Seriozitatea căsătoriei

(Minghui.org) Pe măsură ce standardele morale continuă să decadă în societatea de astăzi, divorțul a devenit tot mai frecvent în ultimii ani, iar oamenii, în general, nu mai sunt surprinși când se întâmplă. Unii cred că, dacă un cuplu nu se înțelege, mai bine se despart, iar mulți consideră divorțul și recăsătoria drept un lucru pe care fiecare ar trebui să-l poată face liber, fiind vorba de „viața lor privată”. Sunt profund îngrijorat de faptul că inimile oamenilor nu mai sunt la locul potrivit. Ei privesc căsătoria ca pe un bun de consum: dacă nu le place, o returnează sau o schimbă. Relațiile extraconjugale au ajuns chiar să fie „la modă”.

Cred că cei care adoptă astfel de comportamente nu conștientizează importanța fidelității în căsătorie, așa că am scris acest articol pentru a le reaminti colegilor practicanți și altor cititori cât de serioasă este căsătoria.

Ce înseamnă adevăratele binecuvântări?

Conform culturii tradiționale, fericirea se întemeiază pe virtuțile cuiva, iar cel care face bine și se poartă corespunzător va fi binecuvântat. Este contraproductiv să faci orice pentru a-ți satisface dorințele egoiste.

În China antică se credea în cinci tipuri de binecuvântări: viață lungă, bogăție, sănătate și pace, virtuți bune și o moarte bună. Pentru mine, cea mai importantă este a patra binecuvântare, virtuțile bune, fiindcă virtuțile sunt cauza și temelia binecuvântărilor, iar binecuvântările sunt rezultatul și manifestarea virtuților.

Cele cinci binecuvântări reflectă valorile strămoșilor: omul ar trebui să se mulțumească cu sănătate trupească și sufletească, hrană și îmbrăcăminte îndestulătoare, caracter bun, viață lungă și o moarte bună, fără a râvni la mai mult, precum dragostea pasională ori un aspect atrăgător, după care tânjesc oamenii de azi.

În comparație cu strămoșii, oamenii de azi au mai multe bunuri materiale, dar sunt mai puțin fericiți; au pofte nesățioase, însă nu se pot bucura de pace și liniște. Unii celebri urmăresc încă „iubirea” la vârste foarte înaintate; se pot îndrăgosti brusc și, la fel de brusc, pot ieși din iubire și cădea în depresie. Astfel de persoane sunt departe de a trăi adevărata fericire. S-a observat că un procent mare dintre cei care au început să se întâlnească încă din tinerețe au șanse mai mari de relații extraconjugale, abuz de droguri și depresie, ceea ce ar putea fi o pedeapsă divină.

În vechime, căsătoria era văzută ca o relație predestinată, bazată pe aranjamentele părinților și pe sfatul pețitorilor, nu pe urmărirea „iubirii”. Oamenii de azi, care nu mai văd căsătoria ca pe ceva rânduit de divinitate, definesc o căsnicie fericită prin „starea de bine” din relație și prin găsirea „persoanei potrivite”. Este comun ca oamenii să aibă multiple relații, să locuiască împreună înainte de căsătorie, să aibă aventuri extraconjugale și să divorțeze și să se recăsătorească, căutând un partener ca și cum ar alege un produs. Unele teorii afirmă chiar că a avea mai multe relații poate îmbunătăți capacitatea de a alege „soțul potrivit”.

Unele studii au constatat că modificările din creier după îndrăgostire sunt similare celor apărute după consumul de droguri. Pentru cei care savurează senzația de „a fi îndrăgostit”, dacă nu mai simt acea exaltare, își părăsesc partenerul și trec la altcineva.

Mulți dintre cei care au aventuri extraconjugale simt că au găsit leacul pentru „căsnicia lor nefericită”, când, de fapt, a fost doar o doză de anestezic. În majoritatea cazurilor, „iubirea adevărată” pe care cred că au găsit-o nu durează mult. După ce dispare „fericirea” inițială, durerea este și mai mare decât înainte.

Cum vedeau oamenii din China Antică relația dintre bărbați și femei

Consecințele cumplite chiar și ale unui gând greșit

În cartea Ghid Antic pentru Educație Morală, o poveste relatează despre un cărturar care se credea un scriitor talentat și pe care toată lumea îl lăuda. Într-o noapte, s-a întors acasă beat și s-a amăgit cu gândul: „Dacă trec examenul imperial, o voi lua pe fiica vecinului meu drept concubină.” În aceeași noapte, un scrib al cărui spirit a fost luat de Zeul Pământului, i-a arătat o cărticică în care era scris numele cărturarului. În cărticică era o notă scrisă cu cerneală roșie care spunea: „Chiar dacă gândurile lui sunt simple amăgiri, ele izvorăsc din greșeli morale.” Din cauza gândurilor sale greșite, la un moment dat, el va fi pedepsit prin îngheț și înfometare timp de o zi.” Mai târziu, într-adevăr, cărturarul aproape a înghețat și a murit de foame.

Într-o altă poveste din Ghidul Antic pentru Educație Morală, cărturarul Li a mers să stea la un han pentru a susține examenul imperial. Proprietarul hanului a fost extrem de entuziast când a sosit acesta, spunând că în noaptea precedentă visase că Zeul Pământului i-a zis: „Mâine va veni un domn Li. El se va clasa primul la examenul imperial. Tratează-l bine.” Li a fost extrem de bucuros să audă asta. A început să contemple divorțul de soția sa săracă și căsătoria cu o persoană mai bine situată după ce va deveni funcționar. A doua zi, proprietarul hanului l-a visat din nou pe Zeul Pământului, care i-a spus: „Acest tânăr cărturar nu are o inimă bună. El se gândește deja să-și abandoneze soția înainte chiar de a fi obținut un titlu oficial. Prin urmare, va pica examenul imperial!” Într-adevăr, Li s-a întors disperat după ce a picat examenul.

Ca ființă umană, conștiința cuiva trebuie să fie demnă de cer și pământ. După cum spune vechea zicală: „Nu ar trebui să existe nicio faptă care să nu poată fi spusă altora și niciun gând care să nu poată fi spus cerului.”

Schimbarea destinului cuiva

Într-o carte chineză veche, Comentariu la Tratatul lui Tai Shang despre Acțiune și Răspuns, există o poveste despre „transformarea nenorocului în binecuvântare prin sfătuirea altora să facă bine”.

Un om frivol și risipitor, care frecventa bordelurile, a primit pe stradă de la cineva o carte despre moralitate. A citit-o și a rămas uluit: „Comportamentele descrise în această carte sunt la fel ca ale mele – este ca și cum ar fi scrisă despre mine. Ce prost sunt! Sfinții au sfătuit împotriva adulterului, dar eu sunt atât de atașat de el și am făcut lucruri care să mă distrugă!”

Chiar în acea zi, a ars tămâie și a îngenuncheat să se roage, jurând să nu mai comită niciodată adulter. A jurat, de asemenea, să tipărească și să distribuie o mie de exemplare ale cărții pentru a ispăși păcatele pe care le comisese. Și-a îndeplinit jurămintele și, într-adevăr, a ajutat la schimbarea multor oameni de toate vârstele. Deoarece și-a regretat greșelile la timp și i-a îndemnat cu vigoare pe alții să facă bine, nu numai că s-a bucurat de o viață lungă, dar a avut și mulți nepoți buni, care au fost binecuvântați cu bogăție.

Într-o altă poveste, unui cărturar i-a fost anulat meritul de către Dumnezeu pentru că a scris o scrisoare de divorț pentru altcineva. Astfel de povești explică recompensele și pedepsele cerești pentru ființele umane. La început, el nu știa care fusese greșeala sa. Apoi a realizat că era pentru că se abătuse prea mult de la valorile tradiționale. A înțeles că divorțul se abate de la voința lui Dumnezeu și nu este în concordanță cu tradiția, că până și cei care îi ajută pe alții să divorțeze sunt condamnați. Cărturarul a reușit apoi să-i convingă pe cei doi să se recăsătorească și i-a împiedicat pe mulți alții să divorțeze. După aceea, cariera sa politică a înflorit. Nu e de mirare că există o veche zicală chinezească: „Mai degrabă dărâm zece temple decât să distrug o căsnicie.” Cei din vechime credeau despre căsătorie că aceasta este „o uniune făcută în cer” și este un aranjament al lui Dumnezeu, care nu poate fi distrus după bunul plac.

Desfrâul este cel mai mare rău

Wenchang Wang, o zeitate taoistă cunoscută drept Zeul Culturii și Literaturii, a spus: „Cerul trimite adesea calamități asupra celor desfrânați și lacomi, iar plata este foarte rapidă. Unii nechibzuiți, totuși, sunt la fel de ignoranți ca și cum ar visa și nu au simțul temerii; dacă se complac în astfel de comportamente fără reținere, se vor confrunta cu calamități în orice moment.”

Lumea de astăzi este în haos, cu albul și negrul inversate și moralitatea un lucru de domeniul trecutului. Nu este neobișnuit ca „elita”, care poate fi pricepută și elegantă, să aibă relații sexuale nepotrivite și totuși să se considere virtuoasă. Dar oamenii cu un caracter moral adevărat nu se vor complace în intenții desfrânate. În dramele romantice, protagoniștii pot părea, în rolurile lor, curajoși și drepți, dar apoi se implică în relații lipsite de etică. Pentru mine, astfel de protagoniști nu sunt eroi admirabili, deoarece desfrâul este întotdeauna piatra de încercare a moralității.

Căsătoria în cultura și societatea occidentală

Povestea unei actrițe

Actrița Vivien Leigh l-a plăcut imediat pe Laurence Olivier când s-au întâlnit prima dată în timpul reprezentațiilor lui Leigh cu piesa Masca Virtuții la Londra în 1936, deși amândoi erau căsătoriți și aveau un copil. Au început o aventură secretă până când fiecare a divorțat și au putut să se căsătorească în 1940. Dar în doar câțiva ani, Leigh s-a îmbolnăvit de tuberculoză cronică, luptându-se în același timp cu tulburarea bipolară și depresia. Relația cuplului a atins punctul cel mai de jos în 1958, după aproape 20 de ani de căsnicie. Dar înainte de divorțul lor oficial din 1960, Olivier începuse deja să se întâlnească cu o actriță cu 22 de ani mai tânără decât el. Leigh a murit de tuberculoză în 1967.

Există o zicală în chineză: „Femeile frumoase duc vieți nefericite.” Am constatat că acesta este într-adevăr cazul de multe ori. Femeile frumoase atrag mulți pretendenți, inclusiv bărbați cu caracter îndoielnic, care pot face eforturi mari pentru a le poseda. Bărbații cu caracter bun par mai dispuși să aibă încredere în soartă, sunt generoși și amabili și, în general, nu hărțuiesc.

Este la fel de important ca femeile frumoase să aibă mintea limpede, să nu se lase purtate de val, să susțină valorile tradiționale și să stea departe de cei cu caracter îndoielnic.

Există o poveste în budism despre un rege și regina sa foarte frumoasă, care se iubeau foarte mult. După ce ea a murit, Bodhisattva i-a spus regelui îndurerat: „Deoarece a fost excesiv de mulțumită de frumusețea ei și a trăit o viață de comoditate și inactivitate, ea a renăscut acum în acest cadru ca un gândac de bălegar.” Povestea îmi arată importanța de a fi recunoscător și umil și de a te purta cum se cuvine.

Regine în Iad

În poemul său Divina Comedie, Dante relatează călătoria sa vizionară prin Iad, Purgatoriu și Rai. În al doilea cerc al Iadului, el descrie sufletele celor învinși de desfrâu. Acești păcătoși trupești sunt pedepsiți pentru că au permis dorințelor lor să le copleșească rațiunea. Sufletele sunt veșnic măturate de vânturi aprige, necruțătoare, ale unor furtuni violente, fără odihnă.

Multe dintre sufletele din al doilea cerc al Iadului erau regine de diferite naționalități, precum Semiramida, regina Asiriei; Didona, regina Cartaginei; Cleopatra, regina Egiptului; Elena, regina Spartei; Paris, care s-a îndrăgostit de Elena și a răpit-o, declanșând astfel Războiul Troian de Zece Ani; și Tristan, care s-a îndrăgostit de propria mătușă, Isolda. Datorită prezenței atâtor conducători printre cei desfrânați, a fost numit „cântul reginelor”.

Se face o mențiune specială despre un cuplu, Francesca și Paolo, care au murit pentru „dragoste”. Tatăl Francescăi a aranjat ca ea să se căsătorească cu un nobil care era infirm, urât și brutal. După ce s-au căsătorit, ea s-a îndrăgostit de cumnatul ei, Paolo, care era tânăr și chipeș. Când soțul ei a aflat despre relația lor, i-a ucis, iar din cauza crimei lor de adulter, au fost pedepsiți în al doilea nivel al Iadului.

Mulți oameni ar crede probabil că Francesca era nevinovată, că doar își urmărea propria fericire. Dar standardul lui Dumnezeu este diferit: Indiferent cât de nesatisfăcătoare este căsnicia cuiva, nu îi este permis să urmărească „dragostea” extraconjugală. Într-o căsnicie nefericită, cineva poate plăti karma sa din trecut. Dacă cineva nu acceptă acel destin și încearcă să lupte împotriva lui, poate crea mai multă karma și poate ajunge într-o situație și mai îngrozitoare după moarte.

Dante o întreabă pe Francesca cum a început relația ei cu Paolo. Ea a spus că citeau împreună în grădină cartea Lancelot al Lacului. În carte, Lancelot, care era primul Cavaler al Mesei Rotunde al Regelui Arthur, s-a îndrăgostit de Regina Guinevere și, în timpul unei întâlniri în grădină, „a căzut prizonier al iubirii” și a sărutat-o. Citind aceasta, Francesca și Paolo au început, de asemenea, să se sărute și au comis un mare păcat de atunci înainte.

Este căsătoria fără iubire imorală?

Poate ați auzit zicala "Căsătoria fără iubire este imorală", și oamenii ar putea considera că acesta este un motiv întemeiat pentru a urmări iubirea. De fapt, această expresie provine de la Friedrich Engels care considera că doar o căsătorie bazată pe iubire este morală. Această declarație nu reprezintă un adevăr absolut.

În Capitolul 7 din "Cum Conduce Spectrul Comunismului Lumea", se spune: "Haosul sexual este o caracteristică înnăscută a ideologiei comuniste. Se presupune că Marx și-a violat menajera; l-a însărcinat pe Engels să crească copilul rezultat. Engels a conviețuit cu două surori. Lenin a întreținut aventuri extraconjugale timp de ani de zile..." "Ceea ce Marx și Engels au promovat, deși înfrumusețat cu expresii precum 'libertate', 'eliberare' și 'iubire', nu era de fapt nimic mai mult decât abandonarea responsabilității morale personale și supunerea față de dorință."

O căsătorie fericită nu este atât de simplă precum doi oameni care se iubesc unul pe celălalt. Însă pentru a obține audiențe ridicate, editurile și posturile de televiziune promovează povești cu aventuri extraconjugale. Acestea transmit ideea că o persoană va găsi "fericirea" dacă descoperă "persoana potrivită." Însă conform credințelor tradiționale, viața unei persoane este deja predestinată și este contraproductiv să caute binecuvântări care nu îi sunt sortite.

Influențe contemporane

În timp ce creșteam, filmele romantice erau răspândite, iar educația promova valorile celebrității și bogăției. Oamenii nu mai apreciază moralitatea. Și eu consideram că iubirea era valoarea supremă, mai presus de căsătorie și moralitate.

În filmele romantice, protagoniștii sunt toți "frumoși" și "încântători", astfel încât oamenii pot fi ușor îndoctrinați de această eroare și să creadă că păstrarea căsătoriei este imorală și prostească.

În timp ce oamenii din China antică foloseau expresia "a se respecta unul pe celălalt ca pe oaspeți" pentru a descrie o căsătorie fericită, eu obișnuiam să consider că strămoșii erau plictisitori și conformiști și nu aveau drepturi umane sau vreo libertate. Ulterior am realizat că, deși oamenii din prezent sunt foarte liberi, ei sunt mai îndepărtați de fericire. De fapt, se pare că adecvarea morală nu este o constrângere, ci o protecție, întocmai ca un parapet care pe un drum montan protejează un vehicul să nu cadă în prăpastie. Zicale vechi precum "Fără contact neglijent între bărbați și femei" nu sunt de fapt niciodată învechite, și este bine să le respectăm cât mai fidel posibil și să stabilim bariere de protecție pentru a ne feri de cădere.

Acum câteva decenii, persoanele care se comportau imprudent, indiferent cât de frumoase sau talentate ar fi fost, erau considerate "lipsite de modestie." Persoanele care se implicau în aceste relații romantice imorale erau judecate în spatele lor din cauza "comportamentului lor nepotrivit."

În prezent, oamenii onești sunt ținta batjocurii. Când își caută un partener, oamenii apreciază acum "farmecul" și "pasiunea", preferând persoane lacome și egoiste în locul celor care sunt oneste și echilibrate. Chiar și după căsătorie, unii oameni rămân cu inima neliniștită și continuă să fie în căutarea unei iubiri captivante.

Asemenea filmelor, literatura contemporană și operele de artă au jucat, de asemenea, un rol important în declinul moral actual. Poveștile captivante îi fac pe oameni să simtă că setea lor a fost astâmpărată, și devin dependenți de acest opium pentru minte. Unele persoane văd chiar viața ca pe o piesă de teatru și caută acele momente "frumoase" și "romantice", chiar dacă ele pot fi ireale sau lipsite de etică.

Reflectând asupra propriei persoane

Obișnuiam să visez la o iubire măreață. Doream să trăiesc "iubirea" și sentimentul de a fi profund iubită și apreciată. Nu mă interesa cine era cealaltă persoană. De fapt, nu mă gândeam la a iubi cealaltă persoană—mă iubeam pe mine însămi. Chiar credeam că există cineva care m-ar iubi și nu m-ar putea uita niciodată. Într-adevăr, privind în urmă, acelea erau vise cu ochii deschiși ridicole, narcisiste și naive.

Obișnuiam să consider că mariajul meu nu se baza pe o "iubire profundă" și credeam că doar cuplurile care erau "profund îndrăgostite" ar avea o căsnicie reușită. Însă în realitate, am văzut prea multe cupluri a căror "dragoste pasională" a trecut de la "iubire" la "conflict", în timp ce multe cupluri care păreau să aibă o relație liniștită erau căsătorite fericit. Aproape că am divorțat de soțul meu pentru a căuta "senzații tari." Dar apoi am realizat că nu asta îmi doream. Am început să-mi prețuiesc căsnicia și să-mi respect soțul. Relația noastră încordată s-a îmbunătățit, și ne-am înțeles bine. Așadar, rezolvarea nemulțumirilor și tratarea reciprocă cu bunătate este cea mai bună modalitate de a avea o căsnicie fericită. Nu poți doar să fugi de problemă, gândind "Cealaltă persoană nu este 'cea potrivită' pentru mine."

Unele cupluri pe care le cunosc au avut inițial o relație plăcută, dar în timp, au început să se displacă și să se certe între ei. Consider că acest lucru se întâmplă adesea pentru că sunt prea dornici să fie lăudați și să audă vorbe bune și nu suportă când cealaltă persoană le scoate în evidență defectele.

Unele persoane caută, de asemenea, "puncte comune" la partenerii lor. Însă aceasta poate dezvălui atașamentele lor față de complimente, acceptare și dorință. Sub suprafața "iubirii adevărate" se află slăbiciunea umană. Chiar și când oamenii simt că au găsit "puncte comune" pe teme nobile, aceasta este doar o iluzie înainte ca toate defectele să fie dezvăluite, și poate exista încă o dorință puternică ascunsă dedesubt.

Cei care se implică în aventuri extraconjugale pot crede că sunt atrăgători. Dar sunt orbiți de propriul ego și au abandonat codurile morale. Acest lucru are legătură și cu îndoctrinarea de către dramele romantice, care exploatează aroganța și emoțiile oamenilor.

Oamenii plătesc pentru egoismul lor

Infidelitatea față de soț sau soție duce adesea la nenorociri și afectează mai multe familii. Cei care își înșală partenerul și se recăsătoresc au adesea căsnicii mai proaste și pot înșela din nou. Cei implicați în relații extraconjugale au, de regulă, un prag moral mai scăzut sau nu sunt dispuși să renunțe la interesele personale când apar conflicte. Prin contrast, oamenii altruiști se concentrează mai puțin pe ei înșiși și găsesc o fericire mai mare.

O inimă egoistă îl face pe om nefericit, neîmplinit, nemulțumit, mânios, invidios și așa mai departe. A te pune pe tine pe primul loc nu înseamnă întotdeauna că faci cu adevărat ceva benefic pentru propria ta stare de bine. Suntem responsabili pentru tot ceea ce facem și trebuie să ne întrebăm dacă acțiunile noastre sunt în acord cu principiile cerești.

În unele piese, când oamenii sunt interogați de funcționari ai lumii de dincolo, ei nu pot nega rolul lor în aranjament sau să se apere, deoarece toate faptele greșite le sunt arătate limpede.

Deși nu pot vedea alte dimensiuni, cu cât mă gândesc mai mult, cu atât mă înspăimânt mai tare. Dacă aș putea vedea cu adevărat totul și aș ști în ce se transformă toate aceste gânduri rele, nu aș regreta și mai mult că am fost atât de ignorantă față de principiile cerești?

Într-o piesă, un cărturar întâlnește un grup de fantome și le întreabă de ce nu se căiesc pentru a căuta eliberarea. Fantomele răspund: „Trebuie să te căiești înainte de a muri; după moarte nu mai este posibil.” Una dintre fantome îl îndeamnă pe cărturar: „Noi, fantomele flămânde, nu avem cum să-ți plătim vinul pe care ni l-ai dat, așa că doresc să-ți dau un sfat: «Trebuie să te căiești cât ești în viață.»”

Aici doresc să îmi sfătuiesc sincer prietenii: Nu ignorați problema dorinței carnale, nici măcar gândurile nepotrivite. Divinul știe tot. Nu doar că trebuie să fim atenți la propriul comportament, ci și să facem tot posibilul să-i convingem pe ceilalți să nu își creeze karmă în această privință.

Concluzie

Nevoile oamenilor sunt limitate, însă dorințele noastre pot fi nelimitate. Ar trebui să învățăm să fim mulțumiți cu o burtă plină, haine călduroase și sănătate bună, asemenea „celor cinci binecuvântări”. Conceptele moderne i-au împins pe oameni să caute „înflăcărarea” iubirii și a fanteziei. Moralitatea este în declin. În trecut, căutarea senzațiilor tari se manifesta sub forma dependenței de țigări și alcool. În prezent, ea se manifestă ca dependență de droguri și promiscuitate sexuală. Oricare dintre acestea te poate adânci într-o depresie severă. Îmbibați de concepte moderne, oamenii gonesc pe drumul lăcomiei nesfârșite și s-au îndepărtat de mult de starea de calm și liniște necesară fericirii.

Strămoșii ne-au lăsat atâtea povești despre cauză și efect în această privință, iar ele sunt mereu bune aduceri-aminte pentru a împiedica lumea să se afunde în dorință fără margini.

Purtați-vă frumos cu soții și soțiile voastre și prețuiți ceea ce aveți. A fi mulțumit și recunoscător și a păzi bunătatea inimii tale—aceasta este binecuvântarea ta.