pentru a analiza ce a mers prost și pentru a preveni repetarea unui dezastru similar. Dar ideea sa nu a fost niciodată pusă în practică.

Coșmarul continuă

Câți oameni au murit din cauza brutalității PCC? Cercetătorii estimează că aproximativ 40 de milioane numai în timpul Marii Foamete (1959-1961). Aproximativ 80 de milioane de oameni și-au pierdut viața din cauza PCC în timp de pace, ceea ce se apropie sau depășește numărul total de morți din cele două războaie mondiale la un loc.

Dar PCC nu este dispus să înființeze un muzeu pentru acest lucru – ceea ce nu este surprinzător deoarece aceste decese au fost cauzate de regim. Ar fi construit Adolf Hitler un Muzeu al Holocaustului? Probabil că nu.

Așadar, tragediile din China continuă. La treisprezece ani după încheierea Revoluției Culturale Chineze, pe 4 iunie 1989 a avut loc masacrul din Piața Tiananmen. Spre deosebire de campaniile politice anterioare, PCC continuă să nege brutalitatea care a avut loc în Piața Tiananmen.

O altă catastrofă este persecuția Falun Gong, un sistem de meditație bazat pe cinci seturi de exerciții și pe principiile Adevăr-Compasiune-Toleranță. PCC a lăudat inițial practica pentru beneficiile sale fizice și mentale. Cu toate acestea, odată ce numărul practicanților Falun Gong a depășit numărul membrilor PCC, fostul lider al PCC, Jiang Zemin, a considerat-o o amenințare și a lansat o represiune la nivel național în iulie 1999.

Majoritatea acestor 100 de milioane de practicanți au suferit discriminări severe pentru credința lor în ultimii 26 de ani. Mulţi dintre ei au fost hărțuiți, arestați, reținuți, închiși și torturați. Mulți au fost supuși muncii forțate, abuzurilor psihiatrice și au devenit chiar victime ale recoltării forțate de organe la scară largă – o teroare fără precedent condusă de stat.

În comparație cu alte campanii politice lansate de PCC, persecuția Falun Gong poate că nu are cel mai mare număr de victime, dar natura persecuției este cea mai crudă – îndepărtează oamenii de conștiința lor și îi aliază cu răul, subminând astfel fundamentul umanității.

„În timp ce atacau adevărul, compasiunea și toleranța, Jiang și PCC au permis propagarea falsității, răului, violenței, otrăvii, răutății și corupției. Ce a urmat a fost un declin moral generalizat în China, care a afectat pe toată lumea”, afirmă Cele nouă comentarii despre Partidul Comunist, publicate în 2004.

De la publicarea acestei cărți, peste 450 de milioane de chinezi au renunțat la apartenența în organizațiile PCC, care include și cele două filiale ale sale: Liga Tineretului Comunist și Tinerii Pionieri.

Însă în afara Chinei, mulți oameni nu au recunoscut natura nemiloasă și malefică a PCC, în timp ce regimul își intensifică eforturile de a promova ideologia și propaganda comunistă la nivel global.

Istoria se repetă adesea. După ce milioane de oameni au murit în timpul foametei din Ucraina între anii 1932 și 1933, Walter Duranty, șeful biroului din Moscova al ziarului The New York Times (1922-1936) a negat acest lucru, l-a lăudat deschis pe Iosif Stalin și l-a atacat pe Gareth Jones, un jurnalist britanic care a relatat faptele. Duranty a câștigat chiar și un premiu Pulitzer pentru reportajele sale. The New York Times nu și-a cerut scuze pentru această denaturare a faptelor decât în 2018.

În ceea ce privește Holocaustul, când diplomatul polonez Jan Karski le-a povestit președintelui american Franklin Roosevelt și judecătorului Curții Supreme Felix Frankfurter în iulie 1943 despre experiența sa directă cu Holocaustul împotriva evreilor polonezi, aceștia au respins povestea.

„Nu pot să te cred”, a spus Frankfurter, care era evreu.

„Felix, nu poți să-i spui acestui om în față că minte”, a spus ambasadorul polonez. „Autoritatea guvernului meu îl susține”.

„Domnule ambasador, nu am spus că acest tânăr minte. Am spus că nu pot să-l cred”, a răspuns judecătorul. „Este o diferență”.

Pe măsură ce se adună nenumărate dovezi despre persecuția Falun Gong ordonată de PCC, inclusiv recoltarea forțată de organe susținută de stat, multe mass-media internaționale și oficiali guvernamentali au rămas tăcuți.

Vom vedea în viitor mai multe marcaje cu cuvintele „Niciodată din nou” sau „Fie ca soarta noastră să vă fie un avertisment”?

Numai timpul va spune.

Original Chinese article