The Diplomat: „În iulie 1999, PCC a creat exact lucrul de care se temea”

O grămadă de publicații ale grupului de meditație interzis Falun Gong ard pe o stradă din orașul Shouguang, în provincia Shandong din China, în timp ce rezidenții locali privesc, 4 August 1999. (Foto de Wu Zengxiang,Xinhua)

Pe 17 iulie 2025, practicanții Falun Gong au organizat o manifestație, o paradă și o comemorare cu lumânări în Washington D.C. În după-amiaza zilei de 17 iulie, la Centrul pentru Vizitatori al capitalei SUA a avut loc un forum pentru a cere încetarea persecuției Falun Gong exercitate de Partidul Comunist Chinez (PCC) acum 26 de ani și pentru a atrage atenția asupra modului în care persecuția regimului s-a extins și în SUA.

În anii ’90, practica de meditație și spiritualitate Falun Gong a apărut ca o activitate populară de sănătate, fitness și qigong în China, în parte datorită sprijinului oficial. Rămânând în mare parte sub radarul presei internaționale și chiar al unor părți din însuși Partidul Comunist, grupul a ajuns să cuprindă zeci de milioane de practicanți din profesii, clase sociale și regiuni diverse ale Chinei. La sfârșitul anilor ’90, Falun Gong a trecut treptat de la a fi susținut oficial, la a fi hărțuit. În iulie 1999, brusc și dramatic a devenit ținta unei vaste campanii de eradicare.

Înainte de 20 iulie - a 20-a aniversare a lansării uneia dintre cele mai mari campanii de persecuție religioasă din China modernă - am contactat diverse persoane pe care le-am cunoscut de-a lungul anilor și în timpul documentării pentru un raport Freedom House din 2017 privind religia în China, pentru a aduna amintiri despre acest moment fatidic de la practicanți Falun Gong, supraviețuitori ai torturii și alți activiști chinezi proeminenți.

Aici, opt persoane descriu viața înainte de interdicție, cum s-au desfășurat primele zile ale campaniei, impactul asupra vieților multor chinezi și ecoul lăsat în întreaga țară, 20 de ani mai târziu. Un element comun frapant în mărturiile lor este faptul că mulți cunosc personal prieteni, vecini sau membri ai familiei care practicau Falun Gong și care au murit din cauza abuzurilor poliției, oferind o imagine a dimensiunii pierderilor de vieți omenești provocate de PCC în urmă cu două decenii.

Bu Dongwei, practicant Falun Gong și supraviețuitor al lagărelor de muncă, sprijinit de Amnesty International, stabilit acum în California

Înainte de iulie 1999, locuiam în Beijing. În aproape fiecare parc din oraș puteai vedea oameni făcând exerciții Falun Gong dimineața. În weekend, eu și soția mea mergeam la Stadionul Acoperit Capital pentru a face exercițiile de meditație. De obicei, erau peste 2.000 de oameni acolo.

Pe 20 iulie 1999 mă aflam în Beijing. Prima mea reacție la aflarea veștii a fost că nu era corect ca PCC să interzică o practică atât de bună. Lucram atunci la o mare companie de stat, și după 20 iulie viața mea s-a schimbat complet. Directorul general și secretarul de partid din compania noastră au încercat să mă forțeze să renunț la Falun Gong. Am refuzat și am simțit presiune la locul de muncă. Eu și soția mea am decis să scriem scrisori către conducătorii de vârf ai Chinei, crezând că au înțeles greșit Falun Gong și cerându-le să reinvestigheze practica. Am fost arestați în iulie 2000 și trimiși în lagăre de muncă.

În 2006, când lucram la biroul din Beijing al Asia Foundation, cu sediul în SUA, am fost arestat din nou doar pentru că poliția a găsit câteva cărți Falun Gong în casa mea. Am fost trimis într-un lagăr de muncă pentru mai mult de doi ani. Amnesty International m-a inclus pe lista prizonierilor de conștiință și membrii săi au scris mii de scrisori către mine. Nu am primit niciuna. Totuși, cu ajutorul guvernului SUA și al comunității internaționale, am venit în Statele Unite cu fiica mea în noiembrie 2008, după ce am fost eliberat din lagărul de muncă.

Trei prieteni apropiați nu au fost la fel de norocoși. Au murit ca urmare a persecuției, inclusiv unul care a fost torturat până la moarte în centrul de detenție Fangshan din Beijing, în 2004, la vârsta de 47 de ani.

Yang Jianli, fost prizonier de conștiință chinez și fondator al „Initiatives for China”, locuind acum la Washington D.C.

Am auzit prima dată despre Falun Gong în anii ’90 de la un profesor care studia societatea chineză post-Tiananmen. Credeam că era doar unul dintre multele grupuri tradiționale chineze de qigong care apăruseră după incidentul din Tiananmen din două motive: pentru a umple golul de credință lăsat de pierderea încrederii în ideologia comunistă și pentru a practica metode de îngrijire a sănătății pe cont propriu deoarece nu exista un sistem de asigurări medicale adecvat.

Pe 20 iulie 1999, eram la UC Berkeley, găzduind o conferință academică, când am aflat că Falun Gong fusese interzis. Nu am fost complet surprins pentru că îmi era clar că mai devreme sau mai târziu, grupuri precum Falun Gong urmau să intre în conflict cu aparatul represiv al PCC deoarece partidul este suspicios față de orice grup organizat în afara lui, mai ales dacă are un alt sistem de credințe. Totuși, am fost surprins de cât de mult crescuse Falun Gong. Nu am realizat amploarea până nu am văzut cât de masivă era persecuția impusă de PCC. Am fost printre primii disidenți chinezi care s-au ridicat alături de practicanții Falun Gong pentru a condamna persecuția.

Când am fost închis în China în perioada 2002 și 2007 pentru activismul meu, în celula mea se aflau și practicanți Falun Gong. Ei erau tratați deosebit de dur pentru că era foarte greu, aproape imposibil, ca gardienii să le înfrângă gândirea independentă. Autoritățile foloseau tactici diferite pentru a-i face pe practicanți să renunțe la credință: pentru unii trimiteau „psihologi” din poliție bine antrenați să discute cu ei, pentru alții recurgeau la bătăi. În ambele cazuri auzeam strigăte din celule - fie „Falun Dafa este bună!”, fie țipete de durere în urma torturii.

Campania PCC împotriva Falun Gong m-a învățat că partidul nu va permite niciunui grup să aibă libertate și că trebuie să lucrăm împreună pentru a ne opune regimului și a ne susține reciproc.

Între timp, această campanie a contribuit de fapt la răspândirea practicii atât în interiorul, cât și în afara Chinei. Grupul a devenit unul dintre cei mai fermi critici ai PCC. Practicanții Falun Gong au dat dovadă de o rezistență remarcabilă, reprezentând o provocare constantă pentru PCC și contribuind la dezvoltarea unor tehnologii care îi ajută pe oamenii din China să treacă de Marele Firewall. Toate acestea au sporit cunoașterea și înțelegerea publicului chinez cu privire la natura PCC, oferindu-le informații și metode pentru a-și apăra singuri drepturile.

Într-un fel, în iulie 1999 PCC a creat exact lucrul de care se temea.

Teng Biao, renumit avocat chinez specializat în drepturile omului, care locuiește în prezent în Princeton, New Jersey

Pe 20 iulie 1999, eram doctorand la Universitatea Peking din Beijing când am auzit vestea că Falun Gong fusese interzis. Prima mea reacție a fost că părea să fie începutul unei noi mișcări politice inițiate de PCC și că era aparent împotriva statului de drept. Mă așteptam la o interdicție și la persecuții, dar totuși am fost surprins, ani mai târziu, când am aflat cât de brutală era persecuția.

Imediat după represiune, toți studenții au fost obligați să-și scrie opiniile și să le predea. Spre deosebire de majoritatea celorlalți, care au repetat propaganda oficială, eu am contestat persecuția și am cerut respectarea legii și libertatea religioasă. În 2007, am participat la prima echipă de apărare din China care a apărat public Falun Gong și a contestat temeiul legal al persecuției.

Apoi mi s-a retras dreptul de a profesa avocatura, mi s-a confiscat pașaportul, mi s-a interzis să apar în mass-media, mi s-a interzis să predau, am fost agresat, răpit, forțat să dispar de trei ori, mi-a fost percheziționată casa de către polițiști și am fost torturat cu brutalitate. Mulți dintre prietenii mei avocați au reprezentat cazurile practicanților Falun Gong care au fost torturați până la moarte sau au murit în mod curios în timpul detenției. Doi avocați chinezi renumiți pentru apărarea drepturilor omului pe care îi cunosc, Gao Zhisheng și Wang Quanzhang, au apărat cu curaj Falun Gong și sunt încă dispăruți sau în detenție pentru munca lor.

Campania oribilă împotriva Falun Gong a făcut ca mulți oameni să trăiască în frică. Majoritatea oamenilor se tem chiar să menționeze Falun Gong. Dar mulți practicanți Falun Gong au insistat să reziste persecuției, riscându-și libertatea și chiar viața. Din ce în ce mai mulți intelectuali și avocați au început să ia apărarea practicanților Falun Gong, în ciuda faptului că aceasta este o zonă interzisă.

Practicanţii Falun Gong meditează în public în Guangzhou în anul 1998, înainte ca Partidul Comunist Chinez să interzică grupul spiritual în anul 1999 (Credit: Minghui via Freedom House)

Crystal Chen, practicantă Falun Gong și supraviețuitoare a torturii, stabilită acum în Texas

Am învățat Falun Gong în 1997 în Guangzhou, provincia Guangdong, împreună cu mama mea. Ea suferise un accident vascular cerebral grav, paralizie și cancer la sân, dar s-a recuperat după câteva luni de practică. La vremea aceea Falun Gong era foarte popular în oraș. Pe lângă locurile de meditație din toate parcurile, aveam mai mulți colegi la serviciu care practicau, de asemenea, Falun Gong.

La începutul anului 1999 am simțit că ceva urma să se întâmple după ce presa de stat a difuzat propagandă negativă despre Falun Gong și s-a anunțat că membrilor de partid și ai ligii tineretului le era interzis să practice. Dar cruzimea deplină a persecuției a depășit orice îmi puteam imagina.

Pe 19 iulie 1999, poliția a hărțuit și arestat mai mulți coordonatori Falun Gong din Guangzhou. M-am alăturat unui grup local de practicanți pentru a face apel la biroul de petiții al orașului și provinciei, cerând eliberarea lor. Oficialii ne-au spus că problema Falun Gong trebuie tratată de guvernul central, așa că am decis să mergem la Beijing să depunem apel, și întâmplător am reușit să obținem bilete de tren pentru ziua următoare. Trenul a ajuns la Beijing pe 22 iulie. Nu auzisem nicio veste, dar simțeam că se întâmpla ceva grav.

A doua zi am mers să facem un apel pașnic. Am fost reținută și trimisă la Stadionul Sportiv Fengtai, într-o suburbie a Beijingului. Acolo am aflat despre interdicția totală a Falun Gong. Era o scenă dramatică. Zeci de mii de practicanți Falun Gong au fost aduși cu autobuzele pe stadion și forțați de poliția înarmată să stea în șiruri. Nimeni nu avea voie să scoată vreun sunet, în timp ce difuzoarele stadionului repetau în buclă știrile despre interdicție. Mă simțeam ca într-un film sumbru.

După aceea, viața mea a fost complet dată peste cap. Mi-am pierdut locul de muncă, casa mi-a fost percheziționată și bunurile confiscate. Am fost arestată, trimisă într-un lagăr de muncă și torturată. În iulie 2000, eu și mama mea am mers împreună la Beijing pentru a cere anularea interdicției Falun Gong. Am fost arestate și trimise în centre de detenție. Gardienii m-au încătușat de o țeavă de calorifer timp de trei zile, forțându-mă să le spun numele meu. Am văzut practicanți din toată China torturați cu bâte, atârnați sau electrocutați cu bastoane electrice; pielea lor era acoperită de vânătăi negre și arsuri.

Am fost trimisă într-un lagăr de muncă pentru doi ani. Una dintre metodele de tortură folosite acolo a fost legarea picioarelor în poziția de meditație lotus dublu timp de 14 ore, cu mâinile la spate. În cele din urmă am reușit să merg din nou, dar alte două femei au rămas permanent invalide din cauza acestei metode.

Mama mea, Li Naimei, a fost condamnată la același lagăr de muncă și torturată şi ea. Nu și-a mai revenit niciodată. În august 2006 a murit după eliberare, din cauza persecuției suferite acolo. Avea doar 63 de ani.

Liam O’Neill, profesor de liceu de limbă chineză în New Jersey și coordonator local Falun Gong

Am călătorit în China în primăvara anului 1999 pentru a face cercetări pentru lucrarea mea de licență despre renașterea budismului în țară. Am ajuns la o mănăstire din Beijing în mai, apoi am petrecut două luni locuind în alte mănăstiri din toată țara. Pe 19 iulie, am luat un tren de noapte înapoi spre Beijing pentru a petrece câteva zile la aceeași mănăstire, dar nu m-au mai lăsat să stau acolo. Întregul oraș era tensionat, chiar și comunitățile religioase neafiliate, pentru că era 20 iulie și Falun Gong tocmai fusese interzis.

În următoarele trei zile agitate petrecute la Beijing, șoferii de taxi și proprietarii de restaurante închideau orice încercare de discuție despre Falun Gong. La un moment dat m-am întâlnit cu un prieten american, student în China și practicant Falun Gong. El mi-a povestit cum a mers la locul public de meditație din Universitatea Tsinghua și a văzut un semn care spunea că Falun Gong este acum interzis, cum cunoștințe de-ale lui dispăreau în toiul nopții și cum auzise despre soldați înarmați cu puști automate care spărgeau ușile apartamentelor și scoteau oamenii din paturile lor.

Am ajuns înapoi în Statele Unite pe 24 iulie, încă încercând să înțeleg ultimele mele zile la Beijing. Mai târziu aveam să le numesc schimbătoare de viață pentru că ironic, în raport cu ceea ce încerca PCC să obțină, am început să practic Falun Gong la scurt timp după aceea.

Astăzi, la 20 de ani de atunci, predau limba chineză la un liceu din New Jersey și sunt coordonator voluntar pentru o mică comunitate de practicanți Falun Gong din nordul orașului New York. Sunt martor la un flux constant de oameni care sosesc în Statele Unite fugind din diferite părți ale Chinei, mulți cu povești îngrozitoare de detenție arbitrară și tortură. Aproape toți practicanții recent sosiți au fost atinși de brutalitatea persecuției fie prin familie, fie prin prieteni apropiați. Este un mic microcosmos a ceea ce se întâmplă în China, dar te face să te gândești la scara copleșitoare a tragediei.

Chen Pokong, cunoscut comentator politic chinez pro-democrație, care locuiește în prezent în New York.

Am auzit pentru prima dată despre Falun Gong în jurul anului 1993. Am considerat că era una dintre practicile populare de Qigong din acea vreme. Unii dintre cunoscuții mei care practicau Falun Gong mi-au spus că era extrem de benefic pentru sănătatea lor.

În 1999, când am auzit că Falun Gong a fost interzis, trăiam deja în exil în Statele Unite. Prima mea reacție a fost că PCC era prea sensibil față de un grup popular de qigong. Fusesem foarte încurajat când am văzut practicanții Falun Gong organizând o demonstrație pașnică și silențioasă pentru dreptul lor de a practica, în jurul complexului guvernamental central din Zhongnanhai, pe 25 aprilie 1999. Când Falun Gong a fost interzis în iulie, am fost surprins și supărat. Pe de o parte, nu era o surpriză pentru mine că PCC ar interzice un grup bine organizat și cu propriul set de credințe. Pe de altă parte, a fost o surpriză pentru mine să realizez că PCC nu tolera nici măcar o demonstrație pașnică a unui grup de qigong. Am simțit că tot mai mulți chinezi erau tratați ca dușmani de PCC, nu doar noi, activiștii pentru democrație.

Campania anti-Falun Gong a PCC a divizat din nou societatea chineză. O parte din poporul chinez este suspicioasă sau ostilă față de persoanele care au propriile convingeri. O altă parte din poporul chinez displace sau urăște PCC mai mult ca niciodată.

Dar există și o parte inspirațională a poveștii Falun Gong pentru mine, văzând că acești practicanți sunt atât de bine organizați și muncitori. Ei și-au înființat propriile mijloace de informare în masă, inclusiv posturi de televiziune, ziare și posturi de radio, precum și site-uri web. Acestea au subminat în mare măsură cenzura și represiunea PCC și au încurajat poporul chinez din întreaga lume.

Larry Liu, american de origine chineză și director adjunct al departamentului Guvern și Advocacy, Centrul de Informare Falun Dafa, Washington, D.C.

La sfârșitul anilor 1990, eram doctorand la Universitatea Washington din St. Louis când am început să practic Falun Gong. Pe 20 iulie 1999, eram în Missouri în vacanța de vară când am auzit că Falun Gong a fost interzis în China. Nu-mi venea să cred. Am crezut că guvernul chinez ne-a înțeles greșit, deoarece nu aveam niciun program politic și nicio motivație politică. Nu mă așteptam deloc la această interdicție. În mai și iunie 1999, guvernul chinez declarase că nu va interfera cu practica Qigong a oamenilor. Iar apelul din 25 aprilie de la Zhongnanhai fusese rezolvat pașnic de către premierul de atunci, Zhu Rongji.

La acea vreme, eram îngrijorat mai ales pentru mama mea, deoarece ea practica Falun Gong în China. La sfârșitul anului 2000, ea s-a dus de două ori în Piața Tiananmen pentru a protesta pașnic. A fost arestată, reținută și torturată. În cele din urmă, a fost eliberată. Poliția locală a amenințat-o că, dacă nu mă va convinge să renunț la practică și la activitatea din Statele Unite, nu va putea obține pașaportul pentru a mă vizita. Dar în 2004, tatăl meu, care nu practică Falun Gong, a solicitat pașapoarte pentru el și pentru mama mea și, în cele din urmă, le-a primit. Au părăsit China pentru a mi se alătura în Statele Unite în vara acelui an.

Însă un cuplu tânăr, foarte apropiat de mama mea, nu a reușit să scape de persecuție și și-a pierdut viața. Înainte de interdicție, ei meditau împreună cu ea în fiecare dimineață în parc. Soția a murit în septembrie 1999, în custodia poliției, la vârsta de 27 de ani, iar fiica ei avea mai puțin de doi ani. În 2003, soțul ei a fost torturat până la moarte într-un lagăr de muncă, la vârsta de 31 de ani, lăsând-o pe fiica lor de 5 ani orfană, care a trebuit să fie crescută de bunici. Persecuția Falun Gong este una dintre cele mai grave crime împotriva umanității din secolul XXI. Istoria îi va aminti pe cei care au avut previziunea și curajul să se pronunțe împotriva persecuției în această perioadă dificilă.

Sarah Cook este analist cercetător pentru Asia de Est la Freedom House, directoare a publicației China Media Bulletin și autoarea lucrării Bătălia pentru sufletul Chinei: renaștere religioasă, represiune și rezistență sub Xi Jinping.

https://thediplomat.com/2019/07/in-july-1999-the-ccp-created-exactly-what-it-had-feared/