13 mai 2025 a fost cea de-a 33-a aniversare a introducerii publice a Falun Dafa și ziua de naștere a Maestrului Li, fondatorul practicii. Practicanții din Italia au organizat activități în diferite părți ale țării în luna mai pentru a sărbători ocazia și pentru a-și exprima recunoștința infinită față de Maestrul Li.
Un turist din Turcia aflat în vizită la Florența le-a mulțumit practicanților pentru că au informat oamenii despre persecuția din China. O turistă în Milano a spus că vede speranță pentru umanitate prin popularitatea Falun Dafa care se răspândeşte în întreaga lume.
Sărbătorirea Zilei Mondiale Falun Dafa în faimoasa piață din Roma
Practicanții locali au organizat activități pentru a sărbători Ziua Mondială Falun Dafa în Piazzale Flaminio, pe 3 mai 2025.
Piazzale Flaminio se află în partea de nord-vest a centrului istoric al Romei. Este un important nod de transport pentru turiști și rezidenți locali și este o zonă plină de viață. Un grandios monument egiptean, Obeliscul Flaminio situat în centrul pieței, oferă o privire asupra istoriei antice a Romei. În apropiere se află grădini frumoase și o serie de cafenele și magazine. Este un loc ideal pentru turiști să ia o scurtă pauză în timp ce explorează Roma.
Mulți oameni care treceau prin zonă s-au oprit să privească practicanții demonstrând exercițiile și au ascultat explicațiile practicanților despre Falun Dafa. Mulți turiști au luat informații pentru a înțelege mai bine practica dedicată minţii și corpului.
Practicanții din Roma au organizat activități pe 3 mai 2025 pentru a sărbători Ziua Mondială Falun Dafa și ziua de naștere a Maestrului Li.
Practicanții din Roma îi urează Maestrului un călduros „La mulți ani!”
Florența: Un turist mulțumește practicanților pentru că au informat oamenii despre persecuție
Practicanții locali au organizat pe 13 mai 2025 un miting și diverse activități în Piazza Santa Croce din Florența, pentru a sărbători Ziua Mondială Falun Dafa.
Practicanții au sărbătorit Ziua Mondială Falun Dafa cu activități în Piazza Santa Croce, în centrul orașului Florența.
Practicanții din Florența îi urează Maestrului Li un călduros „La mulți ani!”
Practicanții au demonstrat exercițiile Falun Gong în fața panourilor de afișaj, atrăgând atenția turiștilor și a locuitorilor locali.
Un bărbat din Turcia aflat în vacanță s-a apropiat de practicanți pentru a afla mai multe despre Falun Gong. El a fost șocat să afle despre persecuția suferită de practicanții din China.
Bărbatul a spus că este important să se păstreze tradiția. El a spus că China are o istorie lungă, care trebuie protejată și promovată deoarece este principala legătură a omului cu cerul. El a mulțumit practicanților pentru că au informat oamenii despre persecuție și le-a transmis sincere urări de bine.
Milano: O turistă vede speranță în umanitate datorită popularității Falun Dafa
Practicanții din Milano au organizat sărbători pentru Ziua Mondială Falun Dafa în Parco Sempione, pe 4 mai 2025.
Practicanții din Milano au organizat activități în Parco Sempione pe 4 mai 2025 pentru a sărbători Ziua Mondială Falun Dafa și pentru a-i ura Maestrului un călduros „La mulți ani!”
Practicanții au demonstrat exercițiile și au împărțit fluturași, precum și baloane cu mesajul „Falun Dafa este minunată”. Au vorbit cu oamenii care s-au oprit să privească exercițiile. Muzica exercițiilor a creat o atmosferă calmă, iar mai multe persoane le-au spus practicanților că au simțit atmosfera ca fiind pașnică și senină.
Ziua Mondială Falun Dafa a fost stabilită pentru a marca prima dată când practica a fost prezentată publicului în Changchun, China, în 1992. Este o șansă pentru practicanți de a promova principiile Adevăr - Compasiune - Toleranță care sunt predate prin practică. Aceste principii ghidează practicanții în îmbunătățirea caracterului lor moral. Ziua Mondială Falun Dafa este şi o oportunitate pentru practicanți de a-și exprima recunoștința.
Mulți oameni s-au oprit să citească materiale despre Falun Dafa, să facă fotografii și să discute cu practicanții pentru a afla mai multe despre persecuția din China.
Un cuplu tânăr s-a apropiat pentru a spune că au observat activitățile practicanților în oraș în ultimele câteva săptămâni. Au căutat mai multe informații online, dar încă aveau multe întrebări. Un practicant le-a povestit cum Falun Dafa a fost prezentată oamenilor din întreaga lume și cum practicanții au rezistat pașnic persecuției din China în ultimii 26 de ani. Cuplul și-a exprimat admirația pentru rezistența, curajul și compasiunea demonstrate de practicanții din China și din întreaga lume.
O femeie spaniolă aflată în vacanță la Milano a stat mult timp citind informațiile afișate de practicanți. Ea a spus că deseori se gândește că lumea de astăzi este în declin iar valorile morale se deteriorează. Cu toate acestea, după ce a văzut fotografii cu popularitatea Falun Gong la nivel global și a ascultat povești despre valorile morale înalte ale practicanților și eforturile lor continue de a crește gradul de conștientizare cu privire la persecuție, ea a spus că încă mai există speranță în lume.
Mai multe persoane s-au apropiat de practicanți și au întrebat dacă această practică este similară cu qigong și taichi. Ei și-au exprimat un interes deosebit când practicanții le-au spus că ceea ce diferențiază Falun Gong de alte practici spirituale sunt învățăturile care îi ghidează pe oameni să-și îmbunătățească starea spirituală. Oamenii au spus că vor să încerce.
Practicanții din Veneția și Sardinia sărbătoresc Ziua Mondială Falun Dafa
Practicanții din Veneția au participat la un eveniment comunitar, Dolo in Fiore, în Dolo, pe 1 mai 2025, pentru a împărtăși beneficiile uimitoare ale practicării Falun Dafa și pentru a sărbători pe 13 mai Ziua Mondială Falun Dafa.
Ei au afișat informații despre exerciții și practică și au împărțit oamenilor fluturași și flori de lotus. Mulți oameni și-au exprimat interesul față de Falun Dafa și au spus că au învățat multe lucruri noi după ce au vorbit cu practicanții.
Practicanții din Veneția au organizat o expoziție la un eveniment comunitar în Dolo, pe 1 mai 2025, pentru a prezenta practica spirituală.
În mod similar, practicanții din Sardinia au organizat activități pentru a prezenta Falun Dafa oamenilor pe strada Via Roma din capitala Cagliari, pe 11 mai 2025.
Practicanții din Sardinia au sărbătorit Ziua Mondială Falun Dafa prin activități organizate la Cagliari pe 11 mai 2025.
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.