25 aprilie: Un apel legal pe care Oficiul Central pentru Apeluri l-a denumit iniţial „adunare”

În societatea occidentală, „apel” este un termen rar folosit. Cetățenii au modalități de a-și exprima opiniile și nu este neobișnuit ca mii de oameni să se adune în fața reședinței președintelui sau a capitalei unei țări pentru a protesta.

De cealaltă parte a Oceanului Pacific, în China, pe 25 aprilie 1999, peste 10.000 de practicanți au mers la Biroul Central pentru Apeluri de la intrarea de vest a Zhongnanhai pentru a face apel pentru Falun Gong. Ei au stat liniștiți pe trotuar ore întregi, dar nu au blocat pietonii sau vehiculele. Nu au existat pancarte, nimeni nu a strigat sloganuri şi nici nu a făcut scandal. Polițiștii au discutat între ei și problema a fost rezolvată în cele din urmă. Acesta a fost numit „cel mai mare, mai rațional și mai perfect apel din istoria Chinei”, iar unele mass-media internaționale au declarat: „Raționalitatea afișată de ambele părți în apelul din 25 aprilie de la Zhongnanhai este fără precedent în istoria Chinei”.

Cu toate acestea, astăzi, impresia multor chinezi despre incident este că practicanții Falun Gong au încercat să atace Zhongnanhai, iar evenimentul a cauzat decizia ulterioară a Partidului Comunist Chinez (PCC) de a suprima grupul. Unii occidentali apropiați de PCC au repetat versiunea regimului: Practicanții Falun Gong au asediat guvernul.

Să clarificăm câteva concepții greșite.

Cine are dreptate: Biroul de Petiții pentru Afaceri de Stat și Biroul de Securitate Publică din Beijing sau Jiang Zemin?

În primul rând, apelurile sunt permise în China, iar Biroul Central de Petiții se află la intrarea de vest a Zhongnanhai. Intrarea în Zhongnanhai dă spre Xinhuamen pe strada Changan, dar niciun practicant Falun Gong nu a mers spre Xinhuamen în timpul apelului. Prin urmare, practicanții nu au asediat Zhongnanhai.

În al doilea rând, la două luni după incidentul din 25 aprilie, Biroul Central de Petiții, Biroul de Apel de Stat și Biroul de Securitate Publică din Beijing au publicat anunțuri și au afirmat că apelanții „s-au adunat în jurul Zhongnanhai”. Nu au spus că aceștia „au înconjurat Zhongnanhai”.

A doua zi, pe 27 aprilie 1999, directorul Biroului de Petiții pentru Afaceri de Stat a declarat că practicanții Falun Gong „s-au adunat” în Beijing în timpul unui interviu cu un jurnalist de la Xinhua News și a subliniat: „Guvernul nu a oprit niciodată nicio activitate care îmbunătățește sănătatea. Oamenilor le este permis să aibă opinii diferite”. Acest lucru arată că apelul din 25 aprilie a fost legal.

Două luni mai târziu, pe 14 iunie, în ziarele, televiziunile și posturile de radio din China a fost publicat simultan un anunț public din partea Biroului Central și a Biroului de Petiții pentru Afaceri de Stat, conform căruia nicio practică nu a fost vreodată interzisă de guvern.

Acest lucru indică faptul că guvernul era nehotărât dacă să facă presiuni sau să persecute Falun Gong la acel moment. Din informațiile dezvăluite ani mai târziu, 6 din 7 membri ai Comitetului Permanent al Biroului Politic s-au opus suprimării Falun Gong. Liderul PCC de atunci, Jiang Zemin, a fost cel care a afirmat într-un articol publicat în Cotidianul Poporului din 13 august 1999 că apelul din 25 aprilie al practicanților Falun Gong „asedia Zhongnanhai”.

Falun Gong a sfidat PCC sau Jiang Zemin a abuzat de puterea sa?

De ce s-au adunat practicanții Falun Gong lângă centrul politic al PCC? Provocau ei puterea regimului? A fost acesta motivul fundamental care a determinat regimul să se hotărască să eradicheze grupul?

În decembrie 1998, postul de televiziune din Shanghai a transmis următoarele: „În această dimineață devreme, aproape 10.000 de entuziaști Falun Gong din oraș s-au adunat la centrul sportiv din Shanghai pentru a promova exercițiile. Fondatorul, domnul Li Hongzhi, a predat pentru prima dată Falun Gong în mod public în 1992 și de atunci practica a devenit populară printre oamenii din țară. Învățăturile unice ale Falun Gong au fost o gură de aer proaspăt și până în prezent, oameni din toate regiunile țării, precum și din Hong Kong, Macao și Taiwan au format spontan grupuri pentru a practica exercițiile împreună. Falun Gong s-a răspândit și în Europa, America, Australia și Asia. Aproximativ 100 de milioane de persoane din întreaga lume practică Falun Dafa. Acesta este un reportaj realizat de jurnalistul postului nostru.”

Falun Gong a fost pentru prima dată predat public în 1992. Domnul Li Hongzhi a ținut primul curs introductiv în Changchun pe 13 mai 1992. Practica se bazează pe principii precum adevăr, compasiune, toleranță și include cinci seturi de exerciții ușoare. În mai 1998, cel mai important birou sportiv al țării a efectuat o investigație amănunțită asupra Falun Gong. În septembrie, o mică echipă de experți medicali a examinat 2.553 de practicanți din Guangdong. Rezultatele arată că practica este eficientă în proporție de 97,9% în îmbunătățirea sănătății.

Printre practicanți se aflau ofițeri militari pensionați, ofițeri de rang înalt ai PCC, ofițeri militari, muncitori obișnuiți, lectori universitari și așa mai departe. Falun Gong s-a răspândit pe scară largă din om în om și a primit recenzii bune într-o perioadă scurtă de timp.

Falun Gong nu a început în China ca o religie, ci ca o formă de qigong. Prin urmare, printre ofițerii de rang înalt ai PCC, mulți au crezut că qigong-ul era o formă de exercițiu care îmbunătățea sănătatea fizică și au făcut mare caz ridicându-l la nivel de ideologie.

Jiang Zemin, președintele de atunci al Chinei, a crezut că Falun Gong concura cu el pentru atenție, ca urmare a popularității sale în creștere. El se simțea împărat, așa că era invidios. Încă din 1996, Jiang a autorizat securitatea publică a Chinei să acorde atenție activităților practicanților Falun Gong. În anii 1997 şi 1998 au existat incidente în care practicanții Falun Gong au fost tratați pe nedrept în toate părțile țării. În 1999, mai mulți practicanți din Tianjin au fost arestați iar publicarea cărților Falun Gong a fost interzisă. În anumite zone, oamenilor nu li s-a permis să practice în mod deschis. Dacă lucrurile continuau astfel, practica risca să fie scoasă în afara legii. Un grup de practicanți care au beneficiat de pe urma practicii Falun Gong a decis să meargă la Beijing pentru a face apel, în speranța de a garanta un mediu de cultivare pașnic și sigur.

Deși premierul de atunci, Zhu Rongji, a avut o întâlnire amiabilă cu practicanții în timpul apelului din 25 aprilie și practicanții au plecat în liniște după aceea, Jiang Zemin a răsturnat curând rezultatele și două luni mai târziu, la 20 iulie 1999, a lansat o arestare majoră a practicanților Falun Gong și o persecuție brutală care continuă şi astăzi, 26 de ani mai târziu.

Acuzațiile false ale lui Jiang Zemin au dus la o prăbușire a valorilor morale în declin ale Chinei

După 1999, sistemul de apeluri și reglementările din China au devenit întortocheate.

PCC utilizează sistemul său de petiții pentru a le oferi oamenilor care au fost tratați pe nedrept o ultimă fărâmă de speranță. Cu toate acestea, ceea ce îi așteaptă este o rețea uriașă de poliție numită „experiența Fengqiao”. Aceasta presupune mobilizarea maselor pentru a „întări dictatura asupra dușmanilor de clasă”, PCC vizând în mod obișnuit anumite grupuri sau indivizi.

În ultimii 26 de ani, cetățenii chinezi au încercat să își protejeze drepturile prin calea de apel concepută de PCC. Există tot felul de motive pentru care aceștia fac apel, cum ar fi evacuarea forțată, vaccinurile false, darea în judecată a funcționarilor corupți, denunțarea bătăușilor și așa mai departe.

Dar care sunt consecințele? Este bine cunoscut faptul că PCC mobilizează un număr mare de oameni și bani pentru a intercepta apelurile, iar apoi aruncă apelanții în închisoare, în lagăre de muncă sau în alte tipuri de detenție. Punctul de plecare pentru prăbușirea completă și întunecarea sistemului de apeluri din China poate fi urmărit în timp, până la acuzațiile false ale lui Jiang Zemin privind apelul pașnic al practicanților Falun Gong din 25 aprilie 1999.

Original Chinese article